ÎPS Teodosie sfinţeşte noi icoane ale bisericii „Sfânta Maria”, primul lăcaş de cult ridicat în Constanţa după Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 1 martie, Arhiepiscopul Tomisului se va ruga împreună cu credincioşii din parohia „Sfânta Maria” din Constanţa, situată pe Bulevardul 1 Mai.

La lăcaşul de cult închiat Maicii Domnului, ÎPS Teodosie va oficia, începând cu ora 21.00, slujba Aghiasmei mici, pentru sfinţirea noilor icoane de pe catapeteasma bisericii, urmată de Taina Sfântului Maslu. Aceste icoane sunt realizate la Mânăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ. Apoi, la miezul nopţii, ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie.
 

Biserica „Sfânta Maria” este primul aşezământ de cult ridicat după Revoluţia din decembrie 1989 în Constanţa. 

Coordonate de preotul Neculai Voicu, lucrările de construcţie a bisericii au început în luna mai 1990 şi s-au finalizat pe 7 decembrie 1997, când Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului a sfinţit locaşul de cult.
 

În perioada 2004-2008, biserica a fost pictată de către arhidiaconul Aureliu Voicu, iar la 9 noiembrie 2008, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit slujba de sfinţire a picturii.
 

Din anul 2012, la biserica „Sfânta Maria” credincioşii se pot închina la părticele din Sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, ale Sfântului Ierarh Nectarie precum şi o părticică din Lemnul Sfintei, Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci. 
 

La 8 aprilie 2015 sfintele odoare au fost aşezate în racle, individual, în baldachinul sculptat în lemn de frasin de preotul Magadan Răduţ.

image

Biserica ridicată după Revoluţie FOTO Arhiepiscopia Tomisului 

Pe aceeaşi temă:

Biserica pe care comuniştii n-au reuşit s-o demoleze. Cum a fost transformat un lăcaş de cult catolic într-unul ortodox

VIDEO Slujbă pentru eliberarea lui Gigi Becali, oficiată de ÎPS Teodosie în mănăstirea ctitorită de latifundiar

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite