VIDEO Cum îşi bat joc guvernanţii încă o dată de Cazinoul Constanţa. Ministrul Dezvoltării a anunţat semnarea contractului de reabilitare. Actul, imposibil de parafat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ping-pong cu reabilitarea Cazinoului din Constanţa şi cu nervii constănţenilor. Clădirea - monument a oraşului face obiectul unor licitaţii fără sfârşit.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, a anunţat că marţi, 29 octombrie, va merge la Constanţa pentru a semna contractul de reabilitare a Cazinoului. 

„Vă invit la ora 13.00 în Cazinoul din Constanţa pentru a închide un subiect extrem de important pentru constănţeni şi pentru cultura românească”, a spus Daniel Suciu într-o conferinţă de presă susţinută luni la Palatul Victoria.

Doar că, invitaţia ministrului nu mai este valabilă deoarece la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost depusă ieri o contestaţie din partea unei firme care a pierdut licitaţia de atribuire a contractului de reabilitare a cazinoului.  

Astfel, firma Eldiclau SRL, cu sediul în Craiova, a depus contestaţia cu numărul de înregistrare 43.378 în data de 28 octombrie, ceea ce duce la blocarea semnării contractului de reabilitare. 

Cu toate acestea, ministrul Dezvoltării a declarat pentru „Adevărul” că la ora 13.00 va fi prezent la Cazinoul din Constanţa „din respect pentru oameni şi pentru a explica toată această situaţie” la care el nu se aştepta.

Compania Naţională de Investiţii, instituţia care administrează clădirea de patrimoniu de la malul mării a lansat o nouă licitaţie (a patra) la 23 mai 2019, iar deschiderea ofertelor a avut loc la 16 iulie 2019, fiind declarată câştigătoare asocierea de firme Aedificia Carpaţi – Remon Proiect – Profesiona Construct Proiiect ARE şi Tehnoinstal, potrivit rezultatului licitaţiei organizate de Compania Naţională de Investiţii.

Proiectul este în valoare de 44,9 milioane de lei (plus TVA) şi va dura doi ani şi jumătate, cu o garanţie de 5 ani.

Pe aceeaşi temă:

Cazinoul din Constanţa va fi reabilitat. Ministrul Dezvoltării Regionale anunţă semnarea contractului pentru începerea lucrărilor

Constanţa, oraşul care merge înapoi. Corupţia din administraţie, principala îngrijorare a localnicilor

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite