Constanţa: „Dacă mă împuşcau era un hoţ mai puţin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Mihail Kogălniceanu au tras opt focuri de armă pentru a prinde un hoţ în vârstă de doar 15 ani.

Poliţiştii s-au alertat după ce au văzut că la volanul unei Dacii, CT 04 HFM, se află Dumirel Achif. Tânărul a întors maşina şi a fugit, trecând razant pe lângă autoturismul Poliţiei.

Agenţii l-au urmărit pe parcursul a patru kilometri, timp în care au tras opt focuri de armă, din care patru în direcţia maşinii. Pasagerul de pe scaunul din dreapta era Răzvan Stoica (25 de ani) din Mihail Kogălniceanu. În autoturism erau transportate mai multe bunuri furate în acea noapte, valoarea prejudiciului fiind estimată la 4.000 lei.

Minorul, care a abandonat de câteva săptămâni şcoala, şi-a asumat „paternitatea“ tuturor celor cinci furturi comise în noaptea respectivă. „Nu am oprit când au început să tragă de frică. Şi dacă mă împuşcau, ce? Era un hoţ mai puţin în comuna Mihail Kogălniceanu“, a declarat Achif.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite