Cum învaţă profesorii să-şi asume noi roluri într-un proiect ce străbate toată România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul CRED la Constanţa
Proiectul CRED la Constanţa

Proiectul prin care dascălii învaţă să-şi asume noi roluri în educaţie se desfăşoară în toate judeţele ţării şi cuprinde 90 de workshop-uri.

Caravana „Atelierele CRED – Bune practici în educaţie” a ajuns la Constanţa. Vineri, 18 iunie, s-a desfăşurat unul dintre cele 90 de workshop-uri la Colegiul Comercial Carol I. Constanţa este unul dintre oraşele ţării în care dascălii învaţă să se adapteze noilor nevoi şi cerinţe ale sistemului de învăţământ.

Conform celor de la Casa Corpului Didactic, proiectul CRED - „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi ” - s-a născut din necesitatea de a avea la catedră un profesor care îşi asumă noi roluri. „Dar şi din nevoia ca acesta să cunoască în profunzime valenţele noului Curriculum naţional, să le poată folosi la adevărata valoare şi să extragă din acestea plusvaloarea care va face din el nu un simplu profesor, ci şi un dascăl adevărat”, spun coordonatorii proiectului.

La nivel naţional, în cadrul celor 90 de workshop-uri vor participa 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din învăţământul preuniversitar primar şi gimnazial - dezvoltatori de curriculum (inclusiv în format digital), autori de manuale şcolare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanţi ai partenerilor sociali.

Concret, proiectul îşi propune ca 55.000 de cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial să fie abilitaţi la noua curriculă educaţională, să-şi poată adapta activităţile de învăţare la nevoile specifice ale fiecărui elev, inclusiv ale celor aflaţi în risc de abandon şcolar.

De asemenea, profesorii sunt învăţaţi să faciliteze învăţarea astfel încât să permită şi să sprijine fiecare elev să progreseze, indiferent de posibilele dificultăţi întâmpinate în învăţare, indiferent de etnie, dizabilitate şi alte bariere.

proiectul CRED la constanta

Profesori constănţeni - proiectul CRED

Alte scopuri ale proiectului CRED:

•    Proiectarea şi derularea predării-învăţării centrate pe formarea de competenţe în contextul noului cadru de referinţă al Curriculumului national dezvoltat prin proiect;
•    Abordarea integrată (în sensul realizării conexiunilor cu viaţa reală);
•    Asumarea de către profesori a unor roluri noi, facilitarea învăţării în contexte nonformale şi informale de educaţie.
•    Folosirea metodelor alternative de evaluare formativă;
•    Respectarea diversităţii;
•    Valorificarea orelor aflate la dispoziţia profesorului (25%) în avantajul progresului fiecărui elev;
•    Proiectarea CDS valorificând nevoile, resursele şi contextul cultural, social, economic local;
•    Revizuirea documentelor curriculare care vizează Programul „A doua şansă”.

Citeşte şi:

Cămătari şi proxeneţi din Constanţa, reţinuţi de DIICOT. 40 de tinere au fost exploatate sexual în 8 state din vestul Europei VIDEO

UPDATE Trei copii au dispărut din oraşul Techirghiol. Zeci de poliţişti i-au căutat în zona litoralului

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite