Constanţa: Spaniol anchetat pentru că deţinea ilegal un pistol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arma a fost confiscată de poliţişti
Arma a fost confiscată de poliţişti

Un cetăţean spaniol, rezident în judeţul Constanţa, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au aflat că a introdus ilegal în ţară un pistol cu aer comprimat. Chiar dacă este vorba de o singură armă şi aceea neletală, spaniolul este învinuit de contrabandă.

Fernando Miguel Rodrigo în vârstă de 30 de ani locuieşte de mai mulţi ani în comuna constănţeană Mircea Vodă, împreună cu soţia sa.

Recent bărbatul a adus din Spania un pistol, cu intenţia de a-l folosi pentru autoapărare. Pentru că nu l-a declarat la graniţă bărbatul a fost pus sub învinuire pentru deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi contrabandă calificată. Pistolul cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri şi muniţia aferentă, 18 cutii a câte 250 bucăţi diaboluri de plumb, au fost confiscate.

Cazul este investigat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanţa (DIICOT).

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite