Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Cum a fost aproape distrusă statuia lui Ovidius în timpul ocupaţiei germano-bulgare. Opera de artă a fost salvată de nemţi

0
24 May 2017 04:01:27
Autor: Mariana Iancu
Statuia lui Ovidius, dărâmată de pe soclu de soldaţii bulgari
Statuia lui Ovidius, dărâmată de pe soclu de soldaţii bulgari

În timpul Primului Război Mondial, soldaţii bulgari au distrus statuia Avântul Ţărei din faţa Palatului Regal, iar statuia lui Ovidius au doborât-o cu ajutorul unor frânghii trase de doi bivoli şi, dacă nu erau opriţi de către nemţi, şi acesta ar fi fost distrusă.

În vara lui 1916 România intra în război de partea Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei (Puterile Centrale). Pentru Bulgaria, războiul trebuia să fie prilejul de a căpăta teritoriile care îi fuseseră atribuite la Tratatul din Yeşilköy/San-Stefano, şi Dobrogea. Ofensiva trupelor bulgare începe chiar înainte ca declaraţia de război să fie înaintată ministrului României la Sofia. În aceste condiţii, la 1 septembrie 1916 a avut loc bătălia de la Turtucaia, ce avea să marcheze prima mare înfrângere militară a României în acest război. 
 
Acesta era contextul în care coloane de trupe germano-bulgare îşi făceau intrarea în Constanţa la 22 octombrie 1916. Oraşul era devastat de bombardamentele crucişătoarelor germane (printre care Breslau, care distrusese şi farurile de pe coastă şi din Insula Şerpilor) şi în mare parte pustiu. Locuitorii oraşului au plecat cu trenul sau cu alte mijloace peste Dunăre, unii spre Muntenia, alţii spre Moldova, precizează arh. Radu Cornescu. 
 
Primăria şi Tribunalul, închise
 
Populaţia speriată lua calea pribegiei cu trenul, cu trăsurile şi chiar şi pe jos. „Panica în populaţia civilă a ajuns la apogeu, toţi se grăbesc de plecare şi fiecare luând din casă câte un cufăr caută să plece cu trenul; gara este literalmente plină şi de abia reuşeşte a primi lumea aceasta, formând 2 trenuri cu vagoane de marfă şi unul cu un vagon de persoane. La această extraordinară panică a contribuit şi faptul că vasele ruseşti aflate în port – probabil din cauza ştirilor defavorabile de pe front – au început a-şi îmbarca tot materialul aşa ca să poată părăsi portul la prima ocazie.
 
 
Cum parte din această pripită şi ascunsă îmbarcare se face noaptea, pe furiş, poporul i-a dat o semnificaţie şi mai mare. De aceeaşi panică au fost cuprinse şi chiar autorităţile noastre deoarece multe din ele ca de exemplu: Primăria, Administraţia financiară, Tribunalul, Judecătoria, etc., s-au închis deoarece toţi funcţionarii respectivi au fugit de la datoria lor. Moralul populaţiei este foarte scăzut şi la aceasta au mai contribuit încă câteva persoane cu sentimente patriotice dubioase care şi parcă îşi fac o plăcere în a teroriza publicul, răspândind zvonuri alarmante”, aflăm dintr-un raport aflat în Arhivele Militare ale României.
 
„La 23 octombrie, la prânz, a intrat infanteria germană şi bulgară împreună cu cavaleria bulgară în Constanţa. Flota rusă staţionată în faţa portului a plecat cu aburii sub maximă presiune spre nord-est sub acoperire. Au rămas în mâna învingătorilor bogate şi valoroase rezerve neatinse în depozite. De asemenea instalaţiile portuare, rezervoare de petrol şi uriaşele silozuri de cereale. Locul unor ocupaţii profitabile se află pe o stâncă avansată în mare, lumea hotelurilor, reşedinţe ale înaltei societăţi şi strălucitul cazinou ce ademenea cu câştiguri uşoare au fost lovite de bombe ce le-au decojit de ştucaturi pretenţioase şi le-au transformat în moloz…”, conform unui raport al unui ofiţer german. 
 
Publicaţiune de evacuare
 
Conform cercetătoarei Nicolina Ursu, într-un articol al Anuarului Muzeului Marinei Române „În noaptea de 8 spre 9 octombrie 1916 autorităţile constănţene au pus afişe în tot oraşul cu titlul „PUBLICAŢIUNEA DE EVACUARE“, prin care se cerea cetăţenilor să „primească această ştire cu o deosebită linişte deoarece nu era nici un pericol iminent“. 
 
Ordinul de părăsire a oraşului a fost dat de generalul A. M. Zaioncicovsky, comandantul corpului militar aliat rus, în dimineaţa zilei de 9/22 octombrie, doar cu câteva ore înainte de intrarea inamicului în Constanţa. La ora 14.00 oraşul era ocupat de trupele de infanterie germano-bulgare şi cavaleria bulgară. Evacuarea s-a făcut în mare grabă, ultimele eforturi s-au făcut pentru a salva arhivele consiliului comunal şi răniţii. Aproape toată populaţia românească a fugit, rămânând aici mai ales cetăţeni de etnie bulgară şi turcă. Multi dintre aceştia s-au apucat imediat să jefuiască locuinţele refugiaţilor. 
 
 
Statuia lui Ovidius, doborâtă
 
Soldaţii bulgari au distrus statuia Avântul Ţărei din faţa Palatului Regal, iar statuia lui Ovidiu au doborât-o cu ajutorul unor frânghii trase de doi bivoli şi, dacă nu erau opriţi de către nemţi, şi acesta ar fi fost distrusă. Ofiţerii nemţi au dat ordin ca statuia să fie repusă pe soclul ei, lucru care s-a executat, soldaţii germani construind un sistem din bârne de lemn de care au agăţat scripeţi şi cu frânghiile au legat statuia şi l-au pus pe Ovidius la locul lui.
 
Ocuparea Dobrogei de trupele germano-bulgare a ţinut doi ani. La Sofia, la 2 decembrie 1916, Puterile Centrale hotărâseră administrarea pământurilor româneşti: Dobrogea, până la linia Hârşova-Constanţa, revenea iniţial armatelor bulgaro-turce, dar din februarie 1917 au trecut în administrarea armatelor germane, scopul declarat fiind procurarea de cereale şi de materii prime pentru industrie, mai ales pentru cea de război. 
 
Cetatea de la marginea lumii 
 
Publius Ovidius Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr la Sulmona şi a murit în anul 17 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus a semnat actul de exilare a lui Ovidius. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.
 
Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. 
 
Când a murit Ovidius, oraşul Tomis era foarte mic. „O cetate la marginea lumii“, spune muzeograful Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă al Constanţei. „Tomisul nu era colonie romană, ci doar un centru de comerţ. La vremea aceea, mai importantă era Histria“, spune ea.
 

 
Misterul Tomisului: mormântul lui Ovidius
 
Un om de vază, aşa cum era Ovidius, ar fi trebuit să fie înmormântat în apropierea zidului de incintă al cetăţii. În acea vreme, zidul cetăţii era la nord de piaţa Ovidiu de astăzi. Însă Tomisul a evoluat spectaculos în secolele următoare, iar în perioada romană, zidurile sale ajungeau până la intersecţia străzilor Mircea cu bulevardul Ferdinand şi până în apropiere de poarta 3 a Portului Constanţa. Astfel, există pericolul ca mormântul să fi dispărut, sunt de părere arheologii. 
 
În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. A fost realizată din bronz de italianul Ettore Ferrari, în 1887. La dezvelirea ei a participat cel dintâi prefect al Constanţei, Remus Opreanu, cel care iniţiase „Comitetul pentru statuia lui Ovidiu“. 
 
Serbarea a fost prezidată de ministrul Instrucţiunii Publice, Dimitrie Sturdza. La inaugurare au fost de faţă autorităţi locale, deputaţi şi senatori, intelectuali din toate părţile ţării, precum şi locuitori ai Constanţei, care au umplut până la refuz Piaţa Independenţei. 
Chipul lui Ovidius a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu au existat imagini cu chipul marelui poet latin. Poetul este sculptat în poziţie meditativă, îmbrăcat în togă romană. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”. 
 
În discursul său, Remus Opreanu a spus că ceea ce a făcut ca vechiul Tomis, un oraş neînsemnat de frontieră din Imperiul Roman, să trăiască în veci iubit şi venerat în memoria tuturor, este faptul că aici şi-a petrecut exilul, suferind şi plângând, în nemuritoare versuri, Ovidius, „una din gloriile lumii antice“
 

Vă mai recomandăm:

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Suferinţele unui ofiţer român în lagărul sovietic Oranki. „Şocul a fost când am văzut căruţe trase de români înhămaţi. Nu a fost o zi în care să nu-mi fie foame“

Aventurile unui ofiţer român: a fugit peste graniţe, de frica ruşilor, şi a lucrat la lansarea primelor filme din seria James Bond

Distrugătoarele României, aşii Marinei care au ajuns la fier vechi din cauza ruşilor. Navele erau mai bine echipate şi mai rapide decât cele pe care le avem azi

 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii