Constanţa: Profesorii vor primi doi lei la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supraveghetorii vor fi remuneraţi cu 25 lei faţă de 64 lei în 2008, iar evaluatorii lucrărilor scrise vor încasa patru lei faţă de 7,5 lei.

Profesorii constănţeni au fost înştiinţaţi de sumele pe care le vor primi anul acesta în urma participării la examenul de bacalaureat.La examinarea orală a elevilor cadrele didactice vor primi doi lei pentru fiecare candidat în parte, faţă de 4,7 lei cât au primit în 2008.

Banii au fost înjumătăţiţi

Vicepreşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa, Mihai Contanu, a declarat că decizia a fost luată de conducerea
Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Acesta a precizat că din cauza diminuării cu peste 50% a sumelor faţă de cele din anul 2008, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a respins ferm aceste proiecte.

„Federaţia noastră a solicitat ministrului să întreprindă urgent demersuri la Ministerul Finanţelor Publice, pentru suplimentarea fondurilor necesare desfăşurării examenelor“ a adăugat Contanu.

Mihai Contanu a declarat că Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa respinge ferm proiectele de ordin ale ministerelor abilitate şi în mod special al ministerului care ne „patronează şi  ne subminează“.

El spune că este conştient că dascălii sunt neliniştiţi, în timp ce guvernanţii ignoră totalmente situaţia gravă şi precară a oamenilor din învăţământ, „din motive politicianiste ieftine şi meschine, etichetând conform declaraţiei preşedintelui Băsescu că şcoala ar fi o pepinieră care trimite pe piaţa muncii tâmpiţi“.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite