Cadavrele copilului şi militarului daţi dispăruţi au fost descoperite pe plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupurile militarului din Cluj şi ale băiatului de 14 ani care erau daţi dispăruţi au fost descoperite miercuri pe plaja din Corbu.

Miercuri dimineaţă, pe plaja de la Corbu a fost descoperit cadavrul unui bărbat. Anunţul a fost făcut de un cuplu care se plimba în zona Cherhanaua pescarilor. Reprezentanţii Poliţiei au confirmat faptul că este vorba de militarul dispărut. Bărbatul era angajat la Batalionul 55 Apărare Antiaeriană „Someş” din Dej, aflat la un exerciţiu de instruire la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.

El a fost declarat luni, 11 iunie, în jurul orei 19.00, absent nejustificat de la unitate, au transmis reprezentanţii Forţelor Aeriene Române. 

Este vorba despre caporalul clasa a III-a Petru Cosma care face parte dintr-un detaşament dislocat de Batalionul 55 Apărare Antiaeriană din Dej la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, unde desfăşoară, în perioada 4-15 iunie,  activităţi de instruire cu trageri de luptă.

Militarul s-a aflat în învoire legală duminică, 10 iunie, între orele 13.00 şi 19.30, şi nu s-a prezentat la unitate la expirarea perioadei de învoire.

Unii martori afirmă că militarul ar fi fost văzut ultima dată pe plaja Corbu, în aceeaşi după-amiză când în valurile mării a dispărut şi un copil de 14 ani. ISU Dobrogea continuă pentru a treia zi căutările cu 25 de scafandri.

Tot miercuri dimineaţă, pe plaja de la Corbu marea a scos la ţărm cadavrul copilului dispărut. Băiatul în vârstă de 14 ani, aflat în plasament la un asistent maternal, a plecat de acasă duminică după-amiază şi a anunţat că se duce la o sală de calculatoare împreună cu un prieten, el nespunându-le că ar avea de gând să coboare şi pe plaja de la Corbu. El a intrat în apă cu prietenul său, acesta a reuşit să iasă, dar nu a mai putut ajunge la ţărm. 

Copilul a fost găsit la o distanţă de 15-20 kilometri de locul unde dispăruse, iar adultul la 25-30 kilometri.

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă: 

Copil de 14 ani, dispărut în apele Mării Negre la Corbu

Un turist scos din valurile mării cere daune de 40.000 de euro salvatorilor. Trei salvamari şi un poliţist local, chemaţi în faţa magistraţilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite