Constanţa, citadela sfărâmată. De la vestigiile cetăţii antice Tomis, la ruinele urbei „în care merită să trăieşti“

Publicat: 27.01.2015 17:54

Ultima actualizare: 07.08.2022 06:58

De sus, Constanţa arată ca în imaginaţia noastră Foto Rafael Cucu

Dacă oraşul Constanţa ar fi fost o fiinţă, probabil ar fi aprins acum o lumânare la mormântul lui Ceauşescu, alături de nostalgicii regimului comunist.

În 1989, Constanţa era o putere economică a României. Atrăgea forţă de muncă din toată ţara, nu doar brută, ci şi intelectuală. Portul Constanţa, şantierele navale, litoralul Mării Negre, Centrala nucleară de la Cernavodă, fermele agricole sau întreprinderile de producţie din judeţ erau idealurile specialiştilor români din domeniile respective.

Constanţa reprezenta nu doar destinaţia de lucru a românilor care căutau prosperitate şi performanţă, ci şi cea de vacanţă. Concediul la mare era bucuria oricărui român. Plaja era întinsă şi curată, cu nisip fin în care te afundai până la glezne. Constanţa şi Mamaia aveau teatre şi grădini de vară, cinematografe în aer liber, parcuri verzi, bulevarde cu copaci umbroşi, scuaruri de trandafiri şi casete florale.

Clădirile, mai ales Cazinoul, aveau faţada îngrijită şi nu se punea problema ca spaţiile cu vegetaţie să fie distruse pentru a face loc vreunei construcţii. Fântânile arteziene erau cosmetizate şi funcţionau întotdeauna, oferind respiraţia din arşiţa verii. Constanţa era un oraş dichisit, în care nu doar merita să trăieşti, ci şi îţi era drag să o faci.

Constanţa în imagini de arhivă Foto arhitect Radu Cornescu

Revoluţia a adus pe scenă actorii pentru eliberare, în care luptătorii veniţi de pe stradă s-au amestecat cu securişti acoperiţi sub diferite profesii, veniţi să ţină frâiele noii ordini. Şi de atunci au început experimentele. Sub diferite cârmuiri, Constanţa s-a degradat încet şi sigur, fără ca vreun primar să aducă plusul aşteptat de toată lumea. Oraşul s-a ruinat, alegându-şi conducători care, dacă l-au iubit, n-au ştiut să-l facă fericit.

În 2015, Constanţa este o umbră a oraşului în care nimeni nu se plictisea. O plimbare pe străzile sale este deprimantă, văzând paragina în care municipalitatea a lăsat-o cu bună ştiinţă să se scufunde. În centrul comercial al oraşului, magazinele s-au închis pe rând, fără iniţiative urbanistice de încurajare şi susţinere a activităţii. Edilii nu au adus nicio idee de revitalizare a spaţiilor publice. Maximul de modernizare adoptat de mai-marii Constanţei îl constituie terasele întinse alandala pe trotuare, pe artere pietonale. În fotoliile de plastic care imită lemnul zac, la orice oră ai trece, băieţii şi fetele. Au mereu bani de consumaţie fără să aibă nicio ocupaţie la vedere.

În judeţ, jalea este şi mai mare. Cu unităţile economice rase de pe faţa pământului, localnicii trăiesc cu ziua iobăgind la antreprenorii de viţă nouă. Cele mai aglomerate locuri au rămas birturile şi sălile de biliard, unde ţăranii şi micii orăşeni se îngroapă în băutură.

Recent, un sondaj naţional efectuat de Institutul Naţional de Statistică, la comanda ziarului Adevărul, a revelat că oraşul Constanţa este în topul marilor urbe din România în care merită să trăieşti. Constanţa este clasată după Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Braşov, fiind urmată de Sibiu.

În acest timp, potenţialul şi sporul Constanţei pleacă spre alte zări, unde au perspectivă şi unde pot progresa. Vor locuri de muncă decente, vor să privească în faţă fără să aibă nevoie de „spate“, vor şansa de a-şi face o carieră. Şi mai presus de toate, vor şansa de a trăi într-un oraş de care să fie mândri. Pentru asta, trebuie să se întoarcă acasă atunci când Constanţa va avea nevoie de ei, să îşi spună cuvântul despre soarta oraşului de care le pasă.