Cum explică un oficial român situaţia marinarilor români de la bordul unei nave ocupate de refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiaţi pe nava Nivin, sub pavilion Panama Sursa SLN
Refugiaţi pe nava Nivin, sub pavilion Panama Sursa SLN

O navă care a luat refugiaţi la bord se află într-o situaţie fără ieşire. Migranţii, în număr de 90, au devenit agresivi pentru că n-au ajuns în ţara în care voiau, iar autorităţile de la destinaţia vasului nu vor să lase refugiaţii să coboare pe ţărm. Pe navă sunt şi doi marinari români.

Adrian Mihălcioiu, inspectorul ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), declară că situaţia românilor de la bord s-a acutizat.

Mâncarea este pe terminate, iar refugiaţii sunt tot mai agresivi. „În condiţiile astea nici nu ai nevoie de arme, e de ajuns că sunt 90 oameni disperaţi şi furioşi că n-au ajuns în ţara unde voiau să ajungă“, spune Mihălcioiu. 

Nava a intrat într-o situaţie absurdă: autorităţile italiene a trimis-o la o misiune de salvare a refugiaţilor, dar autorităţile libiene nu vor să primească migranţii, iar refugiaţii sunt supăraţi că au fost deturnaţi.

Nava „Nivin“, sub pavilion Panama, este un cargo de 1.626 tdw construit în 1983, ce cară vehicule. În ziua de 7 noiembrie, în timp ce se afla în drum către Misurata, Libia, venind din Italia, vasul a primit un apel-solicitare de la Centrul de căutare şi salvare din Italia să se apropie de o ambarcaţiune suspectă din zona lor de navigaţie. 

Barca era încărcată cu 90 de refugiaţi ce încercau să ajungă în Italia. Luaţi la bordul navei, care şi-a continuat călătoria, refugiaţii au devenit agresivi când şi-au dat seamă că au ajuns în Libia şi nu în Italia. Mai mult, în portul Misurata, autorităţile nu au lăsat imigranţii să coboare de pe navă. 

Sursa marinetraffic.com

Nava Nivin sub pavilion Panama Sursa marinetraffic.com

„Acum situaţia este complicată, nava nu are unde să plece, este cu echipaj la bord şi cu încă 90 de persoane considerate pasageri clandestini. Printre membrii echipajului sunt şi doi ofiţeri români, plecaţi prin firma Marina Crewing din Constanţa. Cei doi sunt blocaţi practic la bord. Familiile, dar şi noi, cu toţii, suntem îngrijoraţi de soarta celor doi ofiţeri români“, arată Adrian Mihălcioiu, inspectorul ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Proprietara navei Nivin este o firmă din Panama, dar are cel mai probabil cu patron sirian - după cum menţionează oficialii români.

Reprezentanţii SLN şi ITF au apelat la Ministerul Afacerilor Externe să încerce repatrierea celor doi navigatori români. 

Sursa SLN

Refugiaţi migranţi pe nava Nivin Sursa SLN

„Credem că responsabil cu plata repatrierii, pe lângă armator, este şi agentul de crewing.  Cei doi navigatori au ajuns practic - fără voia lor - într-o situaţie aproape fără ieşire. Aceştia nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor. Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage încă o dată atenţia asupra pericolelor în care pot fi implicaţi navigatorii români trimişi la muncă de unele agenţii de crewing (autorizate de ANR) pe nave care nu respectă anumite criterii privind condiţiile de muncă şi viaţă şi nu sunt acoperite de contracte colective de muncă standard (naţionale sau tip ITF)“, afirmă Mihălcioiu.

SLN oferă informaţii gratuite şi sfaturi profesionale tuturor navigatorilor în privinţă condiţiilor de muncă de la navele unde urmează să fie angajaţi în speranţa că astfel de situaţii să fie evitate. 

Pe aceeaşi temă: 

Marinarul român răpit în Nigeria a fost eliberat. Cum au atacat piraţii nava

Noi informaţii despre marinarul român răpit în Nigeria. Ce drepturi au navigatorii în zonele de risc   

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite