Culisele „Înscenării de la Tămădău“, diversiunea petrecută la 14 iulie 1947 care a însemnat sfârşitul PNŢ: „Siguranţa reuşise să infiltreze agenţi printre noi“
0
La 14 iulie în anul 1947, când Franţa sărbătorea căderea Bastiliei, în România se punea temelia unei Bastilii şi mai îngrozitoare: a comunismului.
În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 6.30, mai mulţi membri naţional-ţărănişti au fost prinşi de autorităţile comuniste pe câmpul de la Tămădău, în timp ce încercau să se îmbarce în două avioane I.A.R.-39, cu scopul de a fugi peste graniţă. Din grup făceau parte: Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru şi Eugen Borcea.
Toţi membrii PNŢ au fost arestaţi şi duşi într-o carceră a Ministerului de Interne. La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor naţional-ţărănişti, pentru a putea fi arestaţi. S-a interzis activitatea ziarului „Dreptatea”, ziarul PNŢ, iar Iuliu Maniu, împreună cu întreaga conducere a partidului au fost arestaţi. La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri s-a decis dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc.
„Fiica trădătorului de la Tămădău“
Lia Lazăr Gherasim, fiica lui Ilie Lazăr, a făcut dezvăluiri despre acel moment care i-a marcat întreaga viaţă. „De-ar fi să ne împărţim viaţă, amintirile, în capitol, ea a început pentru mine în toamna anului 1947, când pentru mulţi n-am mai fost decât «fiica trădătorului de la Tamadau». Ştiam, eram convinsă că tatăl meu, cel mai tânăr semnatar al Actului Marii Uniri, reprezentant al plasei Ocna Şugatag, ştiam că el este asemeni prietenilor săi, un erou, deci această privire aruncată asupra destinului meu de către alţii, care nu aveau de unde să ştie, ori nu aveau interesul să o afle, această privire străină, nu m-a umilit niciodată. Mă dureau însă umilinţele şi suferinţele bunicilor şi a rudelor mele. Mama era la închisoare, alături de celelalte “fugare”, doamna Mihalache şi doamna Carandino. Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era să o vezi pe marea şi frumoasă Lilly Carandino cum urcă pe prici şi recită «De la Nistru pân’ la Tisa» cu atâta pasiune încât şi gardiencele ce ascultau la uşa şi se uitau prin vizetă, cereau «Mai zi o dată, doamna artistă»”, a retrăit femeia acele momente.
Mama sa, soţia lui Ilie Lazăr, a rămas închisă în dormitor, de unde era păzită de doi securişti, apoi a fost arestată şi ea. „Eu am plecat la Copalnic-Mănăştur, la bunicii mei, şi pe drum, în gara din Cluj, am aflat din ziarul «Scânteia» că, în loc să ajungă în America, tata ajunsese în lanţuri. Aşa s-a încheiat tinereţea mea. În martie 1949 aveam să fim alungaţi şi din casa strămoşească. Dar, n-am pierdut nimic, nici credinţa, nici speranţa, nici dragostea celor ce ne cunoşteau“, continuă ea să povestească.
Despre Ilie Lazăr n-au ştiu nimic. Când după condamnarea de 12 ani, a mai primit şi o condamnare administrativă de 5 ani, la Periprava, a aflat printr-o carte poştală că este în viaţă şi are drept la pachet.
Aviatorii Gheorghe Preda şi Romulus Lustig erau agenţi ai serviciului secret
La rândul său, Cicerone Ioniţoiu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru că a făcut parte din conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional-Ţărănesc, a făcut dezvăluiri despre Tămădău, iar „Analele Sighet“ a publicat în întregime mărturisirea sa. „Am fost printre martorii înscenării de la Tămădău“ a scris el. Practic, fără să fi fost a locul faptei, a strâns multe mărturii despre evenimentul care a semnat, practic, desfiinţarea PNŢ. În plin comunism, a reuşit să plece în Franţa şi a revenit după anul 1989.
Dar cum de a fost posibilă înscenarea? „Siguranţa comunistă reuşise să-şi infiltreze agenţi printre noi. Pe unii îi depistaserăm, pe alţii îi bănuiam şi căutam să-i neutraliză, îndepărtându-i din funcţiile de conducere“, a explicat el. Practic, „Reprezentanţii N.K.V.D.-ului, Bodnarenko şi Nicolski, au trecut la pregătirea scenariului pentru lichidarea partidelor tradiţionale P.N.Ţ. şi P.N.L. În planul diabolic, ca personaj principal a fost atras un agent al serviciului de informaţii, băiat prezentabil, cu pregătire intelectuală şi descurcăreţ: doctorul Constantin Gafencu“. Tot în cadrul înscenării, Constantin Gafencu şi Gheorghe Popescu li s-au pus la dispoziţie doi noi aviatori, agenţi ai serviciului secret: Gheorghe Preda şi Romulus Lustig.
Despre planurile fugii ne explică tot el cum s-au derulat pas cu pas: „Duminică 13 iulie, dimineaţa, Constantin Gafencu a discutat cu Iuliu Maniu plecarea în zorii zilei de 14 iulie. Imediat după fixarea datei plecării, a început fierberea în Ministerul de Interne. Alexandru Nicolski, Bodnarenko (generalul Pantiuşa-Pintilie, cel care-l omorâse cu ranga pe Ştefan Foriş), Mişu Dulgheru şi Avram Bunaciu trecuseră la luarea de măsuri operaţionale în vederea consemnării echipei care se va ocupa cu arestarea de la Tămădău, rechemarea urgentă a anchetatorilor plecaţi în concediu şi pregătirea locurilor de „cazare” ale celor ce urmau să fie arestaţi“.
Pe la orele 3 dimineaţa au ajuns la Tămădău, la marginea unui islaz, pe locul căruia fusese un aerodrom militar în timpul războiului. „Turiştii“ s-au ascuns tăcuţi lângă o perdea de pomişori şi au tremurat până la venirea avioanelor. Între timp, pe şosea, pe lângă cele două automobile a trecut o maşină având în spate un pasager cu o bască pe cap, urmată de un camion. Era Nicolski, organizatorul de fapt al plecării, respectiv agenţii înarmaţi care s-au ascuns într-o vale, nu departe de locul aterizării, şi ei în aşteptarea avioanelor care trebuiau să încarce 10 persoane.
Când a apărut primul avion, un IAR 39 de două locuri, toţi s-au îndreptat spre el. „Cu greu a fost împinsă doamna Fulvia Penescu şi i se ridicase valiza, cam grea, iar un altul încerca să se agaţe... Şi zgomotul celui de-al doilea avion îi face pe ceilalţi să se îndrepte spre el. Dar nici gând să se apropie, încep să şuiere gloanţele şi strigăte le cer să se predea. Cei patru din grupul Gafencu au ridicat mâinile, ceilalţi imitând exemplul. Numai Nicolae Carandino a rupt-o la fugă spre marginea pădurii, rupând discret nişte adrese, urmărit de gloanţele care-i şuierau pe la urechi. Terminându-şi misiunea, s-a întors imediat şi s-a predat. Au fost suiţi în camion cu ghionturi şi picioare-n fund. Camionul şi-a descărcat încărcătura la Maimaison“, povesteşte el faptele din acea dramatică dimineaţă. Franţa se pregătea să sărbătorească căderea Bastiliei. În România se punea temelia unei alte Bastilii, şi mai îngrozitoare: a comunismului.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
