Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Începe „Litoralul pentru toţi”. Tarifele la cazare pornesc de la 34 de lei pentru o noapte

0
20 May 2022 09:07:26
Autor: Călin Gavrilaş
Litoralul românesc - foto Călin Gavrilaş
Litoralul românesc - foto Călin Gavrilaş

Patronatele îi încureajează pe turişti să vină pe litoral şi înainte de începerea sezonului estival. În acest sens, au lansat programul „Litoalul pentru toţi”.

Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40. Până spre finalul lunii iunie, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile de pe litoralul românesc cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
 
Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. 
 
„Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.
 
Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.
 
 

Vă recomandăm şi: 

 
Salvamarii, la datorie pe litoral. „Marea este periculoasă, indiferent dacă este liniştită sau agitată“
 
Promenada din Mamaia Nord-Năvodari, o investiţie de peste 27 milioane de lei, distrusă de operatori de plajă

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările