Cum făceau turiştii plajă şi baie pe vremuri în Constanţa. Înotătorii erau legaţi cu câte o frânghie de siguranţă, iar barcagiii acordau primul ajutor
0La sfârşitul secolului al XIX-lea, cine venea la plajă plătea o taxă modică. Turistul primea lenjerie şi o cabină unde să se schimbe. Pentru a nu muri înecat, excursionistul care voia să se îmbăieze în mare era legat cu frânghia de mal. Mai târziu au apărut barcagiii care vegheau la viaţa celor ce se avântau în mare.
Din documentele vechi despre băile de la Constanţa, aşa cum se numeau zonele de plajă, descoperim o atenţie deosebită din partea edililor pentru ca turiştii şi constănţenii care mergeau pe malul mării să se relaxeze, să aibă parte de toate condiţiile. În Arhivele Naţionale se găsesc mai multe ordine emise de primarii acelor timpuri, dar şi cereri venite din partea antreprenorilor băilor comunale, care aveau diverse solicitări cu privire la stabilimentele de la băi. Cele mai vechi documente sunt din anul 1899.
La acea vreme, la Constanţa exista doar plaja Duduia (pe locul unde este în prezent Portul Tomis), o plajă sălbatică din dreptul străzii Ştefan cel Mare şi Băile de la Vii, în zona unde este acum Centrul de Scafandri, de pe Bulevardul 1 Mai. Nu exista Portul Constanţa, astfel că localnicii şi turiştii coborau cu uşurinţă la plajă, povesteşte Constantin Cheramidoglu, consilier superior la Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.
Primul hotel al Constanţei s-a numit Carol. Construcţia, care mai apoi s-a modificat şi s-a transformat în Comandamentul Marinei Constanţa, de pe faleză, avea doar şapte – opt camere. Turiştii făceau plajă atunci pe un ponton de scânduri, femeile separat de bărbaţi. Ca să nu se înece, ei erau legaţi de mai cu o frânghie.
Barcagiu la băi
Cu timpul au apărut la băi şi barcagiii, care erau plătiţi de primărie. În documente îi găsim pe Mihail Constănţeanu, în anul 1893, şi pe Gheorghe Aslan, ce făcea serviciul de barcagiu la băile de la Vii, cu barca sa, pe timpul sezonului din anul 1896.
Dintr-un alt document de arhivă ne dăm seama că postul de barcagiu la băi era destul de dorit. Iată un fragment dintr-o cerere depusă la primărie în septembrie 1899:
„Subsemnatul Ioan Gheorghiu din oraşul Constanţa, informându-mă că la această onor primăriei se cere un barcagiu pentru sezonul băilor de la viile acestui oraş, fiind locul vacant şi cum eu dispun pentru asemenea întreprindere care am o barcă proprietate a mea. Întrunesc toate condiţiunile şi dovedesc că sunt singurul barcagiu român în oraşul Constanţa”.
În anul 1899, un anume Anastase spune că a fost doi ani barcagiu la Vii. „Prin prezenta respectuos să binevoiţi a mă angaja şi pentru anul acesta pentru a păzi cu barca mea la băile de la vii“, solicită el. Ce conţinea o barcă? Colac de scăpare, frânghii, ancore
Şi la începutul anilor 1900 viaţa turiştilor era lăsată în seama barcagiilor. Dintr-un contract încheiat la 5 iulie 1923, aflăm că domnul Nicolin Hristu se angajează a face serviciu de pază cu o barcă de salvare cu doi oameni la băile de la Mamaia pe timpul sezonului. „Barca trebuie să fie prevăzută cu toate aparatele de salvare: colac de scăpare, frânghii, ancore“, se cere în actul oficial.
Plata salvamarului, în două rate
Ce obligaţii avea barcagiul? „Domnul Nicolin Hristu îşi ia angajamentul a fi la dispoziţia scăldătorilor cu o barcă la stabilimentul de băi de la Mamaia, înaintea de sosirea primului tren şi nu va părăsi plaja decât după plecarea ultimului tren. În acest scop va avea un carnet în care antreprenorul exploatărei băilor Mamaia, sau reprezentantul acestuia, va însemna zilnic îndeplinirea acestei condiţiuni. În schimbul acestui serviciu Primăria va plăti domnului Nicolin Hristu suma de lei 6.000 în două rate şi anume: jumătate la semnarea contractului şi jumătate la 15 septembrie 1923“.
Primul Război Mondial lăsase urme şi pe plaje, astfel că multe cabine pentru băi fuseseră distruse. Concesionarul unei plaje, Gh. Gheorghiu, se plângea Primăriei: „La băile de la Mamaia, în anul 1916 erau 246 de cabine pentru băi, iar din cauza războiului 100 s-au distrus sau s-a furat, aşa că sezoniştii se grăbesc deodată la cabine şi se produc certuri, incidente regretabile ceea ce n-ar trebui să fie, iar pe de altă parte îmi stinghereşte chiar interesele mele de concesionar.
Vă supun despre aceasta a cunoştinţă şi vă rog să binevoiţi a aproba să se facă un număr de cel puţin 100 de cabine pentru băile de la Mamaia“, cerea el. Într-un alt document el cerea aprobarea de a majora „preţul băei“ de la 5 lei la 8, întrucât, justifica el, „rufăria s-a scumpit cu sută-n sută, pe care sunem nevoiţi să o cumpărăm, căci ceia ce am luat anul trecut s-a uzat“.
Îmbăierea, doar la stabilimente
Antreprenorii băilor avertizau primăria despre faptul că în fiecare an se întâmplă nenorociri întrucât li se permite tuturor să facă baie în largul mării. Imediat, Primăria a emis o ordonanţă şi a stabilit clar locurile unde se pot face băi în mare.
În Ordonanţa nr. 5502 semnată de primarul E.C. Schina la data de 5 august 1899, scăldatul în marea liberă a fost interzis, localnicii şi turiştii putând merge doar la stabilimentele de băi amenajate şi unde existau barcagii. Nici locuitorii săraci nu au fost uitaţi. Altfel, cei care nu aveau bani să plătească taxa modică de şapte lei puteau merge în zona plajei delimitată de strada 11 Iunie (strada Cuza Vodă de astăzi) până la mahalaua ţăgănească (zona hotelului Sport de pe strada Mircea).
Medic pe plajă
Încet – încet, stabilimentele se modernizează. În alte cereri adresate primăriei, care se află la Arhivele Naţionale din Constanţa, antreprenorul D Nicolaescu a cerut un medic pentru a acorda ajutor turiştilor, iar un altul cere ca să se monteze încuietori cu chei la cabine, întrucât mulţi turişti s-au plâns de faptul că le-a dispărut multe obiecte din cabine.
Cei care veneau la băi în anul 1923 plăteau o sumă modică pentru acea vreme, şapte lei. Tariful fusese stabilit de Primăria Constanţa, printr-un ordin. „Taxele de bae se fixează după cum urmează: taxa de persoană pentru cabină, cu lingerie, este de 7 lei. Taxa cu bae cu lingerie pentru un copil până la 7 ani, 4 lei“.
Plata taxei dă dreptul la ocuparea unei cabine numai maximum una oră, ori câte persoane vor fi în cabină, după trecerea căreia se va plăti o a doua taxă. Ordonanţa de faţă va sta afişată în fiecare cabină şi urmează a se respecta întocmai. Cei care vor contraveni prezentei ordonanţe se vor da în judecată şi pedepsi conform legii“, citim dintr-un act vechi aflat la Arhivele Naţionale.
Cum se îmbrăcau femeile pe plajă
Primele plimbări pe plajă se făceau în rochii lungi până în pământ. Foarte puţin din corpul unei doamne se lăsa expus la soare. Din garderobă nu lipseau pălăriile şi umbrelele. După apariţia cabinelor pe plajă, femeile şi bărbaţii s-au putut bucura mai mult de soare. Plajele nu erau comune, zona fiind împărţită în două sectoare: sectorul bărbaţilor şi al femeilor. Constantin Cheramidoglu spune că doamnele care veneau la plajă erau deseori deranjate de pescarii care obişnuiau să iasă dezbrăcaţi în larg şi să le pândească. Încet – încet barierele de pe plajă au dispărut şi plaja s-a făcut la comun.
Vă mai recomandăm:
Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai
Se încarcă comentariile...
