Cum a ajuns Radu Mazăre de pe carul alegoric în „beciul domnesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a abdicat de la conducerea oraşului Constanţa pe 22 mai, după 15 ani de domnie.

Radu Mazăre a renunţat, după ce a ieşit din arest, la orice funcţie deţinută în PSD, partidul pe care nu l-a trădat în tot acest timp. El era la conducerea filialei PSD Constanţa din noiembrie 2004, moment în care a şi intrat în PSD.

Prima problemă reală a lui Radu Mazăre a început în 2008, când procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 37 persoane, inclusiv Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, pentru restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza. Prejudiciul este de 114 milioane euro. Dosarul se judecă  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La 8 aprilie 2014 a fost reţinut pentru prima data pentru luare de mită de la un afacerist israelian care a coordonat construirea cartierului social Henri Coandă. Banii, 175.000 de euro, au fost ascunşi prin conturi nedeclarate din Israel.

În dosarul care i-a pus capac, Mazăre este acuzat de corupţie, fiind acuzat de procurorii DNA că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, cu care este prieten de-o viaţă. Fostul primar al Constanţei a stat în arest în perioada 3 aprilie – 24 iunie, data de la care a dispărut din viaţa publică.

El a câştigat ultimele alegeri locale din 2012 bazându-se în principal pe votul pensionarilor care primeau lunar un pachet cu ajutoare. Pentru a câştiga popularitate, Mazăre a inventat carnavalul din Mamaia, pe care l-a condus din vârful carelor alegorice.

În prezent, Radu Mazăre este sub control judiciar. Funcţia de primar interimar este deţinută de Decebal Făgădău, fostul viceprimar al Constanţei.

Vă mai recomandăm

EXCLUSIV FOTO Hedda, mătuşa lui Radu Mazăre: „O să-l cert pe nepotul meu că a dezvăluit că sunt de etnie germană“

Poveşti cu Radu Mazăre din Beciul Domnesc: „Te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata să mergi la DNA“

Radu Mazăre, în presa străină. Daily Mail: „Flamboiantul primar român este primul bărbat care a pozat în Playboy“

VIDEO Radu Mazăre renunţă la primărie, partid şi carnavalul de la Mamaia: „Vreau să-mi dau demisia. E o chestiune de săptămâni, de luni“

Radu Mazăre: „Îmi dau demisia când vreau eu, e decizia mea personală. Acum sunt mâhnit, încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat la alegeri“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite