Alegeri parlamentare 2020. Prezenţa la vot în judeţul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştampilă de vot - arhiva Adevărul
Ştampilă de vot - arhiva Adevărul

Peste 620.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne în judeţul Constanţa, la alegerile parlamentare 2020. Autorităţile au pregătit 559 de secţii de votare.

Ora 21.00 La închiderea urnelor, prezenţa la vot pe ţară este de 31,84%. În judeţul Constanţa au votat 31,60% dintre alegătorii care au acest drept.

La ora 18.00, în judeţul Constanţa s-au prezentat la urne 28,14% dintre alegătorii cu drept de vot. La nivel naţional, prezenţa la vot este de 27,85%.

La ora 15.00, prezenţa la vot în judeţul Constanţa era de 20,71%, iar la nivelul întregii ţări de 19,42%.

La ora 13.00, la nivel naţional votaseră 13,60% dintre cetăţenii cu drept de vot. În judeţul Constanţa s-au prezentat la urne, până la aceeaşi oră, 15,09% dintre alegători.

La ora 11.00, în judeţul Constanţa s-au prezentat la vot 9,22% dintre persoanele care au acest drept. la nivel naţional, prezenţa la urne este de 8,07%.

La ora 10.00, prezenţa naţională la urne era de 4,93%. În judeţul Constanţa, prezenţa la vot era de 5,84%

La ora 9.00, prezenţa la vot în judeţul Constanţa era de 3,19%. La nivelul întregii ţări, prezenţa la vot era de 2,69%.

La 50 de minute după deschiderea secţiilor de votare (ora 7.50), prezenţa la vot în judeţul Constanţa era de 1,27%. Aprope 8.000 de persoane votând la prima oră a dimineţii.

Un număr total de 685.768 de buletine de vot au fost tipărite pentru întreg judeţul. Înainte de a ajunge în secţiile de votare, buletinele şi materialele electorale au fost împărţite în saci pentru fiecare dintre cele 559 de secţii şi urmează să fie preluate. Membrii secţiilor de votare vor primi şi măşti de protecţie, mănuşi de protecţie şi dezinfectanţi pentru mâini. În total, judeţul Constanţa a primit 110.000 de măşti de protecţie, 60.000 de perechi de mănuşi şi 1.200 de litri de dezinfectant pentru mâini.

În data de 6 decembrie a.c., cetăţenii din localităţile carantinate din judeţul Constanţa (18 la număr, în acest moment), vor putea merge să-şi exercite dreptul de vot, fără să completeze o declaraţie pe proprie răspundere. Mai precis, locuitorii din zonele carantinate vor putea merge la secţia de votare la care sunt arondaţi, doar în baza actului de identitate.

LISTA CANDIDAŢILOR DIN JUDEŢUL CONSTANŢA

Citeşte şi:

Carantină prelungită în şase localităţi din judeţul Constanţa

Petrecere în staţiunea Mamaia, întreruptă de Poliţie. Majoritatea participanţilor erau minori

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite