Constanţa: Hârtia prinde viaţă în mâinile lui Andrei Dumitriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu o parte dintre obiectele pe care le-a realizat a participat la un târg de handmade
Cu o parte dintre obiectele pe care le-a realizat a participat la un târg de handmade

Cu talent, precizie şi multă răbdare, tânărul artist care în viaţa de zi cu zi este jurist, face maşinuţe în miniatură, pe care le confecţionează din hârtie.

Pasionat de origami, tânărul spune că este un hobby special care transformă o simplă coală A4 într-un obiect inedit, de la flori până la animale sau felicitări tridimensionale. „Este o activitate migăloasă“, explică artistul.

Lecţie de origami

Andrei Dumitriu ne dă o lecţie de origami, cu toate stilurile care au evoluat, în timp: „La origami sunt interzise cu desăvârşire tăieturile, maeştrii în acest domeniu considerând că tehnicile moderne depăşesc stadiul tăierilor fără rost“. Când vine vorba de kirigami, o variaţie a ştiinţei de împăturire a hârtiei, artistului îi este îngăduit să facă tăieturi mici în hârtie. Această inovaţie îi permite să sporească efectul vizual la prezentarea operei de artă.

Reciclează hârtia

Pentru a obţine o anumită textură, Andrei îşi reciclează hârtia. „Bucăţile de hârtie pe care nu le mai folosesc le pun într-un blander cu apă. Apoi torn amestecul în forme, iar rezultatul este o hârtie care are anumite imperfecţiuni, cu un farmec aparte“, menţionează artistul. Cel mai complicat obiect pe care l-a realizat a fost un trandafir din origami, poate şi pentru că avea o încărcătură sentimentală aparte. Trandafirul era făcut special pentru iubita lui.

Detalii excepţionale

După o primă lecţie de origami, Andrei Dumitriu ne prezintă o maşină în miniatură. „Maşinile de epocă au farmecul lor aparte. O maşină din anii 1920, de dimensiunea unui pix, cu caroserie din hârtie, cuprinde în jur de 160 de piese“, spune el. Detaliile sunt excepţionale: schimbător de viteze, far sau jante. Toate sunt făcute din hârtie şi împreună alcătuiesc o maşină de epocă din hârtie, cu lungimea de 20 centimetri şi lăţimea de 5 centimetri.

Documentarea pentru operele sale şi-o face de pe Internet, acolo unde găseşte modele diferite. „Există şi un forum al origamiştilor, o comunitate foarte unită. Cei de acolo au meserii diferite, dar sunt uniţi de o pasiune, origami“, adaugă Andrei.

Citiţi mai multe în  !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite