Cum arată adăpostul „Sfânta Sofia“, primul centru din Constanţa pentru victimele violenţei în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adapostul Sfanta Sofia FOTO Primăria Constanţa
Adapostul Sfanta Sofia FOTO Primăria Constanţa

Începând cu luna decembrie, victimele violenţei domestice din Constanţa au, pentru prima dată, un adăpost unde să se refugieze de agresori.

Centrul de găzduire „Sfânta Sofia” a fost amenajat de Primăria Constanţa şi dispune de trei camere cu câte două locuri. Fiecare modul dispune de grup sanitar propriu, iar centrul are în dotare şi o bucătărie. 

În această locuinţă protejată pot veni adulţi - victime ale violenţei domestice cu domiciliul în municipiul Constanţa, dar şi cupluri – părinte/ reprezentant legal şi copil. Durata maximă de găzduire este de un an, în situaţii excepţionale, însă, contractul poate fi prelungit.

Victimele au parte, pe lângă consiliere psihologică, de ajutor privind găsirea unui avocat, a unui loc de muncă sau facilitarea accesului la servicii medicale. Totodată, vor primi şi sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos, pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri, alcool, tutun, prevenirea bolilor transmisibile, pentru dezvoltarea abilităţilor pentru o viaţă independentă, educaţie civică, educaţie sexuală.Lucrările de amenajare au durat o lună şi au costat 22.150 lei, bani din bugetul local. 

Pentru a veni în sprijinul victimelor, anul acesta, la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială s-a înfiinţat o echipă mobilă de intervenţie în cazurile de violenţă în familie formată din doi reprezentanţi D.G.A.S. şi doi poliţişti locali. Echipa intervine în momentul în care este solicitată de oamenii legii. 

Victimele agresiunilor domestice trebuie să ştie că cel mai important lucru într-o astfel de situaţie este să apeleze de urgenţă 112 cât de repede posibil, astfel încât să primească ajutor fără întârziere. 

De la începutul anului, au fost emise 178 de ordine de protecţie provizorii, dintre care 148 în mediul urban şi 30 în cel rural, conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa.

Adapostul Sfanta Sofia FOTO Primăria Constanţa
Adapostul Sfanta Sofia FOTO Primăria Constanţa

   

Adapostul Sfanta Sofia FOTO Primăria Constanţa
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite