Bilanţul accidentului de la Cernavodă: 6 morţi, dintre care 3 copii. Şoferul era beat şi nu avea permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul de 9 ani dispărut în lacul Centralei de la Cernavodă a fost găsit luni la ora 11.00 de către scafandrii ISU Dobrogea. Ancheta desfăşurată de oamenii legii a scos la iveală şi un alt amănunt important: şoferul avea alcoolemie de 1,65 mg/ l şi nu avea permis auto.

Minorul găsit luni de echipele de intervenţie era prieten cu băiatul şoferului. Scafandrii au scotocit vreme de două ore fundul lacului de răcire de la Centrala Nucleară de la Cernavodă până au reuşit să dea de trupul neînsufleţit.

Oamenii legii încearcă acum să afle cum a fost posibil ca băiatul să fie în afara maşinii în condiţiile în care toate uşile erau închise şi parbrizul avea doar o spărtură mică în dreptul şoferului.

Pe de altă parte, ancheta poliţiei a arătat că şoferul Memet Vadet nu avea permis auto şi conducea cu o alcoolemie de 1,65 mg/l în sânge.

Bărbatul de 44 ani din Constanţa a fost cercetat de două ori în trecut pentru conducere fără permis. Familia lui susţine că ar fi avut un permis din Turcia, dar poliţiştii aşteaptă încă validarea actului. 


Trupul neînsufleţit al băiatului găsit luni a fost transportat la Morga Cimitirului Central din Constanţa. El va fi supus necropsiei. Mama copilului a declarat că micuţul ar fi sunat-o imediat după producerea accidentului şi a strigat-o la telefon, cind maşina se afla sub apă. 

Totodată rudele sale care au fost recuperate din maşină urmează să fie necropsiate şi înhumate cât mai repede posibil, conform legii musulmane.


Pe aceeaşi temă:

 

UPDATE VIDEO Maşină căzută într-un lac al Centralei de la Cernavodă. Doi bărbaţi, o femeie şi doi copii au murit. Un alt copil, dat dispărut

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite