Arta urbană se mută în Portul Constanţa. O magazie din terminalul Minmetal va fi decorată în stil street art

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Street Art - Artă urbană în Portul Constanţa la dana 45 a terminalului Minmetal FOTO Street Art Contest
Street Art - Artă urbană în Portul Constanţa la dana 45 a terminalului Minmetal FOTO Street Art Contest

Terminalul Minmetal din Portul Constanţa se transformă, în acest weekend, în spaţiu cultural, graţie unui proiect artistic. Compania Minmetal va pune la dispoziţia desenatorilor urbani vopsea şi spray-uri de colorat pentru a picta un spaţiu de 700 metri pătraţi.

Planşeta uriaşă în aer liber este o magazie din dana 45 a terminalului Minmetal. Pereţii exteriori, înalţi de 5 metri şi lungi de 50 metri, vor fi repartizaţi artiştilor care vor da frâu liber imaginaţiei pentru a crea imagini din istoria Portului Constanţa.

„Proiectul are scop strict cultural, dorinţa companiei noastre fiind de a pune în valoare însemnătatea Portului Constanţa, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Istoria Portului Constanta este definitorie pentru comunitatea locală. Spaţiul decorat va fi vizibil de la Poarta 5“, arată Radu Dragomir, coordonatorul proiectului Minmetal.

Cele mai frumoase desene de la Street Art Contest vor fi recompensate cu bani: 500 euro – premiul I, 300 euro – premiul II, 200 euro – premiul III. Concurenţii vin din toată ţara şi sunt: Sweet Damage Crew, Spesh / Pisica Pătrată / Neon, Homeboy, Oembe / Fear / Fux, Suflo / Nesk / Rods Xaler / Layr, Kero, Mist / Puls / Clus, Hamsy, Tudor / Crai Nou / Pass / Ramona Nego / Lux.

Publicul are acces la lucrările din zilele de sâmbătă, 7 iunie şi duminică, 8 iunie, în intervalul orar 13 - 16.

Arta urbană a început deja să se manifeste în Portul Constanţa, primul exemplu fiind stabilopodul colorat în albastru şi „decorat“ cu scoici.

Stabilopodul colorat din Portul Constanţa Foto Oraşul Constanţa

Stabilopodul colorat din Portul Constanţa Foto Facebok Oraşul Constanţa

Vă mai recomandăm

Cazinoul din Constanţa se redeschide la vară. Proiectul experimental CaziNou, 10 zile de fascinaţie

FOTO VIDEO Cele mai frumoase corăbii din lume ridică ancora. Îşi iau rămas-bun mergând de-a lungul coastei Constanţei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite