Cine este noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism. Parcursul constănţencei VIP care s-a înrudit cu Andrei Pavel şi Cătălin Botezatu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Nedea Pavel, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism Foto Arhivă personală
Anca Nedea Pavel, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism Foto Arhivă personală

Constanţa are un nou reprezentant la vârful Autorităţii Naţionale pentru Turism, prin Anca Nedea Pavel, fostul manager al hotelurilor deţinute de George Copos şi de Gică Hagi. Constănţeanca de 38 ani se numără printre VIP-urile oraşului, fiind cumnata tenismanului Andrei Pavel şi cumătra creatorului de modă Cătălin Botezatu.

Premierul Victor Ponta a numit-o miercuri, 7 octombrie, pe Anca Nedea Pavel (37 ani), în funcţia de preşedinte al ANT, cu rang de secretar de stat. Interimatul funcţiei deţinute de Simona Man de la Partidul Poporului Dan Diaconescu fusese asigurat de constănţeanca Mirela Matichescu, patroana clubului Crush.

Născută la 6 februarie 1978, Anca Nedea Pavel este căsătorită cu Aurelian Pavel, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate din Constanţa, care este fratele cel mare al tenismanului Andrei Pavel. Cei doi au un băieţel de 2 ani, Alek Nicolas, care a fost botezat de Cătălin Botezatu. Naşul de cununie este Nicolae Bucovală, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Nunta lor a fost ca un spectacol, fiind organizată în stil rock-baroc. La catedrală, mireasa a purtat rochie-sirenă cu fundiţă pe cap, iar mirele a îmbrăcat costumul de gală al poliţistului, cu multe fireturi. La petrecerea desfăşurată într-un club de fiţe din Mamaia, ospătarii au purtat costume de epocă, iar bucatele au fost vânătoreşti. Surpriza serii a fost totală: mirele şi-a făcut apariţia pe motocicletă în costum de piele, în timp ce mireasa îl aştepta într-un leagăn de nuiele înveştmântată într-o rochiţă diafană, scurtă şi înfoiată din voal, precum o zână-elf. Baletul mirilor a avut ca fundal melodia „I would do anything for love“ a lui Meat Loaf.

Anca Nedea Pavel şi Aurelian Pavel la nuntă Foto ziuaconstanta.ro

Anca Nedea Pavel şi Aurelian Pavel la nuntă Foto ziuaconstanta.ro

Până la Aurelian Pavel, Anca Nedea şi-a construit cariera în domeniul turistic, urmând cursurile Liceului Decebal din Constanţa (1992-1996). A absolvit ASE, secţia Economie Agroalimentară şi a Mediului (1997-2001). În vara lui 2001 a frecventat cursurile Universităţii de vară organizate de ASE la Tuşnad, ca specializare postuniversitară în comunicare şi relaţii publice.

Brevetul în turism şi l-a luat în 2004, când a urmat timp de 6 luni cursuri de specializare la Constanţa. Masterul şi l-a luat în management la Universitatea Spiru Haret (2004-2006), cu lucrarea „Audit pentru Ana Hotels“ notată cu 10. A studiat 1 an la Institutul Regal de Management al Ospitalităţii în Lausanne - Elveţia (2006-2007), organizat sub înaltul patronaj al Casei Regale a României. „I was chef of my promotion“, a scris Anca Nedea în CV vrând să spună că a fost şef de promoţie.

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism şi-a pregătit doctoratul la Chişinău în Management şi administrare a afacerilor (2009), iar în 2010 a început cel de-al doilea doctorat, în Studii economice în limbi străine la Universitatea creştină Dimitrie Cantemir, sub coordonarea profesorului „Mircea Coşa“, adică Mircea Coşea.

În meserie a pornit de la slujba de agent de vânzări Zepter, apoi a devenit economist la hotel Capri din Constanţa, după care a plecat la Ana Hotels, compania lui George Copos, unde a urcat treptele până la manager al hotelului Europa (4 stele). Din 2010 până în 2015 a fost manager al hotelului Iaki (4 stele) din Mamaia deţinut de Gheorghe Hagi, de unde a plecat la expirarea contractului de management.

Vă mai recomandăm

Cătălin Botezatu, selfie cu un bebeluş. „Mă simt binecuvântat“

Cum sunt ţepuiţi turiştii pe litoral de o zi de vacanţă plătită în avans. Eroarea repetată făcută în fiecare sezon de hotelieri şi de agenţiile de turism

O nouă formă de impozitare a Turismului ar putea fi aplicată din 2016. Fiecare hotelier va plăti o sumă fixă, indiferent de cifra de afaceri

Legea turismului îi pune pe jar pe investitorii de pe litoral: „Ne mutăm afacerile în Grecia“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite