Cum a denaturat Sergiu Nicolaescu adevărul istoric într-un film despre 23 August. Scrisoarea în care Corneliu Coposu îi reproşează acest lucru
0
Înainte de a realiza filmul „Oglinda“, regizorul l-a consultat pe Corneliu Coposu, dat fiind că Seniorul a fost martor al evenimentelor. Pelicula conţine însă viziunea proprie a scenaristului asupra evenimentelor, denaturând unele fapte şi romanţând excesiv altele.
Ion Andrei Gherasim, fostul asistent al lui Corneliu Coposu, a descoperit în arhiva Fundaţiei „Corneliu Coposu“ scrisoarea olografă pe care acesta i-a trimis-o lui Sergiu Nicolaescu după ce a citit scenariul filmului „Oglinda“. În epistola de patru pagini, Seniorul explică scenele controversate, corectează numele personajelor actului istoric, explică acolo unde regizorul nu a spus adevărul istoric. Cu toate acestea, filmul a fost lansat fără a fi corectate greşelile, deşi pelicula are ca motto: „Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete“.
Din punctul de vedere al Seniorului, din film ar trebui să rezulte că „până în ziua de 23 August, orele 16.00, erau valabile două alternative: armistiţiul făcut de Antonescu, sprijinit de Rege, opoziţie şi armată şi, în cazul refuzului lui Antonescu, armistiţiul făcut de Rege, opoziţie armată, cu îndepărtarea lui Antonescu“. El înţelegea că de dragul artei autorul unui scenariu se poate abate de la adevărul istoric şi îşi poate lua anumite liberalităţi, cu condiţia de a nu denatura sensul evenimentelor importante şi a se respecta, în linii mari, realitatea.
Un eveniment care este încă foarte controversat, arestarea mareşalului Ion Antonescu, apare în filmul „Oglinda“ aşa cum a dorit scenaristul. Corneliu Coposu explică: „Din secvenţa 31 ar rezulta că la Palat s-a pregătit arestarea lui Antonescu şi determinarea locului de arestare încă înainte de sosirea acestuia, prin pregătirea seifului. Or, hotărârea de arestare, desigur prevăzută ca ipoteză, s-a luat după refuzul categoric al lui Antonescu de a se angaja să facă armistiţiu imediat şi manifestarea de către acesta a intenţiei de a cere dezlegare de la Hitler (tendinţă care ar fi provocat arestarea conspiratorilor şi zădărnicirea loviturii de stat)“, spune Seniorul, care completează: „Executarea a fost ordonată de generalul Aldea (care era în spatele perdelei), nu de Emilian Ionescu. Apoi, întâlnirea (iluzorie) dintre Rege, Pătrăşcanu, Bodnăraş nu a existat“, menţionează Corneliu Coposu.
Tot Seniorul spune că „nu Regele i-a predat pe Antoneşti comuniştilor, ci Constantin Sănătescu care, după plecarea Regelui la Dobriţa, intrând în panică şi terorizat de ideea că nemţii sau unii din Armată, devotaţi lui Antonescu, ar putea încerca răpirea lor, s-a considerat obligat să-i pună în siguranţă sub pază, mai cu seamă că în safe-ul Palatului s-ar fi sufocat“.
Cum au decurs evenimentele explică tot cel care a fost martorul lor: „Dimineaţa, la orele 7.30, la sosirea lui Iuliu Maniu în Palat, conform consemnului, după ce a aflat că antoneştii au fost predaţi unui grup de comunişti, i-a reproşat, dur, lui Sănătescu, greşeala: «Cum se poate, domnule general, ca să predai unor neisprăviţi pe fostul şef al Statului, reţinut din motive binecuvântate, pentru a se asigura reuşita schimbării? Antonescu se afla sub „honesta custodie a Majestăţii Sale şi nu poate fi obiectul unei asemenea proceduri»“.
După ce a văzut scenariul, Corneliu Coposu a fost de părere că din film emana „aberaţia, care se colportează de către unii devotaţi ai lui Antonescu, că arestarea acestuia ar fi fost determinată de ostilitatea regelui şi a anturajului său (Stîrcea, Ioaniţiu, Vergotti)“. Această ostilitate exista, scrie Seniorul în scrisoare, dar nu era determinantă pentru o asemenea măsură. Dacă Antonescu, explică el, în ziua de 23 august, la orele 16.30, se angaja să pregătească imediat ieşirea ţării din război fără să-i prevină pe nemţi, armistiţiul ar fi fost făcut de Antonescu, aşa cum ar fi dorit şi Aliaţii, inclusiv sovieticii. În realitate, Antonescu, care ajunsese la concluzia că războiul este definitiv pierdut, nu tolera amestecul altor factori (inclusiv al Regelui) în problemele capitale pe care le considera de competenţa lui. „El era convins, din naivitate, de onorabilitatea lui Hitler, care, credea Antonescu, va fi de acord ca ieşirea României din război (mai cu seamă că el, Hitler, îşi călcase angajamentul solemn de a apăra Nistrul cu două divizii motorizate şi o flotă de aviaţie, pe care le-a retras în Nord)“, spune Coposu.
Cu întinarea memoriei celor care au desfăcut alianţa cu Germania nazistă, filmul „Începutul adevărului“, cunoscut şi sub numele de „Oglinda“, a fost lansat în anul 1994, în seara de gală fiind invitat şi Corneliu Coposu. „Mulţi au interpretat faptul că prin simpla sa prezenţă Seniorul a girat filmul, dar nu a fost aşa. Democrat convins fiind, Coposu a respectat întotdeauna punctul de vedere al celorlalţi însă, în seara lansării a explicat celor din sală care a fost adevărul despre 23 August“, spune Ion Andrei Gherasim.
De la „Ziua Z“ la „Oglinda“
Nici lui Sergiu Nicolaescu nu i-a fost uşor să facă acest film. Într-un interviu pe care l-a dat în anul 2002, regizorul povestea că totul a început în anul 1986, când i s-a cerut să facă un film despre 23 August după un scenariu scris de Ion Grigorescu. Era gata să înceapă filmările, când a fost chemat la Casa Scânteii de un activist de partid, care se ocupa de Cinematografie. „Tovarăşul Sergiu, i-a spus acesta, am indicaţii de «sus», de la tovarăşa, că în film nu trebuie să apară fostul Rege Mihai, Antonescu, anturajul lui Antonescu, să nu apară Botnăraş, Pătrăşcanu, cei doi comunişti care au fost direcţi amestecaţi şi, în final, mi-a făcut plăcerea să îmi spună ca filmările să nu aibă loc în Bucureşti“, mărturisea regizorul. Practic, din film ar fi lipsit chiar eroii principali ai evenimentului istoric, dar şi atmosfera de neegalat din Capitală. A aşteptat ca tovarăşii să plece la mare în vacanţă şi a făcut filmările timp de două săptămâni în Bucureşti.
În toamna acelui an a scos un film, care s-a numit „Ziua Z“, peliculă care a fost realizată după indicaţiile primite şi, ca semn de protest pentru că nu a putut să realizeze un film conform adevărului istoric, nu s-a dus la premieră, însă a păstrat toate scenele filmate: „Am filmat toate scenele gândindu-mă că pelicula va cădea în mâinile unui regizor peste 50 de ani, peste 100 de ani şi le va folosi şi le va face aşa cum a fost“. S-a nimerit ca regizorul să fie tot el, în anul 1993, când a filmat „Oglinda“.
Nicolaescu spune în interviu că a avut şansa de a-l avea consilier pe Corneliu Coposu, cu care era coleg în Parlament. „Am avut o şansă uluitoare, prin faptul că omul Coposu, fostul secretar al lui Iuliu Maniu, mi-a fost consilier. Am mai avut şansa de a-l cunoaşte, la Săvârşin, şi pe Regele Mihai“, mărturisea Nicolaescu.
Aceasta este povestea filmului care a stârnit tot atâtea comentarii cât actul de la 23 August. Situaţia este cu atât mai sensibilă cu cât, spune Cosmin Budeancă, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în anii comunismului foarte mulţi români au „învăţat“ istorie din filmele lui Sergiu Nicolaescu şi ale altor regizori. „Din păcate, spune el, de cele mai multe ori, aceste producţii erau puternic influenţate ideologic, aşadar destul de departe de adevărul istoric“. „Co-scenaristul şi regizorul filmului, Sergiu Nicolaescu, deşi a discutat cu Corneliu Coposu pe parcursul cercetării prealabile, se pare că în final a preferat să aibă o viziune proprie asupra evenimentelor. Rezultatul: şi de data aceasta publicului i-a fost prezentată (şi îi este, pentru că filmul încă este difuzat) o versiune asupra evenimentelor cu anumite carenţe şi inadvertenţe care puteau fi cu uşurinţă evitate“, este de părere cercetătorul.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
