Asociaţia Elevilor cere închiderea şcolilor. „Cu vieţile copiilor nu te joci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsuri de protecţie în şcoli                                                       FOTO: Arhiva Adevărul
Măsuri de protecţie în şcoli                                                       FOTO: Arhiva Adevărul

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere suspendarea cursurilor din toate unităţile de învăţământ, în contextul creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

„Cu vieţile copiilor din România nu te joci! Închiderea tuturor şcolilor obligatorie pentru reducerea riscului de contaminare cu Coronavirus”, aşa începe comunicatul transmis luni, 9 martie, de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC).

„Reprezentanţii elevilor susţin necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităţilor de învăţământ din România în vederea reducerii interacţiunii constante între copii şi, astfel, a riscului de multiplicare a virusului care a curmat mii de vieţi în jurul globului şi a ajuns şi în România, la ora actuală existând 15 cazuri confirmate şi alte zeci de persoane suspectate de faptul că ar fi contractat virusul sau aflate în carantină”, spun cei de la AEC.

Duminică, 8 martie a.c, autorităţile române au anunţat o serie de măsuri adoptate în încercarea de a evita răspândirea virusului nou-apărut, printre acestea numărându-se şi elaborarea unei proceduri de suspendare a cursurilor în unităţile de învăţământ în care este confirmat un caz de COVID-19.

În cadrul aceleiaşi zile, a fost anunţată măsura prin care sunt interzise întrunirile publice cu peste 1.000 de oameni în vederea reducerii riscului de transmitere a virusului de la un individ la altul în cadrul unor colectivităţi.

„Or, dacă corelăm prevederile măsurii luate cu faptul că într-o unitate de învăţământ gradul de interacţiune între elevi şi, implicit, riscul de contaminare este ridicat, ei aflându-se într-o colectivitate,  unele dintre şcoli şi licee având peste 1000 de elevi şcolarizaţi, putem sesiza necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităţilor de învăţământ înainte ca acestea să aibă confirmat un nou caz”, spun elevii.

AEC aminteşte de cazul elevului din judeţul Timiş care a contractat virusul de la unchiul său şi care, ajuns la şcoală, a infectat alte două colege.

„Elevii trebuie protejaţi cu orice preţ. Dacă suspendarea cursurilor este necesară pentru a ne asigura că fiecare copil este în siguranţă, atunci susţinem această măsură. Iar până la suspendarea cursurilor, autorităţile ar trebui să-şi facă treaba şi să se asigure că în toate unităţile de învăţământ există săpun, dezinfectanţi şi hârtie”, a declarat Andreea-Sabina Spătariu, preşedinte AEC.

Pe aceeaşi temă:

Asociaţia Elevilor, către primarul Constanţei: „Tinerii pleacă din oraş, iar şcolile sunt întreţinute pe banii părinţilor”

Alte două primării, obligate prin instanţă să dea bursele şcolare. Asociaţia Elevilor din Constanţa a obţinut victoria



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite