Cinci mărturii cutremurătoare despre dependenţă. „Eram sedat de alcool, droguri şi jocuri de noroc. Până când m-am îmbolnăvit de cancer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solidaritate. Dependenţi ţinându-se de mâini la finalul şedinţei: „Aici nu eşti singur“ Foto Sînziana Ionescu
Solidaritate. Dependenţi ţinându-se de mâini la finalul şedinţei: „Aici nu eşti singur“ Foto Sînziana Ionescu

Dependenţa - fie că este de alcool, droguri, jocuri de noroc sau toate la un loc - se ţine sub control cu ajutor specializat cum este asociaţia Alcoolicii Anonimi. Întâlnirile au loc de două ori pe săptămână, după orele de serviciu.

Oameni de diferite condiţii se strâng pentru a-şi recunoaşte problema, a vorbi despre lupta lor şi a primi susţinerea unui frate mai mare, a unui prieten de nădejde care-ţi vrea binele, nu compania întru viciu. Ei au nevoie, de fapt, să-şi exprime sentimentele, pentru a-şi alina singurătatea interioară care te face să te refugiezi de tine.

La Constanţa funcţionează grupuri de sprijin în cadrul Alcoolicilor Anonimi. Aici, „sponsori“ care au atins fundul prăpastiei s-au recuperat şi ajută acum alţi dependenţi să-şi revină şi să fie activi în societate. Într-o şedinţă de două ore, care începe cu recitirea celor 12 paşi pe care trebuie să-i urmezi pentru stăpânirea dependenţei, oamenii povestesc concis cele mai dure etape ale bolii lor: cum trăiau, cum fugeau de realitate şi cum au ajuns să ia cea mai grea decizie: acceptarea bolii şi a ajutorului de specialitate.

„Copilul meu a vrut să mă abandoneze“

Victor n-o să uite niciodată ultima lui beţie. A fost cruntă şi a durat o săptămână. S-a dezmeticit când copilul lui, exasperat, i-a spus că dacă nu se opreşte, să-şi ia bagajul şi să plece de acasă. „La spital, băiatul meu le-a spus că mă lasă acolo, să-mi facă ei ce vor, că el acasă nu mă mai ia. Un duş tare rece… Am rămas la tratament, iar când am întâlnit primul om care se lăsase de băutură, mi-am zis că asta e imposibil. El nu mai băuse de 14 ani, eu nu puteam să stau nici 14 minute fără să beau. Doctorul mi-a spus: ‘Începe tratamentul, că altfel e rău. Altfel o să vii din nou aici… dacă mai apuci’. Asta m-a cutremurat. M-am hotărât să lupt, am luat legătura cu Cătălin care înfiinţase Alcoolicii Anonimi din Constanţa şi am deschis filiala din Bărăgan. Acum îi ajut eu pe alţii. Băiatul meu este bine acum, şi-a putut terminat şcoala în linişte, este preot.

Alcoolicii Anonimi din Constanţa - om privind la paharul gol Foto Sînziana Ionescu

Ziua în care cedezi

Într-o bună dimineaţă, Cristian s-a hotărât să „cedeze“. Auzise de o clinică din Scoţia, s-a suit în avion şi s-a dus. A băut tot drumul, când a ajuns acolo era praf. „Mi-au luat alcoolemia de două ori şi mi-au zis că n-o să mai beau niciodată. Şi ce viaţă urma să am? Fără tovarăşii mei de pahar, fără alcool deloc? Am vrut să plec din prima zi, dar dacă tot bătusem drumul, am zis să le dau o şansă. Când am ascultat poveştile celor internaţi, m-am răzgândit. Nu mai beau de 7 ani. Mi-am salvat şi copilul de la consum de droguri. Mi-am recuperat căsnicia, soţia mea suferea cumplit lângă mine, era co-dependent; nu mai eram ‘noi’. Când ne-am întors din Anglia, la aeroport, i-am spus băiatului meu: ‘Vezi linia asta pe care tocmai am trecut-o?’. ‘Ce linie? Nu e niciuna’, a zis el uitându-se pe jos, în spate. ‘E linia trecutului. Nu ne mai întoarcem. Ne-am recâştigat viaţa’. Am păstrat doar prietenii care mi-au respectat decizia de abstinenţă.

„Eram beţiv, cum adică alcoolic?“

Pentru Nicu, a bea era ceva firesc, la ordinea zilei. În lumea lui, erai de râs dacă nu beai. Şi se bea pentru orice. „Altceva nu ştiam ce să fac, înconjurat de oameni proşti, în oraşul meu prăfuit. Sincer, habar nu aveam că sunt alcoolic. Eu ziceam că sunt beţiv. Credeam că aşa e firesc, să bei la bucurie, să bei la distracţie, să bei la supărare, să bei. Mă îmbătam că Iliescu a chemat minerii, că nu ştiu ce se întâmplase cu democraţia din America, că nu ştiu ce profesor mi-a zis ceva în clasa a doua… Căutăm numai motive. Punctul cel mai de jos a fost când am început să-mi lovesc nevasta. A doua zi plângeam, că nu voiam s-o rănesc. M-am dus la doctoriţa psihiatră şi ea mi-a zis: ‘Vă aşteptam. Toţi colegii dvs au trecut pe-aici’. Deci prietenii mei veniseră la doctor şi unul nu-mi zisese şi mie... Iar eu beam în continuare cu ei. Când psihiatra mi-a spus că sunt alcoolic, m-am luat de ea: ‘Ştiţi cu cine staţi de vorbă? Eu sunt cineva, am o funcţie. Să vă fie ruşine!’. Am plecat indignat, dar la uşă mă aştepta nevasta tremurând, aşa că am intrat înapoi în cabinet. Alcoolicilor trebuie să le înlocuieşti jucăria preferată cu alta. Pentru mine, noua jucărie este Alcoolicii Anonimi. Aici am cunoscut nişte oameni puternici şi o solidaritate pe care nu o mai întâlnisem“.

Dependent de alcool, droguri şi jocuri de noroc

Alex a fost dependent de alcool, de droguri şi de jocuri de noroc. În spirala sa, problemele deveneau tot mai grave. Soţia l-a părăsit, apoi el s-a îmbolnăvit grav, de cancer, şi a fost operat. Schimbarea a trebuit să vină. „Probabil că boala a fost un semn să mă opresc şi să îmi pun ordine în viaţă. Înainte de Crăciun mi-am pierdut controlul, iar un psiholog m-a trimis la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi. Să te lupţi cu atâtea dependenţe, să ai parte de mai multe sevraje în acelaşi timp şi în plus, să vrei să te laşi şi de fumat... Acum sunt în abstinenţă şi aş vrea să rămân aşa. Am găsit acest ajutor la centru, unde am descoperit că nu sunt singurul cu probleme, că există oameni care suferă la fel ca mine. Prin abstinenţa lor o întăresc pe a mea şi invers. Aşa am reuşit să mă descopăr. Uneori trebuie să mori ca să renaşti. A trebuit să renunţ la relaţiile nocive, care mă tentau să continui. Am rupt legătura cu persoane la care ţineam, dar care mă trăgeau înapoi - oricât de mult a durut; durerea constituie chinurile naşterii cerebrale, zicea cineva. Dar eu nu mă mai întorc în iadul acela“.

„Lucrez cu mine în fiecare zi“

Gabriela trăieşte din 1983 în SUA, unde a devenit dependentă de alcool şi de narcotice. Hăul o atrăgea pentru a se simţi într-un rai. „Acolo mă refugiam pentru a putea să funcţionez, deşi eu spuneam că sunt ok. Dar negam realitatea. Trebuie să fie cineva care să-ţi spună: ‘Pui jos paharul şi vii la grup!’. Să vorbeşti cu oamenii, să comunici, asta e cheia. Să nu te mai crezi Dumnezeu, pentru că ego-ul creşte - ‘mă descurc, ştiu ce fac, eu am controlul’, când, de fapt, tu te simţi foarte jos. Nu ştiu cine-i Dumnezeu, dar ştiu că există şi ştiu că nu sunt eu. Am 27 ani de abstinenţă şi mă lupt cu mine în fiecare zi. Totul este în minte. Aici e problema. Încă lucrez cu mine, zi de zi“. 

Solidaritate la Alcoolicii Anonimi Foto S. Ionescu

Alcoolicii Anonimi din Constanţa - solidaritate - oameni care se ţin de mâini - mâini strânse Foto Sînziana Ionescu

Pe aceeaşi temă: 

Centru pentru tratarea dependenţelor, deschis la Constanţa de un alcoolic în recuperare: „Azi mă simt victorios“

„Salut, sunt Dan şi sunt alcoolic”. Alcoolicii Anonimi din Constanţa au împlinit 4 ani de activitate

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite