Cum au fost alungaţi spionii sovietici de la vârful Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Pauker Desen Vali Ivan
Ana Pauker Desen Vali Ivan

Gen.mr. Nicolau Sergiu (Nikonov Serghei) - şeful Direcţiei A Informaţii externe, col. Filipescu Gheorghe - locţiitor al lui Nikonov şi colonelul Goncearuc Piotr - şeful Direcţiei B Contraspionaj, care făceau parte din grupul Ana Pauker, au fost demascaţi şi alungaţi din structurile Securităţii.

Conform unui documentar realizat de cercetătorul Liviu Pleşa, care a fost publicat în caietele CNSAS, calitatea lor de agenţi sau spioni sovietici era arhicunoscută. „O simplă lectură a stenogramelor şedinţelor Biroului Politic şi a Secretariatului ne relevă faptul că practic nu se lua nici o decizie importantă fără avizul prealabil al liderilor de la Kremlin sau al consilierilor sovietici.

Obedienţa comuniştilor români faţă de sovietici oricum s-a ridicat la cote înalte încă din perioada interbelică şi s-a amplificat după 1945, dar în această perioadă ea s-a ridicat la nivelul maxim, fenomen firesc dacă ţinem cont de faptul că Gheorghe Gheorghiu-Dej avea nevoie de susţinerea acestora în lupta pentru putere cu grupul Ana Pauker. Aşadar, nimic nu indica faptul că unii dintre agenţii Moscovei plasaţi la conducerea unor structuri de Securitate (şi încă în unele de mare importanţă) ar fi putut fi ameninţaţi de eliminarea din aparat. Însă, în pofida calităţii lor de spioni ai organelor de informaţii sovietice existau numeroase motive – de natură biografică, politică sau profesională – ce făceau necesară îndepărtarea ofiţerilor amintiţi anterior“, scrie autorul studiului.

Secretariatul C.C. a constituit o Comisie de control care a primit de la Gheorghiu-Dej însărcinarea de a cerceta modul în care se desfăşura viaţa de partid în D.I.E. Dar să vedem ce consemnau arhivele vremii despre cei trei spioni sovietici. Caracterizările au fost făcute publice de Liviu Pleşa în Caietele CNSAS (nr.1/ 13) in anul 2014, în urma cercetării arhivelor. 

Piotr Goncearuc activase în ilegalitate în Basarabia pe linie de tineret, pentru ca apoi să plece la Moscova unde a recrutat ca spion. În 1935 a fost infiltrat în România, dar a fost arestat imediat şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru spionaj, fiind închis la Caransebeş. După instalarea guvernului Petru Groza, în baza calităţii sale de spion sovietic, precum şi a faptului că-l cunoştea din detenţie, Bodnăraş l-a trimis în S.S.I., unde apoi i s-a încredinţat conducerea Secţiei a III-a Contraspionaj, rămânând în fruntea acestei structuri şi după contopirea S.S.I. cu D.G.S.P. 

În ianuarie 1952, Comisia de control aprecia că singura sa calitate pozitivă era aceea că era un „element capabil şi inteligent, cu mare putere de muncă”. În rest, biografia, comportarea şi activitatea lui Goncearuc abundau de aspecte negative: „orgolios, îngâmfat şi foarte impulsiv”; „în trecut a avut două căderi, unde s-a purtat foarte prost, divulgând tot ce ştia”; „la închisoare a dat dovadă de laşitate, dezertând din colectiv, pe timpul luptelor, în 1938”; soţul surorii sale fusese şeful Siguranţei din Cetatea Albă („un zbir”); „în cadrul serviciului, s-a înconjurat de elemente vechi S.S.I.-işti, foşti zbiri din trecut”; „a făcut abuzuri, călcând legile ţării, arestând oameni, confiscând locuinţe şi lucruri, pe care le împărţea după bunul său plac”. Acuza principală era însă aceea că se împotrivea total oricărui control pe linie de partid, mergând până acolo încât „ştiind că este criticat de către Comitetul de partid, a cerut tov. Serghei ca să pună un aparat de ascultare în biroul Comitetului de partid pentru a cunoaşte «ce vorbesc despre el bandiţii din comitet»”. Prin urmare, se propunerea destituirea lui din Securitate şi excluderea din partid.

Abateri comportamentale mult mai serioase au fost descoperite însă în cazul lui Gheorghe Filipescu, adjunct al lui Nikonov în fruntea D.I.E. şi fost şef al Direcţiei a III-a Contrainformaţii a S.S.I. Fost ofiţer de carieră, Filipescu fusese exclus din armată pentru „imoralitate, beţie, escrocherii şi jocuri de noroc”. S-a angajat apoi la o societate petroliferă, „de unde sustrage bani, pe care îi pierde la jocuri de noroc şi în chefuri”. Pentru a scăpa de urmărirea penală, a profitat de faptul că România a atacat U.R.S.S. şi a plecat voluntar pe front. A fost luat repede prizonier, dar imediat şi-a îmbunătăţit situaţia, înscriindu-se în Divizia „Tudor Vladimirescu”. 

Conform unor cercetători, Filipescu a urmat un curs de spionaj şi în 1942 a fost retrimis în România, unde s-a pus sub comanda lui Emil Bodnăraş, participând se pare chiar la înlăturarea lui Ştefan Foriş, un activist şi jurnalist comunist de origine maghiară din România şi Ungaria. Aşa se poate explica faptul că în 1945 el a fost încadrat în S.S.I. direct în funcţia de şef al Direcţiei a III-a Contrainformaţii (având în vedere faptul că Bodnăraş a coordonat plasarea spionilor şi agenţilor sovietici în structurile de informaţii româneşti).

În 1952, Comisia de partid recunoştea că era „inteligent şi capabil”, dar calităţile sale erau anulate de faptul că era „carierist, antipartinic, afacerist şi imoral”. Mai exact, Filipescu avea unul dintre atributele tipice ale ofiţerilor români din perioada interbelică: era mare amator de femei. Cu toate că fusese dat afară din armată „din cauza unei boli şi unei femei”, Filipescu nu doar că nu s-a sinchisit să-şi schimbe comportarea după ce a fost încadrat în S.S.I., dar chiar a profitat la maxim de avantajele ce i le oferea instituţia: „îşi făcea din arestate metrese, sub pretextul că le-a recrutat ca informatoare, ducându-le în casele conspirative ale serviciului”. Faptul că avea rude în Occident era ca un fel de bonus. Faţă de această situaţie, Comisia de partid considera că exista o singură soluţie: disponibilizarea şi excluderea din partid. 

Spioni sovietici la conducerea serviciilor secrete din România. Printre ei, oameni arestaţi de Siguranţă în perioada interbelică
Spioni sovietici la conducerea serviciilor secrete din România. Printre ei, oameni arestaţi de Siguranţă în perioada interbelică

Şi biografia şi comportarea altui adjunct al lui Nikonov, Mircea Ţigoiu, erau departe de cerinţele momentului. Etnic evreu (nume său real fiind Moise Weisman), în 1941 el s-a angajat la societatea germană Todt şi a lucrat apoi la fortificaţiile de la graniţa cu U.R.S.S. Nu ne este foarte clar modul în care Ţigoiu a fost propulsat după 1945 la conducerea Direcţiei I Informaţii externe din cadrul S.S.I. Conform Comisiei de partid, Nikonov i-a acordat practic mână liberă lui Ţigoiu, el implicându-se foarte rar în activitatea spionajului românesc din acea perioadă. Iar rezultatele s-au văzut. În 1948, Ţigoiu şi-a trimis un cumnat în Franţa, motivând că „va lucra pentru R.P.R.”, însă acesta „a mărit numărul bandiţilor, devenind duşman”. 

Mari semne de întrebare a ridicat şi un incident petrecut în 1951: „Un caz extrem de grav este acela petrecut în Direcţia A, când portretul tov. Stalin a fost desfigurat, fără ca conducătorul acestei secţii – Ţigoiu – să se sesizeze de acest fapt grav şi să ia imediat măsuri de descoperire a banditului. Atunci când tov. Protopopov a sesizat pe tov consilier sovietic, Ţigoiu l-a tras la răspundere, de ce a trecut peste capul lui”. Şi în cazul lui se propune disponibilizarea şi excluderea din partid.

Soluţionarea problemelor semnalate de Comisia de partid şi analizarea propunerile făcute de aceasta au rămas în suspensie timp de mai multe luni, până în vara lui 1952 nefiind luată nici o măsură concretă în acest sens. În primul rând, funcţiile deţinute de ei erau prea importante pentru a se acţiona de urgenţă, trebuind în prealabil să li se găsească înlocuitori de încredere. Apoi, indubitabil, pentru destituirea lor din funcţii a trebuit să se aştepte şi acordul sovieticilor, întrucât, pe lângă faptul că erau spioni, domeniile de care ei se ocupau (informaţii externe, contraspionaj) erau de o importanţă maximă şi presupuneau o strânsă colaborare cu organele de informaţii din U.R.S.S Primul care şi-a pierdut postul a fost col. Goncearuc, ce a fost destituit la 31 august 1952, locul său fiind luat de col. Szabo Eugen, unul dintre ofiţerii fideli grupării învingătoare în partid. Peste câteva luni s-a trecut şi la înlocuirea şefilor D.I.E. La 15 noiembrie 1952 au fost destituiţi Gheorghe Filipescu şi Mircea Ţigoiu, ambii locţiitori ai şefului structurii, ei fiind şi disponibilizaţi din M.S.S. Locul lui Filipescu a fost luat de col. Vâlcu Vasile, o altă persoană ce se situase decis de partea grupării Gheorghiu-Dej. Funcţia lui Vâlcu era interimară, având doar rolul de a-l familiariza cu activitatea direcţiei, întrucât el urma să fie numit şef al D.I.E. Vasile Vâlcu s-a născut la 26 septembrie 1910, într-o familie de bulgari din Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea. A urmat doar şapte clase, apoi s-a dus ucenic la un atelier de croitorie. În 1929 a intrat în Partidul Comunist Român, pe care l-a slujit credincios. 

La venirea comuniştilor la putere, Vâlcu s-a afirmat ca ofiţer de Securitate. A urcat în ierarhie până la şefia Direcţiei de Informaţii Externe, pe care a condus vreme de un an, în perioada 1954-1955. El a fost primul şef al proaspătului spion Ion Mihai Pacepa. Lumea îi spunea „Moş Vâlcu“ pentru părul său alb şi chelia pronunţată pe care le-a avut de tânăr.  

Prima Gospodărie Agricolă Colectivă (GAC) din ţară a fost realizată chiar în localitatea din care acesta era originar, actual Ceamurlia de Jos, numită în acele vremuri Răsăritul. Al doilea G.A.C. a fost înfiinţat în comuna Ion Corvin, acum Adamclisi, şi se chema sugestiv «Secera şi Ciocanul», iar al treilea a fost înfiinţat în comuna Făcăieni - Ialomiţa, localitate care făcea parte în acele vremuri din Regiunea Constanţa.

Nu se putea risca decapitarea spionajului românesc fără a exista o minimă certitudine că noua persoană ce urma a fi numită la conducere avea o brumă de experienţă în domeniu. Momentul a sosit repede, la 6 ianuarie 1953, când gen.mr. Nikonov a fost destituit, locul său fiind luat de gen.- mr. Vâlcu. Spre deosebire de Filipescu şi Ţigoiu, Nikonov a fost menţinut în structurile informative, fiind numit – dar abia peste un an – şef al Direcţiei Informaţii Militare din Marele Stat Major al M.F.A. Va fi trecut în rezervă abia în 1963, când Gheorghiu-Dej a îndepărtat din structurile guvernamentale toate persoanele cunoscute ca fiind agenţi sau spioni ai sovieticilor. 

Vă mai recomandăm:  

Mihail Moruzov, spionul cu trei clase şi omul lui Carol al II-lea, care a înfiinţat primul Serviciu Secret din România

Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române, spionul fără mormânt. Oasele lui au fost aruncate într-o groapă comună din Cimitirul Bellu

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa în SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele agenţilor străini
 

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite