Constanţa va avea în curând o Secţie ultramodernă de Terapie Intensivă Nou-Născuţi, după modelul celei de la Spitalul „Marie Curie“ din Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupta unui om cu boala şi cu suferinţa nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Cu atât mai mult atunci când este vorba despre un copil, sau, mai grav, despre un nou-născut care se luptă pentru viaţă.

Printre noii aliaţi care după 1990 au început să se implice în efortul de a da vieţii mai multe şanse se numără fundaţiile, a căror contribuţiea schimbat de multe orirealitatea. Una dintre aceste schimbări se produce anul acesta datorită proiectului de modernizare a Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului Judeţean Constanţa, care nu a mai fost refăcută din 1968, anul construirii spitalului. De curând, aici au început lucrările de renovare. Noua secţie va avea o suprafaţă de 800 metri pătraţi, o capacitate totală de până la 26 de locuri şi va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie, inclusiv o soluţie de telemedicină ce va permite medicilor să monitorizeze copiii chiar şi din afara spitalului şi să transmită informaţii medicale vitale ori să organizeze video-conferinţe cu medici specialişti din alte spitale din România şi din străinătate. Modelul a fost aplicat anterior la Spitalul bucureştean „Marie Curie”, acolo unde în 2013 a fost finalizată construcţia de la zero a unei aripi de clădire, reprezentând cea mai mare finanţare de până acum a Fundaţiei Vodafone România. Proiectul de la Constanţa este derulat printr-un parteneriat al Fundaţiei Vodafone România cu asociaţiile „Inima Copiilor” şi „Dăruieşte Aripi”.

Printre cei apropiaţi de proiect se numără şi Cristina Rizea, o doamnă de 36 de ani, voluntar al Asociaţiei „Dăruieşte Aripi”, care are o poveste aparte. Ea este mamă a trei copii, o fată şi doi băieţi. Iniţial medicii au avertizat-o că nu va putea niciodată să aducă micuţi pe lume. Lucrurile nu au stat deloc aşa, Cristina dând naştere mai multor copii. Unul dintre ei, Edi, a fost afectat de o boală incurabilă şi a pierdut lupta pentru viaţă la doar şapte luni şi jumătate. Acesta a fost, în parte, şi motivul pentru care Cristina Rizea a decis să se implice în acţiuni de voluntariat, fiindcă, aşa cum spune ea, „e foarte greu să asişti de pe margine cum se chinuie un copil şi să nu încerci măcar ca el să aibă tot ce are nevoie, dar absolut tot, pentru a trăi”. A contat, de asemenea, şi modelul oferit de medici, cei care „fac deseori eforturi supraomeneşti” – cum ne asigură tot Cristina Rizea – pentru viaţa micuţilor.

image

Bugetul întregului proiect derulat laspitalul constăţean este estimat la 1,3 milioane de euro. Finanţarea este asigurată prin campania naţională de strângere de fonduri organizată de cele două asociaţii amintite, în timp ce Fundaţia Vodafone România va dubla suma strânsă din donaţii. Rata mortalităţii infantile în regiunea din sud-estul ţării este în prezent de trei ori mai mare decât media la nivel european. De aici a apărut nevoia de a interveni prin acest proiect pentru renovarea şi modernizarea secţiei.

„Renovarea Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Spitalul Judeţean Constanţa este cel mai amplu proiect finanţat în 2017 de Fundaţia Vodafone România. Este prioritatea anului pentru noi şi un proiect pornit dintr-o nevoie foarte mare de schimbare. În această secţie primesc anual îngrijire 1.000 de nou-născuţi cu probleme medicale, din judeţul Constanţa şi alte trei judeţe din sud-estul ţării: Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi. Ne bucurăm să susţinem acest proiect şi să folosim forţa tehnologiei, prin soluţia de telemedicină care va fi implementată aici, pentru a creşte şansele acestor copii la supravieţuire”, declară Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite