Asociaţiile de Elevi: „Educaţia pentru viaţă”, o materie necesară ce trebuie să fie obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: digi 24
Foto: digi 24

Asociaţiile de elevi cer ca materia „Educaţie pentru viaţă” să fie obligatorie, deoarece o consideră necesară. Ei nu doresc ca părinţii să poată opta pentru frecventarea sau nu a acestei ore.

Asociaţia Elevilor din Constanţa(AEC), Asociaţia Elevilor din Maramureş(AEM), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBC) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) critică decizia Ministerului Educaţiei de a permite ca părinţii să îşi retragă copiii de la noua materie ce va fi introdusă în programa şcolară anul viitor, „Educaţia pentru viaţă”

Marţi, 22 iunie, premierul României, Florin Cîţu, a anunţat decizia Ministerului Educaţiei cu privire la educaţia sexuală în şcoli. Materia „Educaţie pentru viaţă” va include educaţie sexuală, juridică, rutieră şi pentru alimentaţie sănătoasă, cunoştinţe de mare importanţă pentru elevi, şi va fi introdusă la nivel gimnazial şi liceal.

„Deşi domnul prim-ministru a declarat, de asemenea, faptul că materia va fi obligatorie, a anunţat că părinţii vor putea să îşi retragă copiii, folosind aceeaşi practică ca la orele de religie. Asociaţiile de elevi critică măsura de retragere a elevilor, deoarece considerăm materia una necesară elevilor”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Asociaţiile de elevi.

“Mi se pare jenant faptul că o materie atât de importantă, care învaţă elevii noţiuni fundamentale, necesare pentru a îşi trăi viaţa într-un mod responsabil şi sănătos, este considerată neimportantă, ba chiar un subiect controversat. Materia nu este una împământenită în convingerile personale, ci în faptele ştiinţifice şi juridice. Astfel, devine imperios ca aceasta să fie tratată ca atare, cum am trata orice altă materie necesară elevilor, precum istoria, matematica, biologia, unde nu este prevăzută opţiunea de retragere de la cursuri”, spune Ariana Dudună, preşedinte AEC.

Elevii consideră necesară pregătirea intensă, calitativă a profesorilor ce vor preda materia, având în vedere faptul că este o materie pluridisciplinară. Având în vedere necesitatea cunoştinţelor respective, devine fundamental ca profesorii să fie bine pregătiţi, astfel încât toţi elevii să poată asimila cunoştinţele predate.

„Solicităm Ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să facă din promisiunea obligativismului materiei „Educaţie pentru viaţă” realitate”, mai spun elevii.

„Asociaţiile de elevi salută propunerea unei materii precum "Educaţia pentru viaţă". Cu toate acestea, caracterul opţional transmite un mesaj clar tuturor participanţilor la actul educaţional: Ministerul consideră că a avea cunoştinţe de bază pentru a trăi în societate este opţional, în timp ce materii precum Muzica şi Desenul, bazate pur pe abilităţile artistice ale elevului, sunt obligatorii. De asemenea, trebuie sa ne asigurăm că în faţa elevilor se vor afla persoane calificate să vorbească de subiecte precum Educaţia Sexuală sau Juridică. Astfel, deşi "Educaţia pentru Viaţă" este o propunere binevenită, aspectele logistice ale acesteia trebuie ajustate înainte să o putem avea în orar" - Matei Canavea, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Vâlcea.

“Această materie este arhimportantă pentru pregătirea elevilor cu scopul adaptării la viaţa reală. Trebuie încetat de îndată stereotipul creat în jurul acestui subiect, categorizat de societate ca fiind controversial. Nu este nimic anormal, ba chiar, este o materie firească, de cunoştinţe generale. Mai mult, sunt necesari profesori pregătiţi să predea o materie ce cuprinde subiecte atât de diverse, din diferite arii de interes”-Ana-Maria Groza, preşedinte AEBI.

“O iniţiativă bună, totuşi, de ce o materie fundamentală nu poate fi obligatorie? Până acum, niciun stat dintre cele care au adoptat deja această măsură, nu s-a plâns de vreo scăpare de sub control a adolescenţilor, din contră, s-au găsit doar beneficii, responsabilitate culeasă de pe urma unei măsuri care le prezintă elevilor lumea exterioară aşa cum e. Pentru România implementarea acesteia rămâne vitală. Elevii au nevoie să ştie cum arată realitatea!”-Cristina Miculaiciuc, preşedinte AEM

"Aceste noţiuni nu doar că sunt importante, ci sunt esenţiale în viaţa unui elev. Prin această decizie nu ne raportăm doar la cei care ar avea acces să afle aceste noţiuni şi singuri, ci şi la elevii din mediile defavorizate care nu beneficiază de acest tip de educaţie, de explicarea realităţii în care trăiesc. Susţinem caracterul obligatoriu al acestei materii întocmai pentru a ne asigura că aceste informaţii fundamentale ajung la toţi elevii care trebuie să se formeze ca nişte adulţi responsabili, pentru că rolul şcolii dincolo de a te încărca cu informaţie este şi să te formeze ca om." - Ioana Nunu, preşedinte AEBc

Citeşte şi:

Elevii constănţeni îi cer primarului Vergil Chiţac să majoreze cuantumul burselor

Un elev în clasa a XII-a, ales preşedinte al Federaţiei Tinerilor din Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite