Ce sunt „Fericirile“ şi cum se interpretează ele. De ce vor moşteni împărăţia cerurilor cei „săraci cu duhul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Cele 10 porunci ale Vechiului Testament au fost completate, odată cu venirea lui Iisus pe pământ, cu mai multe îndemnuri pentru creştini. „Fericirile” nu sunt porunci, ci sfaturi pentru a avea o viaţă morală desăvârşită.

Cele 9 „Fericiri” au fost spuse de Iisus Hristos în cadrul Predicii de pe Munte. Ele sunt, conform Catehismului Ortodox, „fericiri, fiindcă ele se potrivesc deplin cu smerenia şi blândeţea Mântuitorului Hristos. Pe de altă parte, cele nouă Fericiri sunt atât de potrivite cu năzuinţele sufletului creştinului, încât, numai auzindu-le, suntem îndemnaţi singuri să le îndeplinim”.

Ele sunt spuse de Mântuitorul sub forma unor îndemnuri urmate, fiecare, de promisiunea unei „fericiri”.

1.    „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5,3)

„Săraci cu duhul înseamnă smeriţi de bună voie, adică lipsiţi de trufia minţii şi de nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au căzut îngerii cei răi îi primii oameni. Ele nu arată deci pe cei neîntelepţi, neştiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel”, se spune în Catehismul orthodox care citează o învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Aceşti creştini smeriţi vor primi răsplata împărăţiei cerurilor, adică fericirea veşnică, mântuirea.

2.    „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia" (Matei 5, 4)

„Din această fericire nu trebuie să înţelegem că toţi cei ce plâng ar putea dobândi mângâierea. Aici este vorba numai de cei ce plâng din pricină că se întristează şi le pare rău pentru păcatele săvârşite, cu care au mâhnit pe Dumnezeu şi pe aproapele lor”, se arată în cartea de învăţătură Ortodoxă-Catehism.

Cei care plând din cauza păcatelor vor fi „mângâiaţi”, adică vor primi iertarea păcatelor.

3.    „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Matei 5, 5)

Blândeţea, din cea de-a treia fericire, este interpretată de teologi ca fiind starea care se naşte din bunătate şi iubire. Este liniştea sufletească în care trăieşte creştinul care nu supără pe nimeni. Aceşti oameni vor „moşteni pământul”, adică vor fi scutiţi de necazuri, supărări sau alte tulburări lumeşti.

4.    „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura" (Matei 5,6)

Conform Catehismului, „cei flămânzi şi însetaţi de dreptate sunt toţi cei ce doresc cu ardoare să înfăptuiască şi să se înfăptuiască binele. Această dorinţă este tot atât de firească şi continuă că şi foamea şi setea trupească. Au dat dovadă de această puternică dorinţă îndeosebi sfinţii şi martirii care pentru Hristos au părăsit familie, avere, voie proprie şi s-au nevoit cu trăirea unei vieţi de înalta spiritualitate.”

5.    „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7)

Milostenia este virtutea creştină care îşi are rădăcina în iubire şi se manifestă prin ajutorarea semenilor aflaţi în necazuri. De aceea, Biserica are rânduite o serie de fapte ale milei trupeşti: hrănirea celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor în necazuri, cercetarea celor bolnavi, găzduirea călătorilor şi îngroparea săracilor.

Totodată, există şi o serie de fapte ale milei sufleteşti: întoarcerea celor rătăciţi la adevăr, învăţarea celor neştiutori, sfătuirea celor care au trebuinţă de un sfat, rugăciunea pentru aproapele nostru, mângâierea celor întristaţi, nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii şi iertarea greşelilor făcute de alţii faţă de noi.

6.    „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8)

Cei curaţi cu inima sunt cei lipsiţi de răutate, de vicleşug, cei care, spun teologii, reuşesc să se desprindă de gândurile rele care le pot „murdări” inima.

„Curăţenia inimii este condiţia cea mai însemnată pe care o cere Mântuitorul la îndeplinirea oricărei fapte. Prin aceasta El arată însemnătatea parţii lăuntrice a faptei, adică a intenţiei, a gândului care-i stă la temelie, lucru de care nu se ţinea destul seama în Vechiul Testament. Mântuitorul face din această schimbare a adâncului sufletului omenesc lucrul cel mai ales prin care morala creştină întrece şi desăvârşeşte morala Vechiului Testament”, se explică în Catehism.

7.    „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9)

Pacea este unul dintre cele mai de preţ bunuri ale societăţii, de aceea toţi cei care contribuie atât la pacea socială, cât şi la cea spirituală se vor chema „fiii lui Dumnezeu”.

8.    „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10)

Dreptatea din fericirea a 8-a este dreptatea învăţăturii de credinţă, iar cei care vor avea de suferit din cauza credinţei lor vor fi răsplătiţi de Dumnezeu cu viaţa cea veşnică. Însuşi Iisus Hristos a fost prigonit pentru dreptate, iar după El au suferit apostolii şi ucenicii Lui.

9.    „Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi va veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi" (Matei 5, 11-12)

Fericirea a 9-a este străns legată de precedenta, deoarece aici Iisus îi fericeşte pe cei care vor avea de suferit fizic sau moral din cauza învăţăturii aduse de el pe pământ. Se ştie că în primele secole după venirea Mântuitorului, creştinismul a fost interzis, iar adepţii Evangheliei au avut mult de suferit, unii dintre ei fiind chiar omorâţi.

Pe aceeaşi temă:

De câte ori într-un an îi sunt schimbate veşmintele Cuvioasei Parascheva. Blestemul care ar însoţi moaştele

Cele mai interesante minuni săvârşite de Iisus Hristos. A vindecat o soacră, a scos draci şi a înviat morţi




 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite