Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Academia Navală se alătură festivităţii din Piaţa Ovidiu prin care se dă startul anului universitar la Constanţa

0
27 Sep 2017 12:03:00
Autor: Sinziana Ionescu
Studenţi ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa Sursa anmb.ro
Studenţi ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa Sursa anmb.ro

În premieră, studenţii şi profesorii Academiei Navale Mircea cel Bătrân participă la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2017-2018, ce va avea loc luni, 2 octombrie, ora 11, în Piaţa Ovidiu din Constanţa.

Festivitatea este organizată împreună de către cele trei instituţii de învăţământ superior de stat din Constanţa Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă şi Academia Navală Mircea cel Bătrân, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanţa, în Piaţa Ovidiu.

Evenimentul care va avea loc luni, 2 octombrie, începând cu ora 11.00, este dedicat memoriei poetului roman Publius Ovidius Naso, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 2000 de ani. La deschiderea anului universitar de la Constanţa vor participa oficialităţi de la cel mai înalt nivel al statului, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis. 

„Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, va fi prezent la ceremonie pentru a le ura studenţilor şi profesorilor Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Universităţii Ovidius şi Universităţii Maritime Constanţa mult succes în noul an universitar şi putere de muncă pentru atingerea performanţelor în formarea profesională a generaţiilor viitoare de intelectuali“, a declarat lt.col Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale Române.

Academia Navală Mircea cel Bătrân va împlini în luna noiembrie anul acesta 145 de ani de la înfiinţare şi este instituţia de învăţământ superior din Dobrogea cu cea mai lungă tradiţie. 

Pe aceeaşi temă: 

Nava-şcoală Mircea încheie aventura pe mare. Bricul a făcut escală în 11 porturi şi a străbătut 10.000 mile marine

Aventura bricului Mircea în Oceanul Atlantic: „Am navigat în coada Uraganului Ana. Câţiva membri ai echipajului au cerut azil politic în SUA“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările