CFR Călători a suplimentat trenurile care ajung pe litoral în perioada vacanţei de 1 Mai şi Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Calatori - tren foto: FB/CFR Călatori - Razvan Victor Preda
CFR Calatori - tren foto: FB/CFR Călatori - Razvan Victor Preda

În perioada 30 aprilie – 4 mai 2021, cu prilejul vacanţei de Paşte şi a zilei de 1 Mai, CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor care ajung pe litoral.

Conform celor de la CFR Călători, în perioada 30 aprilie – 4 mai 2021 vor fi asigurate, în plus faţă de trenurile existente în programele de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Vezi aici lista trenurilor suplimentate.

De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinaţii cu vagoane clasă, de dormit şi cuşetă pentru asigurarea mobilităţii pasagerilor în condiţii de siguranţă şi confort. Inclusiv trenul de Iaşi/Suceava cu destinaţia Mangalia şi retur va avea în compunere vagoane cuşetă.

CFR Călători roagă pasagerii să îşi planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • direct de la casele de bilete din gări şi distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane.

„Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghişeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, CFR Călători anunţă că oferă şi reduceri importante celor care îşi achiziţionează biletele dus-întors cu anticipaţie.

Citeşte şi:

Peste 100 de hoteluri de la mare, pregătite să primească turişti de Paşte şi 1 Mai. Cât costă o vacanţă

Cât costă vacanţa de 1 Mai şi Paşte la malul mării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite