Călători disperaţi pe Autostrada Soarelui: „Aproape că nu se mişcă nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui, înzăpezită FOTO Florin Badiu
Autostrada Soarelui, înzăpezită FOTO Florin Badiu

Ninsoarea şi viscolul care au lovit cu putere au blocat aproape partea de sud şi sud-est a ţării. Au fost drumuri închise, maşini înzăpezite, manevre portuare suspendate, trenuri anulate. Singura bucurie a fost a celor mici care vor avea parte de o zi liberă.

Mulţi oameni care s-au aventurat duminică pe drumurile din partea sudică a României au avut parte de disperare şi frig. Printre primele căi rutiere importante închise duminică dimineaţa a fost Autostrada Soarelui, care leagă Bucureştiul de Constanţa. Sectorul Drajna – Bucureşti a creat, ca de obicei, cele mai mari probleme din cauza vizibilităţii reduse produse de viscol. 

La kilometrul 74, un microbuz a stat mai bine de nouă ore pe şosea, aşteptând ca utilajele de deszăpezire să cureţe drumul. Din cauza vântului puternic, zăpada spulberată a făcut aproape imposibilă intervenţia drumarilor. 

Disperare pe A2

La Drajna s-a format duminică dimineaţa o coloană de zeci de maşini, iar echipele de la ISU şi utilajele de intervenţie abia au făcut faţă. Oamenii s-au plâns la prânz că au rămas fără combustibil, iar una dintre maşini a fost lovită de o wolă care venise să ridice un utilaj care derapase.

„Stăm de la ora 9 şi aproape că nu se mişcă nimic. Nu se vede nimic la un metru în faţă, nu mai avem benzină, suntem uzi, iar situaţia e disperată”, a spus Ştefan Constantin, un bărbat care plecase din Slobozia şi încerca să ajungă acasă, la Călăraşi. 

Situaţia nu a revenit la normal nici după-amiaza. Vizibilitatea pe sectorul de autostradă amintit era sub cinci metri. „Mai avem vreo patru maşini rătăcite pe sectorul de autostradă şi mai multe utilaje au plecat pentru a-i scoate de acolo“, a spus Marian Ichim, şef Secţie Drmuri Călăraşi. El nu a dat veşti îmbucurătoare. „Până mâine (n.r. luni) nu cred că putem redeschide sectorul, întrucât vizibilitatea este foarte mică pe unele porţiuni, de cinci metri“, a adăugat Ichim.

Oraşul Constanţa, rupt de ţară

Oraşul Constanţa a fost rupt de restul ţării pe toate fronturile. Din oraşul port se poate ajunge doar până la Feteşti, A2 fiind închisă pe următorul sector. CFR a anulat mai multe trenuri, iar microbuzele nu au mai făcut curse externe. 

Porturile de la Marea Neagră au fost închise din noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza vântului puternic, care la rafală a suflat cu viteze ce a depăşit 75 de kilometri la oră.  

În Dobrogea nu zăpada a fost cea care a dat bătăi de cap, cantitatea de omăt fiind scăzută. Vântul a fost cel care a închis drumurile.

Probleme cu barjele ucrainene

În Tulcea, transportul pe Dunăre s-a desfăşurat cu greutate. Victor Iancu, directorul Navrom Tulcea, societatea care operează curse regulate către principalele destinaţii din Delta Dunării, a spus că pasagerele au circulat în condiţii de iarnă, cu întârziere. „Am avut probleme cu pasagerul Maramureş care a venit de la Ismail (Ucraina).

Din cauza vântului puternic, barjele care erau ancorate în mijlocul Dunării şi-au schimbat poziţia şi au pus probleme la trecerea navelor pe acolo. Dar am sesizat acest lucru Căpităniei Tulcea, care urmează să ia legătura cu colegii din Ucraina pentru remedierea problemei“, a spus Victor Iancu.

Prefectul judeţului Tulcea, Marian Bădiţă, spune că nu sut probleme deosebite în Delta Dunării. În cazul în care ambulanţele acvatice nu pot prelua urgenţele au la dispoziţie un elicopter SMURD.

Maşină abandonată pe calea ferată

Un eveniment ciudat s-a petrecut duminică în Ialomiţa. Un tren de călători a rămas blocat în zona localităţii Gârbovi după ce garnitura de tren a lovit o maşină abandonată pe calea ferată. Şoferul ar fi părăsit

automobilul din cauza faptului că nu a mai putut continua drumul prin viscol. Zeci de călători au ajuns mai târziu la destinaţie. Duminică, toate drumurile naţionale şi judeţene au fost închise din cauza viscolului şi a ninsorii abundente. 

Nici cei care au rămas acasă nu au fost feriţi de urgia naturii. Mii de gospodării din judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman şi Giugiu au rămas fără curent electric, şi tot atâtea fără apă potabilă. Mai mulţi copaci au fost rupţi de vânt şi au avariat mai multe maşini. 

Cei mai fericiţi de zăpada căzută la începutul anului sunt copiii. Elevii din Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi parţial Constanţa, se vor bucura de încă o zi de vacanţă, după ce autorităţile locale au decis să suspende cursurile luni, 18 ianuarie.  

Vă mai recomandăm:

O gravidă a fost scoasă din nămeţi cu şenilata. Femeia va fi transportată la spitalul din Constanţa

Vama Veche aşa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Imagini de iarnă de pe plaja-vedetă

Imagini de basm de pe faleza Constanţei. Un fotograf amator a dat culoare iernii

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite