Constănţenii pot depune online cererile pentru ajutorul acordat la încălzirea locuinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se vor acorda pe perioada sezonului rece (noiembrie 2020 – martie 2021). Cererile se pot depune şi online.

Primăria Constanţa anunţă că începând cu data de 19 octombrie 2020, constănţenii pot depune formularele de Cerere  şi declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021, în funcţie de modalitatea de încălzire, la următoarele locaţii:

  • Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociaţiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu RADET Constanta) vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea dinspre parcare ), de luni până vineri între orele 08:00 – 14:00, telefon: 0341454669;
  • Persoanele care se încălzesc cu gaze naturale şi energie electrică  vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea din faţă ), de luni până vineri între orele 08:00 – 14:00, telefon: 0341454669;
  • Persoanele care se încălzesc cu combustibil solid vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Dezrobirii, nr.123, bl.IS3, parter,  de luni până vineri între orele 08:00 – 14:00, telefon: 0341454632.


Începând cu data de 19 octombrie 2020 formularele de Cerere şi declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, se pot ridica între orele 08.00 – 16.00, în funcţie de modalitatea de încălzire, din locaţiile mai sus menţionate.

Dosarele pentru obţinerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pot fi depuse on line la adresa de e-mail: ajutoareincalzire@dgas-ct.ro .

Pentru orice nelămuriri sunaţi la numerele de telefon de mai sus, la  sediul  Direcţiei generale de asistenţă socială Constanţa  ( numere de telefon: 0341180106 şi 0341448530 ) sau trimiteţi e-mail pe adresa ajutoareincalzire@dgas-ct.ro .

Pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru luna noiembrie 2020, termenul de depunere a solicitărilor este  20 noiembrie inclusiv.

Termenele lunare de depunere a solicitarilor noi de ajutor de încălzire sunt până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luaţi în evidenţă cu luna respectivă.

Reamintim că informaţii referitoare la Formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, actele necesare în vederea acordării acestui ajutor,  termenele şi condiţiile de depunere a cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere, se găsesc pe site-ul: www.dgas-ct.ro.

Citeşte şi:

Suprafaţa infimă de teren recuperată în cazul restituirilor ilegale pentru care Mazăre face puşcărie

Primăria Constanţa lansează în consultare publică Registrul Spaţilor Verzi. Informaţiile, parţiale, sunt cu titlu informativ

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite