Cercetătorii vor reconstitui biografiile tuturor deţinuţilor politic care au restaurat Cazinoul la începutul anilor ’50

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 9 iulie, experţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-au reunit în vederea planificării detaliate a proiectului pentru recuperarea memoriei foştilor deţinuţi politic care au participat la reabilitarea Cazinoului din Constanţa la începutul anilor ‘50.

Echipa care lucrează la acest proiect amplu, formată din şase cercetători IICCMER şi cinci colaboratori externi, a discutat acţiunile necesare pentru demararea investigaţiei, planul de cercetare şi sarcinile ce revin fiecărui membru pentru realizarea obiectivelor stabilite.

După 70 de ani, un bilet semnat de 16 deţinuţi politic a fost găsit în luna mai a acestui an în zidurile edificiului, în timpul lucrărilor de reabilitare. Bucata de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment este datată 31 decembrie 1951, atunci când autorităţile comuniste reabilitau monumentul de pe faleza oraşului, distrus în urma bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Este posibil ca multe alte astfel de mesaje să se afle în continuare zidite în pereţii Cazinoului, aşteptând să fie descoperite şi să îşi ocupe locul cuvenit în istorie.

Având în vedere scopul şi obiectivele IICCMER, instituţia va realiza o investigaţie în acest sens, care presupune:

Reconstituirea biografiilor deţinuţilor politic implicaţi şi redarea cu cât mai mare acurateţe a episodului restaurării Cazinoului din Constanţa, la începutul anilor ’50;

Întocmirea unui Raport de cercetare asupra contextului politic în care autorităţile comuniste au decis să utilizeze forţa de muncă a deţinuţilor politic pentru lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanţa;

Realizarea de interviuri cu urmaşii respectivilor deţinuţi politic, precum şi colectarea de fotografii, documente, artefacte legate de episodul reabilitării Cazinoului din 1951-1951 şi de trecutul deţinuţilor politic care au lucrat la reabilitare;

Implicarea în realizarea unei expoziţii permanente consacrate acestui episod, care să includă mărturiile îngropate de deţinuţii politic în zidurile Cazinoului în anii ’50 şi orice alte documente sau piese cu valoare patrimonială sau istorică ce vor fi descoperite pe parcursul lucrărilor de restaurare şi reabilitare a construcţiei, dar şi documente relevante, deţinute de instituţiile arhivistice din ţară, conform unui comunicat al IICCMER. 

Imagine indisponibilă

Echipa de cercetare FOTO IICCMER

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite