VIDEO ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mazăre a renunţat la fotomodele în favoarea nevoiaşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre a lăsat parada cu fete frumoase pentru una cu oameni amărâţi şi un constănţean în scaun cu rotile. Defilarea înduioşătoare a primarului a fost uitată imediat de edil care nu a pierdut ocazia să-l compare pe Băsescu cu Ceauşescu.

Parada edilului a început la ora 12.30 la Şcoala 24 din Constanţa, acolo unde votează de obicei Radu Mazăre. Primarul a intrat pe poarta unităţii şcolare ţinând de gât două femei care locuiesc în cartierul Henri Coandă.

Mazăre nu a renunţat la ţinutele extravagante. Nelipsita bască roşie era asortată cu o jachetă khaki şi bocanci de camuflaj.

Edilul a deschis discuţia cu jurnaliştii cu o explicaţie pentru lipsa fetelor din anturajul său. "La vot vii întotdeauna cu cine îţi e drag. E adevărat că mie îmi sunt drage fetele şi vin cu ele la vot, dar de data asta am venit cu câţiva care-mi sunt tare dragi din cartierul Henri Coandă".

Mazăre speră ca noul preşedinte să fie unul care să ştie problemele Constanţei, unul care a mai fost aici şi a văzut portul şi cartierul în care stau nevoiaşii. 

La ieşirea din secţia de vot, primarul a declarat că are sentimentul că s-a născut cu Băsescu şi nu mai scapă de el. "Acelaşi sentiment îl aveam şi la Ceauşescu. Uite-aşa parcă nu îl mai schimbam şi pe ăla", a completat Mazăre.

Edilul a recunoscut parţial că prietenul său, Nicuşor Constantinescu, s-ar afla în Turcia. El a evitat să ofere un răspuns sigur motivând că nu a mai vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean la telefon. Pe de altă parte, Mazăre crede că Nicuşor Constantinescu ar putea să obţină azil politic în Statele Unite.

Construcţia cartierului social „Henri Coandă“ i-a adus primarului Constanţei un dosar penal. De altfel, nevoiaşii din cartierul social Henri Coandă au protestat pentru eliberarea edilului în luna aprilie, atunci când edilul a fost reţinut 24 de ore de DNA Bucureşti. 

În cartierul Henri Coandă trăiesc peste 3.000 de oameni. La inaugurarea unui  bloc de locuinţe din cartierul social, în 2013, a fost prezent şi Victor Ponta. El a spus atunci că proiectul Constanţei ar putea fi preluat la nivel naţional.


Mazăre la alegerile prezidenţiale

Vă mai recomandăm:

ALEGERI PREZIDENŢIALE  2014. Cum arată un buletin de vot şi care este aşezarea în pagină a candidaţilor

Alegeri prezidenţiale 2014. Constanţa îşi pierde preşedintele odată cu plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni

Alegeri prezidenţiale 2014. Prima suspiciune de mită electorală, semnalată la Cogealac

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur la Constanţa. Ies sau nu constănţenii la vot?

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Când vom afla primele procente în judeţul Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite