Constanţa: O cursă aeriană Munchen - Constanţa va decola din 18 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi Compania Aeriană Air Berlin au semnat ieri un contract de promovare a litoralului românesc pe piaţa germană. Din 18 mai va opera cursa charter Munchen - Constanţa pe toată perioada sezonului turistic.

În fiecare marţi, un avion va decola din Munchen la ora locală 12.30 (ora României 13.30) şi va ateriza pe aeroportul Mihail kogălniceanu la ora 15.45.

Tot marţi, acelaşi avion va decola din Mihail Kogălniceanu la ora 16.35 şi va ateriza la Munchen la ora locală 17.40.

„Prin semnarea acestui contract Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării îşi reafirmă angajamentul ferm pe care şi l-a luat împreună cu operatorii de turism români, de a menţine atractivitatea destinaţiei şi un bun raport între calitatea serviciilor turistice şi preţ“, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei.

Preţul unei călătorii nu a fost stabilit încă. Biletele se vor putea procura de la agenţiile de turism sau online.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite