Brandul turistic Dobrogea: Constanţa şi Tulcea vor fi promovate împreună. Locurile minunate ce nu pot lipsi din traseele turistice
0Autorităţile locale şi cele din turism lucrează la un brand turistic al Dobrogei. Noua formă de promovare va fi gata la mijlocul acestui an.
După ce s-au cheltuit sume mari de bani pentru promovarea staţiunii Mamaia, în acest sens filmând-se mai multe videoclipuri, autorităţile se gândesc acum la un brand al Dobrogei, de promovarea a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Autorităţile constănţene au luat legătura cu cele din Tulcea şi împreună vor crea un produs prin care să promoveze acest ţinut unic.
Informaţia a fost făcută publică la conferinţa de presă comună care a avut loc miercuri, 21 februarie, la Constanţa, la care au participat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa, Nicolae Bucovală şi directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa, Anca Nedea Pavel.
Legăturile dintre litoral şi deltă s-au rupt aproape cu totul
După Revoluţie, legăturile dintre litoral şi deltă s-au rupt aproape cu totul. În perioada comunistă, una cele mai gustate excursii ale străinilor era în Delta Dunării. Victor Iancu, acum directorul Navrom Tulcea, conducea înainte de Revoluţie Direcţia Comercială Centrală Delta Dunării. Turiştii străini veneau în România, spune el, prin Oficiul Naţional de Turism, care avea la acea vreme agenţii în fiecare judeţ, dar şi în străinătate.
„Aproape toate vacanţele străinilor aveau incluse excursii de o zi în Delta Dunării“, spune el. Autocarele strângeau turiştii de pe litoral şi îi aduceau la Tulcea, de unde erau îmbarcaţi pe una din cele 12 hidrobuze, fiecare cu 80 de locuri, şi apoi se pornea într-o călătorie în ţinutul plin de farmec al deltei. „Se făceau opriri la Malic şi la Crişan, acolo unde primeau un meniu pescăresc. La ora 17.00 erau în Tulcea şi apoi se întorceau la Constanţa“, îşi aminteşte Victor Iancu.
În scurta excursie pe care o făceau printre canale cu nuferi şi case cu lotci la poartă, turiştii străini se îndrăgosteau de chipurile de lipoveni cu bărbi lungi, dar şi de focoasele lor neveste. În traistă îşi luau produse de artizanat confecţionate din papură şi nuiele. Acum, spune Victor Iancu, din păcate, relaţiile dintre litoral şi deltă sunt complet rupte.
Dobrogea nu înseamnă doar mare şi nisip. Oriunde mergi, tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră îţi oferă locuri minunate, desprinse din cărţile cu poveşti.
Monumentul triumfal de la Adamclisi
Dacă ajungeţi în judeţul Constanţa mergeţi să vizitaţi Monumentul triumfal de la Adamclisi, ridicat în cinstea victoriei armatei romane asupra dacilor.
Monumentul, aşa cum este astăzi, a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, fiind declarat în prezent monument istoric.
Ca multe alte creaţii ale antichităţii, monumentul de la Adamclisi al lui Traian nu era o operă pentru desfătarea privirii, ci avea o funcţie bine determinată: ea trebuia să vorbească despre faptele măreţe ale armatelor romane împotriva unui duşman dârz, vajnic şi neîmblânzit.
Atunci când Monumentul triumfal de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, se înălţa întreg pe platoul înconjurat de păduri, silueta lui, care se zărea tocmai de pe malul Dunării, pecetluia ritual luarea în stăpânire a bătrânului fluviu şi a ţărmurilor sale de către puterea romană. El se adresa barbarilor care ameninţau continuu Imperiul.
Histria, cetatea întemeiată de colinişti veniţi din Milet
O altă dovadă a vechii civilizaţii de pe aceste meleaguri este Cetatea Histria, întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. (anul 657 î.e.n. după istoricul Eusebius) de colonişti veniţi din Milet.
În 1914, marele arheolog Vasile Pârvan a început cercetarea străvechii aşezări. Vestigiile sale – cu ziduri de incintă, temple, terme, străzi, bazilici, agora, magazine, cartiere de locuinţe – alcătuiesc o comoară arheologică pentru reconstituirea unui trecut îndepărtat.
În decursul celor peste 1.300 de ani de locuire neîntreruptă, oraşul construit pe ţărmul actualului Sinoe a fost apărat de 5 ziduri de incintă succesive, corespunzând marilor etape istorice traversate de-a lungul existenţei sale.
Cele mai importante descoperiri în perimetrul cetăţii sunt templul Afroditei, templul lui Zeus Polileus şi altarul templului lui Zeus. Ele datează din epoca arhaică (secolele VII – V î. Hr.) şi reflectă credinţele celor care au întemeiat oraşul.
Biserica îngropată din Istria
Pe vremea când otomanii erau stăpânii Dobrogei, într-o mică aşezare întemeiată lângă cetatea antică Histria, la mijlocul anilor 1800, creştinii ridicau o biserică. Ar fi vrut-o înaltă, mândră şi împodobită, dar ordinele Sultanului erau stricte: nicio biserică a creştinilor nu avea voie să întreacă în fală o geamie de-a musulmanilor. Ordinul era clar şi nu trebuia încălcat - cele mai înalte lăcaşuri de cult trebuia să fie doar cele ale Imperiului Otoman.
Aşa că ortodocşii de la Istria au stat la sfat, iar un înţelept a venit cu ideea cea măreaţă: biserica lor avea să fie cea mai înaltă din ţinut, dar măsurată de la adâncimea de 1 metru sub nivelul solului. Aşa se face că bisericuţa de la Istria este unica din România în care credincioşii intră coborând câteva trepte, în loc să le urce.
Păcuiul lui Soare
Insula e situată în apropierea localităţii Ostrov, la aproximativ 130 de kilometri de Constanţa. Un ţărm scăldat de apele Dunării, natură sălbatică, linişte cât cuprinde şi o cetate veche de mai bine de o mie de ani care coboară sub apele învolburate - la Păcuiul lui Soare descoperi o lume misterioasă.
Zidurile cetăţii bizantine au intrat în atenţia arheologilor în anii ’50. Profesorul Petre Diaconu, de la Institutul de Arheologie din Bucureşti, a cercetat în amănunt această cetate şi chiar a scris o monografie. Cetatea bizantină a fost construită în secolul X şi avea rol de apărare. În verile secetoase, când apele Dunării seacă, cetatea oferă un spectacol extraordinar. În 2003, spre exemplu, a ieşit la suprafaţă până şi temelia acestor ziduri.
Cheile Dobrogei
Cheile Dobrogei sunt o arie de protecţie specială a florei şi faunei din masivul geologic Cheia şi are o suprafaţă de 11.000 hectare. Se află la 45 kilometri nord-vest de Constanţa, dincolo de comuna Mihail Kogălniceanu, pe versantul drept al văii Casimcea, lângă comuna Târguşor. Aria protejată este compusă din rezervaţiile naturale Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde se găsesc nu doar exemplare rare de plante, păsări şi animale, ci şi peşteri din timpuri străvechi.
Specialiştii arată că rezervaţia Cheile Dobrogei este formată din calcare din perioada Jurasicului, care sunt, de fapt, rămăşiţe de atoli. Platourile calcaroase cu forme ciudate, bătute de trecerea apei, se întind de o parte şi de alta a şoselei.
Pădurea Letea
Pădurea Letea, aflată pe teritoriul administrativ al comunei C.A. Rosetti, este cea mai veche rezervaţie naturală din ţara noastră, fiind declarată arie naturală protejată în anul 1938.
Pădurea Letea este considerată mica junglă a Deltei. Aici, caii sălbatici zburdă liber, iar pe trunchiurile contorsionate ale copacilor lianele se înfăşoară ca nişte şerpi.
Satul Letea aparţine comunei C.A Rosetti şi este situat între braţele Chilia şi Sulina, pe grindul Letea.
Populaţia satului este formată din haholi. Aceştia sunt ortodocşi de rit vechi care respectă calendarul rusesc iulian, însă sătenii urmăresc ambele calendare şi sărbătorile sunt celebrate de două ori.
Localnicii păstrează cu stricteţe tradiţiile, de aceea de multe ori pot fi surprinşi în straie populare la diverse sărbători, cântând sau dansând pe ritmuri ucrainene. Portul tradiţional al locuitorilor este încă format din cămaşă (rubască), fustă (iubcă), rochie (platia), brâu (pois), legătura pentru cap a femeii (chicica) şi se păstrează în proporţie de 89 -90%. Straiele sunt în tonuri şi nuanţe tari (roşu, albastru, verde, roz).
Pădurea Caraorman
Situată pe partea sudică a braţului Sulina (până la aproape de braţul Sfântu Gheorghe), Pădurea Caraorman se întinde pe suprafaţa de 2.245 de hectare. Turiştii care merg aici au ocazia să vadă dune de nisip impresionante, de până la 10 metri înălţime. Aici, stejarii depăşesc 30 de metri înălţime, iar vedetă este un exemplar bătrân de 400 de ani. Cum ramurile sale ating pământul, el a fost botezat „stejarul îngenuncheat“. În zonă trăieşte şi o specie protejată de vulturi.
Gura Portiţei
Pe o plajă încă virgină, la Gura Portiţei, parcă din pământ au răsărit câteva căsuţe vopsite în alb şi albastru. Turiştii au parte aici încă de linişte.
Plaja este împărţită în mai multe sectoare: publică şi protejată. Foarte puţini turişti trec de gardul de sârmă şi ajung pe sectorul unde-şi fac cuib specii rare de păsări. Aici, scoicile sunt neatinse de picior de om, iar întinderea de nisip este doar în stăpânirea înaripatelor.
La Gura Portiţei putei ajunge de la Jurilovca, vreme de câteva zeci de minute cu o barcă rapidă.
Jurilovca este cea mai mare comunitate de pescari din Tulcea, dar şi un colţ de Rai, unde drumeţul obosit de drum se poate desfăta cu minunăţiile naturii sau poate admira hainele viu colorate ale lipovenilor şi chipurile bărbaţilor acoperite cu barbă.
Localitatea a fost înfiinţată de ruşii lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului XIX. Ei au fost forţaţi să părăsească ţinuturile natale din cauza regulilor canonice impuse de Biserica Ortodoxă Rusă şi ţarul Petru cel Mare.
Odată ajunşi în Jurilovca, puteţi explora lagunele Goloviţa şi Razim (cel mai mare lac din ţară), sau puteţi păşi pe urmele primei colonii greco – romane de pe teritoriul ţării noastre, la Capul Doloşman. Aici se află vestigiile unei colonii greco – romane, prima aşezare de pe teritoriul României, o soră mai mare a Histriei. Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici palaocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc.
Grindul Chituc
Grindul Chituc este situat la nord - vest de lacul Sinoe. Vara, teritoriul zonei este invadat de aer tropical care aduce secetă şi căldură. Iarna pătrund în general mase de aer subpolar continental dar uneori pot înainta dinspre sud şi mase mai calde care duc la instalarea unei primăveri timpurii.
Vadu este unul dintre ultimele teritorii unde mai pot fi văzuţi şacali, o specie pe cale de dispariţie. Ultimul teritoriu virgin al litoralului românesc este o limbă de nisip, lungă de aproape 36 de kilometri, care se interpune între mare şi Deltă. Un pretext pentru natură de a-şi dezvălui sălbatica ei frumuseţe în ocheane de apă întunecată şi mirosul sărat al valurilor. Mii de metri pătraţi de nisip de culoarea aluminiului neşlefuit, un covor neted ca palma, stăpânit doar de buruieni înalte. Păsări şi animale dintre cele mai rare, care dau farmec acestui colţ sălbatic de natură.
Sulina, locul unde Dunărea sărută marea
Dacă ajungeţi în Sulina, cel mai estic tărâm al ţării noastre, nu rataţi o excursie până la vărsarea Dunării în mare. Puteţi negocia cu barcagiii care sunt întotdeauna dornici de clienţi. Pe drum vă vor spune poveşti pescăreşti şi nu ştii la ce să fii atent: la vorbele ghidului sau la peisajul din jur.
O altă destinaţie de vacanţă este plaja. La întinderea de nisip ajungeţi la pas, în aproximativ jumătate de oră. Veţi descoperi cea mai întinsă suprafaţă de nisip de pe litoralul românesc. Un loc unde convieţuiesc oameni şi animale, la marginea nisipului păscând pe dunele de cătină albă, în voie, mai multe vaci.
O mică pasarelă de lemn care înaintează în mare este locul perfect pentru visare. Marea este mai limpede ca oriunde, iar ochii te dor de atâta aur, aşa luceşte nisipul. Cele două formează o bijuterie. Un nestemat al Mării Negre.
Sulina este un miraj. Primul lucru care te uimeşte de cum debarci în Sulina este numele străzilor. Oraşul are şase străzi paralele cu Dunăre şi 13 artere perpendiculare pe fluviu. Acestea sunt numerotate de la I – VI ( Strada I, Strada a II-a etc., aşa cum întâlnim în New York), pe când cele perpendiculare poartă nume atât ale unor personalităţi istorice şi literare (Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu etc.), cât şi denumiri comune (Dunării, Aleea Tineretului etc.).
În Sulina se poate vizita fostul far al Comisiunii Europene a Dunării, construit la începutul secolului al XIX-lea. La construcţia lui s-au folosit materiale aduse din străinătate: lemn din India, bronz din Franţa, cristalul din Anglia, acoperişul din Grecia, piatra din Malta.
La marginea oraşului Sulina îşi dorm somnul în nisipul Deltei laolaltă ortodocşi, musulmani, ruşi lipoveni. Aici este singurul mormânt al unui pirat din România. El se numea Ghiorghios Kontoguris şi a murit pe 25 martie 1871, chiar de Ziua Internaţională a Greciei. Pe piatra sa funerară este inscripţionat pentru eternitate simbolul piraţilor: craniul cu două oase încrucişate.
Sfântu Gheorghe
Localitatea a fost atestată documentar din anul 1318, pe harta navigatorului Pietro Vesconte. Alături de Pangallia, Constanza şi Solina apare şi denumirea San Georgio. Se presupune că aceste nume reprezentau traducerea în italiană de către navigatorii genovezi a denumirilor indigene.
În vecinătatea satului dai de o întindere fină de nisip ce se întinde de-a lungul ţărmului până la Sulina. Este foarte întinsă, având o lăţime de 70 de metri. Unele sectoare sunt strict protejate şi este interzis accesul în ele.
În Insula Sahalin trăiesc specii de păsări foarte rare, iar pe canalul Erenciuc se află singura rezervaţie de arin negru din Europa. Rezervaţia Melea aflată la mică distanţă de Sfântu Gheorghe este loc de cuibărit sau de migraţie pentru coloniile de pelicani, lebede şi cormorani. În localitate poţi admira şi farul din lemn, ridicat în anul 1968.
Minidelta României
Complexul lacustru Somova- Parcheş este o mini-deltă a României, care are o biodiversitate asemănătoare cu sora ei mai mare, Delta Dunării.
Zona este de o frumuseţe rară. Aici, puteţi admira salba de lacuri înlănţuite între ele prin canale.
Delta Dunării, cel mai tânăr pământ al Europei, este inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural. Din septembrie 1990, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă.
Specialiştii sunt unanimi în a cataloga Delta Dunării ca fiind „un adevărat muzeu al biodiversităţii“, „o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal“.
„În nicio parte a Europei nu găsim, pe o suprafaţă aşa de resrânsă, o varietate aşa de mare de terenuri, un climat aşa de curios şi de schimbător, de aici condiţiuni aşa de felurite de traiu – căci într-un fel trăiesce locuitorul din desfătătoarea vale a Taiţei, altfel lipoveanul din lagune şi cu totul altfel plugarul din câmpiile arse de soare ale Caraormerului – un mozaic mai împestriţat de popoare, fiecare cu datinele, eresurile şi deprinderile lui, un mai bogat material arheologic, un teren mai cutreierat de invazii şi mai călcat de răsboaie ca în Dobrogea“, era caracterizat tărâmul dintre Dunăre şi Mare de căpitanul M.D.Ionescu, membru al Societăţei Geografice Române. în cartea „Dobrogia în pragul veacului al XX lea“.
Vă mai recomandăm:
Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei
Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai
Se încarcă comentariile...
