Cele 7 Sinoade Ecumenice în care s-au luat decizii ce au marcat Biserica pentru totdeauna
0
În istoria Bisericii Ortodoxe sunt consemnate 7 Sinoade Ecumenice care au avut loc în primul mileniu de după Hristos. În toate cele şapte întâlniri, episcopii au luat decizii importante în ceea ce priveşte dogmele Bisericii.
Trebuie precizat că cele 7 sinoade sunt recunoscute de Biserica Ortodoxă ca fiind ecumenice, dar au fost şi alte sinoade care au avut caracter local sau regional.
Conform dicţionarelor religioase, „sinodul ecumenic” este adunarea de episcopi din întreaga Biserică creştină înainte de Marea Schismă din 1054, când Biserica s-a rupt între cea de Răsărit (Ortodoxă) şi cea de Apus (Catolică).
„Deşi convocate de împăraţi, sinoadele ecumenice nu constituie o instituţie imperială. Ei semnează actele sinodale, fără să voteze sau să influenţeze deciziile, lăsând episcopilor o autonomie deplină în dezbateri. Deciziile sinoadelor ecumenice nu constituie un criteriu extern al doctrinei, deoarece nici o autoritate exterioară nu poate impune adevărul credinţei. De aceea, ele trebuie să fie receptate şi confirmate de conştiinţa Bisericii”, notează preotul profesor Ion Bria în „Dicţionar de Teologie Ortodoxă”.
Sinodul de la Niceea, mai-iunie 325
Sinodul de la Niceea (Asia Mică) a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare. Au participat 318 episcopi din tot imperiul, inclusiv reprezentanţii papei Silvestru I.
„Scopul sinodului este formularea explicită a credinţei despre Sfânta Treime, în opoziţie cu învăţătura preotului erudit Arie, care susţinea că Fiul nu este identic după fire cu Tatăl, fiind subordonat Acestuia ca o creatură de ordin superior a Tatălui”, scrie Ion Bria.
Sinodul hotărăşte că Dumnezeu-Fiul este de o fiinţă cu Dumnezeu-Tatăl. Se afirmă clar dogma Sfintei Treimi: Dumnezeu-Unul ca fire, întreit în persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). Crezul de la Niceea devine curând punctul de referinţă al întregii tradiţii ortodoxe, în special al sinoadelor posterioare. De altfel, sinoadele ulterioare încep cu rostirea Simbolului de la Niceea
Sinodul de la Constantinopol, mai-iulie 381
A fost convocat de împăratul Teodosie cu intenţia de a pune capăt controversei ariene. Sinodul este chemat să se pronunţe în legătură cu două erezii ale timpului: cea susţinută de episcopul Macedonie, care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfânt, spunând că este o creatură a Fiului, şi cea a lui Apolinarie, care nega prezenţa sufletului raţional în Hristos.
Sinodul afirmă că Duhul Sfânt este „închinat şi slăvit împreună cu Tatăl şi cu Fiul”. Simbolul din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii creştine.
Sinodul de la Efes, iunie-iulie 431
A fost convocat de împăratul Teodosie al II-lea, cu scopul de a lămuri disputa dintre episcopul Nestorie şi Chiril al Alexandriei. Nestorie susţinea că există două persoane distincte în Hristos, de aceea Fecioara Maria nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de Hristos.
Sinodul defineşte doctrina despre unirea celor două firi în persoană unică a Cuvântului şi doctrina despre Fecioara Maria - Născătoare de Dumnezeu.
Sinodul de la Calcedon, 8 octombrie - 1 noiembrie 451
A fost convocat de împăratul Marcian. „Sinodul trebuia să se pronunţe în legătură cu monofizismul, erezie care refuză distincţia dintre persoană şi natură, afirmând că dacă Hristos e o persoană, El nu poate avea două naturi. Susţinea că Hristos nu are decât o singură natură, cea dumnezeiască, trupul uman fiind luat numai în aparenţă”, scrie Ion Bria.
La sinod participă 600 de episcopi şi se alcătuieşte o nouă definiţie dogmatică, în care se condamnă monofizismul, mărturisind credinţa în două naturi care se unesc într-o singură persoană.
Sinodul de la Constantinopol, mai-iunie 553
A fost convocat de împăratul Justinian cel Mare cu intenţia de a împăca monofizismul cu ortodoxia. Sinodul respinge monofizismul şi declară că Hristos este în două firi.
Sinodul de la Constantinopol, noiembrie 680 – septembrie 681
A fost convocat de împăratul Constantin al IV-lea Pogonatul, pentru a analiza erezia monotelismului (thelisisi = voinţa). Sinodul recunoaşte, în acord cu învăţătura părinţilor, că în Hristos există două voinţe naturale şi două lucrări naturale, firea omenească având voinţa ei proprie, care se supune de bunăvoie voinţei dumnezeieşti, fiind pe deplin îndumnezeita.
Sinodul de la Niceea, septembrie – octombrie 787
A fost convocat de împărăteasa Irina, regenta lui Constantin al VI-lea, pentru a se pronunţa în legătură cu cultul icoanelor. Sinodul formulează învăţătura că obiectul venerării este persoana reprezentată pe icoană, făcând o distincţie între adorare, care este rezervată numai lui Dumnezeu şi cinstire, ce se cuvine sfinţilor. Sinodul n-a fost acceptat de către Bisericile din imperiul lui Carol cel Mare (Germania, Franţa, Spania). Sinodul de la Frankfurt (794) se pronunţa împotrivă cultului icoanelor.
De-abia sub împărăteasa Teodora cultul icoanelor a fost restabilit (842), fapt în amintirea căruia s-a instituit sărbătoarea Ortodoxiei, în prima Duminică a postului Paştelui. Iconoclasmul este ultima erezie care a făcut obiectul unui sinod ecumenic.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
