Constanţa

articolul anterior articolul urmator

A început sezonul noilor tarife de parcare în Mamaia şi Constanţa. Primele 30 de minute sunt gratuite

0
18 Jun 2021 08:11:39
Autor: Călin Gavrilaş
Parcare în Constanţa foto: primăria Constanţa
Parcare în Constanţa foto: primăria Constanţa

Primăria Constanţa se bâlbâie încă atunci când vine vorba de cele 30 de minute gratuite de parcare. Cu toate acestea, de vineri, 18  iunie, adminsitraţia locală percepe taxe pentru locurile de parcare publice.

Tarifarea locurilor de parcare din municipiul Constanţa se va realiza din 18 iunie, anunţă primăria.

Deoarece sunt încă multe neclarităţi, în prima etapă, până la o nouă comunicare, plata parcării se va putea realiza numai pentru Zona 0. Primele 30 de minute de parcare vor fi gratuite, iar după acest interval, tariful este de 4 lei pe oră, tva inclus.

În Zona 0 este cuprinsă întreaga staţiune Mamaia, Portul Tomis, parcarea din zona Poarta 1 şi parcările din zonele centrale ale oraşului. 

Pentru a putea plăti parcarea, primăria a pus la dispoziţie şoferilor aplicaţia „Constanţa Parking”.

„Aplicaţia va permite efectuarea plăţii parcărilor de scurtă durată prin SMS şi CARD BANCAR, pentru parcările aflate în zona 0, zona 1 şi zona 2 ale oraşului. Aplicaţia „Constanţa Parking” poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore”, transmite administraţia locală.

Aplicaţia îi ajută pe şoferi să evite situaţia neplăcută de a fi sancţionaţi, în cazul depăşirii accidentale a timpului de parcare. Astfel, ei pot fi notificaţi înainte de expirarea timpului de parcare, notificarea putând fi setată din aplicatie de fiecare utilizator între 5 si 25 minute.

Taxarea prin SMS se va face la numărul 7475, valabil momentan în reţelele Vodafone şi Orange, cu precizarea că codurile SMS nu sunt încă disponibile pentru reţelele Digi şi Telekom.

Tarifele pentru plata parcării se vor achita în zonele în care sunt amplasate panouri informative.

Ca metode alternative de plată, cetăţenii vor putea efectua plata parcării online cu card bancar pe site-ul https://payment.uppark.io/payment/ şi cu numerar prin tichete răzuibile. În curând, vor fi achiziţionate parcometre stradale.

Tichetele răzuibile vor fi comercializate, începând de vineri, 18 iunie, în următoarele locaţii:

  • sediul SC Confort Urban SRL – strada Vârful cu Dor, nr. 10, luni-vineri, între orele: 07:30-15:30;
  • parcul de ridicări auto- strada Caraiman, nr. 1, luni-duminică, între orele: 00:00-24:00;
  • parcarea supraetajată din zona Spitalului Judeţean Constanţa- strada Nicolae Iorga, luni-duminică, între orele 00:00-24:00.
  • punctele de vânzare CT BUS.

 

30 de minute gratuite şi multe neclarităţi

Plata parcării în municipiul Constanţa este reglementată conform HCL nr. 123/2021. Conform acestei hotărâri, primele 30 de minute sunt gratuite. Următoarele 30 de minute din prima oră de parcare se tarifează la jumătate din preţul zonei. După utilizarea oricărui tarif evidenţiat, plata se va efectua doar la tariful întreg.

Cu toate acestea, conform panoului informativ pe care cetăţenii îl vor întâlni în zonele de parcare, nu este specificat ce trebuie să facă un şofer pentru a se înregistra cu cele 30 de minute gratuite de parcare. Doar aplicaţia instalată în telefon are posibilitatea de a transmite un mesaj pentru aceste 30 de minute. Prin SMS nu se poate face dovada timpului scurs de la momentul parcării până la momentul în care ar efectua cineva un control.

Reprezentanţii primăriei spun că este treaba poliţistului local să facă dovada ca a fost depăşit termenul de 30 de minute, nu treaba şoferului. Cu toate acestea, oamenii se tem că ambiguitatea aceasta va genera abuzuri din partea Poliţiei Locale.

Citeşte şi:

Primăria Constanţa va lansa o nouă versiune a aplicaţiei „Constanţa Parking”. A fost eliminată gratuitatea de 30 de minute

Primarul Vergil Chiţac: „Constanţa are cel mai mare buget de investiţii din ultimii 20 ani!“

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările