Aventurile unui spion englez în România. Misiunea cu care venise Alfred George Gardyne de Chastelain, militarul paraşutat din greşeală în Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alfred George Gardyne de Chastelain FOTO Wikipedia
Alfred George Gardyne de Chastelain FOTO Wikipedia

Alfred George Gardyne de Chastelain a fost reprezentantul SOE în România (Special Operations Executive), ocupându-se cu misiuni de spionaj. Capturat de Jandarmerie într-un sat din Teleorman, el a stat închis până la 23 august 1944.

Alfred George Gardyne de Chastelain s-a născut la Londra la 28 februarie 1906. În România a ajuns în 1927, unde a lucrat timp de 13 ani pentru firma „Phoenix Oil and Transport Company“ şi ulterior a devenit director comercial la firma „Unirea“, o filială a companiei Phoenix în România. 

În anul 1939, Alfred George Gardyne de Chastelain a fost recrutat de către Special Operations Executive (SOE), devenind cu timpul celui de-al Doilea Război Mondial principalul specialist al acestei organizaţii în România, spune istoricul constănţean Marian Zidaru. 

În septembrie 1939, el s-a oferit voluntar pentru serviciile secrete britanice. Potrivit unei note personale din 10 august 1945, a început să lucreze pentru departamentul de propagandă în februarie 1940, dar încă din ianuarie furniza informaţii cu caracter militar ataşatului militar britanic de la Bucuresti, lt. col G. Macnab, adaugă istoricul din Constanţa.

După Diktatul de la Viena, Chastelain a recrutat un număr apreciabil de români dispuşi să-şi asume riscuri pentru cauza britanică. În 1941 a devenit şeful SOE în Turcia, fiind răspunzator de operatiunile din România, Bulgaria şi Ungaria.

Cum a căzut în mâna Jandarmeriei 

În decembrie 1943, Chastelain, locotenent-colonel în armata engleză, şeful Biroului pentru afacerile române de la Comandamentul interaliat de la Cairo, a fost paraşutat în România, însă, din cauza unei erori de navigaţie, a ajuns într-un alt loc şi a căzut în mâinile autoritătilor române.  Referindu-se la comportarea sătenilor din Plosca din judeţul Teleorman, acolo unde a fost paraşutat împreună cu Ivor Porter şi Silviu Meţianu, Alfred Gardyne de Chastelaine, agent al Serviului de informaţii britanic - indicativ secret DIH 1342 - consemna în septembrie 1944: ,,În timp ce mergeam prin sat spre postul de jandarmi, jandarmii strigau spre mulţime din când în când: «Sunt prieteni»... Am văzut în total aproape 200 – 300 de oameni, dintre care numai unul a fost neprietenos... Ni s-a dat mâncare, atât la începutul după-amiezii, cât şi mai târziu, seara, şi nimeni nu a cerut sau nu ar fi acceptat bani drept răsplată. Nu am fi putut avea o primire mai prietenoasă nici dacă am fi fost prizonieri de război români întorşi acasă”. 

Cei trei aveau asupra lor un aparat de radio-emisie cu opt cristale, cu lungimi de undă şi indicative diferite, trei rânduri de cifruri, o sumă de bani în lei şi 2.000 de dolari. Capturaţi de Jandarmeria Română, au fost reţinuţi, până la 23 august 1944, când au fost eliberaţi la ordinul Regelui Mihai I. 

Britanicii aveau misiunea de a intra în legătură cu opoziţia politică română, pentru a facilita ieşirea României din război şi negocierea unui armistiţiu cu Aliaţii. 

Din momentul aducerii lor la Bucureşti, cei trei membri ai echipei Autonomous au fost ţinuţi captivi la etajul 4 al clădirii Jandarmeriei, într-un apartament compus din trei camere, hol si baie. Fiind îmbrăcaţi în uniforme militare la momentul capturării, ei au fost consideraţi şi trataţi ca prizonieri de război ai guvernului român, conform regulilor internaţionale.

În primele trei luni, spune istoricul Marian Zidaru, echipei lui Chastelain nu i s-a permis să scrie scrisori nici măcar Crucii Rosii, însă apoi li s-au adus câte două ziare româneşti pe zi. 

Oficialii germani au cerut, în repetate rânduri, trimiterea celor trei în Germania, dar autorităţile române s-au împotrivit motivând faptul că au fost capturaţi pe teritoriul românesc.

În tot acest timp, au fost intermediate negocieri între Guvernul Român şi Marea Britanie, Ivor Porter contribuind la cifrarea şi descifrarea corenspondenţei mareşalului cu reprezentanţii comandamentului britanic din Cairo. 

La trei zile după eliberare, la 26 august 1944, Chastelain a părăsit Bucureştiul. La Istanbul i s-a spus că nu este oportun sa se întoarcă la Bucureşti din cauza neînţelegerilor cu sovieticii şi ulterior a fost chemat la Foreign Office unde a depus un raport asupra activitaţii sale în România. 

După intrarea sovieticilor în ţară, a fost informat că nu poate să se întoarcă în România până când aceştia nu-şi dădeau acordul. Din acest motiv, Chastelain nu a mai revenit niciodată în ţara noastră. A murit în anul 1974. 

Telegrame cifrate

Din informaţiile deţinute de Eugen Cristescu, şeful SSI, din 4 aprilie 1941 şi până la căderea „reţelei”, în luna august, s-au transmis circa 40 de telegrame cifrate, ceea ce însemna că activitatea acesteia a fost destul de intensă. După declaraţiile lui Corneliu Coposu, au fost transmise circa 100 de telegrame şi au fost primite 49, dar probabil între acestea se numărau şi cele transmise şi de alte reţele. Telegramele au fost recepţionate la baza de la Liverpool. Mesajele erau cifrate şi descifrate de I. Popovici, conform www.historia.ro. 

În principal, aceste mesaje conţineau informaţii despre legăturile lui Iuliu Maniu şi SOE, referiri la situaţia politică din România şi la mişcările trupelor germane. Corneliu Coposu susţinea că informările priveau „tot ce se petrece în zona petroliferă, despre evenimentele din România, date despre trupele germane din România, diferite informaţii cu caracter politic”. Aceste informaţii au contribuit la menţinerea legăturilor dintre SOE şi opoziţia din România condusă de Iuliu Maniu. Pe altă parte, V. Dobrinescu declara că reţeaua a trimis către SOE 53 de mesaje „cu caracter militar, politic şi economic”.

Cum erau trataţi aviatorii britanici şi americani 

Începând cu luna aprilie 1944, sute de aviatori americani şi britanici au căzut pe teritoriul României. În luna mai 1944, Charles Kolb a efectuat prima să vizită la Şcoală normală din Bucureşti, unde se aflau sub îngrijire 339 prizonieri (325 ofiţeri şi subofiţeri americani şi 13 britanici). Alţi 54 de avitori se aflau sub interogatoriu, iar 17 dintre ei, răniţi, erau internaţi la Spitalul Colţea şi la Spitalul militar "Regina Elisabeta" din Bucureşti, scriu Alesandru Duţu, Floria Dobre şi Andrei Siperco în „Prizonieri de Război în România. Pagini dintr-o istorie nescrisă“.

În aceeaşi luna, lagărul din Timişul de Jos a fost vizitat de delegatul CICR (la 26 mai), cât şi de şeful Diviziei speciale a Legatiei Elveţiei (la 29 mai). În raportul sau, Paul Ritter scria: "Se poate chiar spune că viaţă în acest lagăr este atât de uşoară, încât unii internaţi par aproape să uite că sunt prizonieri de război". Atmosfera liniştită din lagăr fusese însa tulburată la 13 aprilie de o tentativă de evadare. Paza română a surprins pe locotenentul Lawrence Lancabshire şi pe civilul britanic Robert Johnson în timp ce săpau un tunel în dormitorul ofiţerilor. Că măsură disciplinară, ofiţerul fusese trimis în lagărul de la Slobozia.

Numărul aviatorilor aliaţi capturaţi în România în intervalul aprilie - jumătatea lunii iunie 1944 s-a ridicat la 607 (589 americani şi 18 britanici). La 19 iunie 1944, Paul Ritter a făcut o vizită în Lagărul de prizonieri nr. 13 din Bucureşti, care funcţiona în clădirile Şcolii normale, cazarmile "Mihai Vitezul" şi Spitalul militar "Regina Elisabeta", în care erau adăpostiţi 607 prizonieri. Cu excepţia tratamentului medical, situaţia igienică lasă de dorit, iar dormitoarele erau aglomerate. Hrană nu era nici ea suficientă. În noaptea de 25/26 mai 1944, sergentul american Peter Beyerle încercase să evadeze. Fusese prins şi trimis în lagărul de la Slobozia. La 18 iunie 1944, alţi 12 prizonieri americani evadaţi au fost prinşi de trupe germane la 12 km de Bucureşti. În momentul vizitei lui P. Ritter, aceştia se aflau la izolare sub pază româneasca.

În ciuda faptului că raidurile aeriene aliate se intensificau şi provocau numeroase victime şi serioase pierderi materiale, autorităţile românesti au continuat să aplice acelaşi tratament prizonierilor anglo-americani. La 30 iunie 1944, Charles Kolb a informat Geneva despre onorurile ce se aduceau aviatorilor anglo-americani decedaţi şi înmormântati în România: "Toţi aviatorii au fost înmormântati după ritul creştin şi au primit toate onorurile militare. Populaţia locală a urmat cortegiile şi mormintele au fost acoperite cu flori. Într-un sat, primarul a ţinut să angajeze bocitoare, pentru că, în lipsa rudelor, să fie, totuşi, vărsate lacrimi pe sicriu. Cruci purtând numele şi data înmormântarii, s-au pus la fiecare mormânt".

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite