A murit scriitorul dobrogean Ion Roşioru. Era poreclit „Domnu' Trandafir de Hârşova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Roşioru Arhivă personală
Ion Roşioru Arhivă personală

Ion Roşioru, scriitor dobrogean, a murit la vârsta de 77 de ani. Anunţul a fost făcut de soţia sa. „Cu mare tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu, Ion Roşioru.Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace! Nu-l vom uita niciodată“, a scris Zenovia Roşioru pe Facebook.

Ion Roşioru  a debutat în 1976 la Revista Tomis. De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste de cultură din ţară.

Are 12 cărţi publicate: 3 de poezie, 3 de proză, 3 monografii şi 4 volume de critică literară. În lucru are un alt volum de proză care se va numi „Îngeri indecişi“. A tradus versuri şi proză din mai multe limbi străine în română şi invers.

Pentru scrierile sale a obţinut numeroase premii la Târgovişte, Tulcea, Bucureşti şi Sibiu. În palmaresul lui au intrat şi premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, premiul „Convorbiri literare“ pentru cele câteva sute de poezii pe care le-a tradus pentru revista „Poezia“ din Iaşi.

    

La liceu, şi-a tratat meseria cu aceeaşi seriozitate, fiind la catedră aproape patru decenii, la Ioan Cotovu din Hârşova. Nu de puţine ori a ajuns cu elevii săi la faza naţională a olimpiadelor. Mulţi dintre foştii lui elevi sunt astăzi profesori de limba franceză sau lucrează în domeniul literar, cu burse în străinătate.

Pentru munca sa de la catedră a primit diploma de excelenţă „Gheorghe Lazăr“ şi mulţi ani a fost membru în consiliul de conducere al Inspectoratului Şcolar.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite