Cum îşi pun constănţenii speranţele în Hagi pentru renaşterea oraşului. „O singură echipă, o singură iubire - Farul Constanţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi la fuziunea echipelor Farul Constanţa cu Viitorul - 21 iunie 2021 foto: Viitorul FC
Gheorghe Hagi la fuziunea echipelor Farul Constanţa cu Viitorul - 21 iunie 2021 foto: Viitorul FC

Fuziunea celor două cluburi de fotbal, Farul şi Viitorul, sub conducerea lui Gică Hagi şi Gică Popescu, a trezit bucuria comunităţii care speră să vadă lucruri palpabile în dezvoltarea oraşului Constanţa.

Farul Constanţa şi Viitorul au fuzionat, echipa ce va evolua în Liga 1 numindu-se de acum încolo FC Farul Constanţa. Este prima veste bună primită de constănţenii care deplângeau soarta oraşului, a stadionului în paragină şi a echipei cu o istorie de aproape 70 de ani ce nu-şi mai găsea locul în prima ligă profesionistă de fotbal.

Viitoarea structură, care va purta numele de F.C. Farul, îi va avea ca acţionari pe Gică Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iasko, primul dintre aceştia urmând a fi şi antrenorul şi directorul tehnic al clubului constănţean. Preşedintele noii echipe formate va fi Gică Popescu, iar Tiberiu Curt va ocupa postul de vicepreşedinte al F.C. Farul.

„Le mulţumesc celor doi mari fotbalişti Gică Hagi (patron Viitorul) şi Ciprian Marica (patron FC Farul), că au avut înţelepciunea de a se aşeza la masă şi de a se pune de acord în privinţa acestei fuziuni. De astăzi, noi, autorităţile locale trebuie să ţinem cont de experienţa acestor mari sportivi şi să venim cu suportul necesar în sprijinul acestei echipe. Construirea unui stadion, a unei săli de sport sau a infrastructurii necesare care să deservească în bune condiţii aceste două obiective ţine de noi, de autorităţile locale”, a spus Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Gheorghe Hagi, iubit şi huiduit la Constanţa

Gheorghe Hagi se întoarce ca antrenor şi ca proprietar la echipa care l-a propulsat în fotbalul mare. Pe atunci, FC Farul Constanţa era în prima ligă şi se bătea de la egal la egal cu nume grele ale fotbalului românesc. Doar că destinele au fost diferite: Hagi a devenit „rege”, stadionul Farul Constanţa a devenit o ruină, iar echipa nu a mai prins prima ligă de multă vreme.

„Am crescut la Farul, aceasta este echipa care m-a format şi acest brand trebuie să-l ducem înainte. Următorul meu gând este de a fi responsabil. O să încercăm să devenim cei mai buni. Trebuie să fim conştienţi că trebuie să facem o echipă mare care să joace un fotbal foarte bun, adică mai întâi să atace şi după aceea să se apere. Mie îmi place să câştig”, a spus Hagi cu ocazia fuziunii dintre cele două cluburi.


Fuziunea Farul Constanţa cu Viitorul - 21 iunie 2021 foto: Viitorul FC

fuziune farul cu viitorul

Suporterii Farului Constanţa salută momentul catalogându-l ca cel mai important pentru fotbalul constănţean din 1990 încoace. Tot ei l-au huiduit cu 15 ani în urmă pe Gheorghe Hagi, cel care călca pe stadionul Farul în calitate de antrenor al echipei Poli Timişoara.  „Hagi, mercenarul”, „E stelist, Hagi e stelist” şi "Daţi-l afară pe Hagi", strigau suporterii de la malul mării.

Acum, Hagi este văzut ca un salvator al echipei şi, de ce nu, al oraşului, un oraş în care nu a fost loc să-şi întemeieze Academia de fotbal. A făcut-o la 15 kilometri distanţă (începând cu anul 2009) , în Ovidiu, pe un câmp pe care se cultiva porumbul. Investind multe milioane de euro, Hagi a reuşit să facă acolo o adevărată şcoală de fotbal, o pepinieră de jucători, aşa cum văzuse la Ajax Amsterdam. Tot acolo a reuşit să construiască o echipă de Liga 1 – Viitorul, o echipă cu care a câştigat Campionatul.


Academia Hagi - foto: Viitorul FC

Stadion farul constanta

În acest timp, suporterii Farului vedeau cum echipa lor se stinge, cum stadionul din oraş devine o ruină, cum investitorii care pozau în „salvatorii” clubului se perindau unii după alţii, fără soluţii şi fără viitor.

Administraţia Mazăre nu a avut timp de fotbal, dar odată cu venirea lui Decebal Făgădău au reînceput discuţiile despre aducerea fotbalului de performanţă la Constanţa. Aşa se explică de ce primarul Constanţei a fost cel care a înmânat jucătorilor de la Viitorul, pe stadionul din Ovidiu, trofeul de campioni în anul 2017.

Farul - istoria unui stadion şi al echipei

Fuziunea echipelor Viitorul şi Farul implică o măsură urgentă: construirea unui stadion în Constanţa, un stadion de Liga 1. Suporterii tradiţionali ai Farului sunt cei care solicită primăriei acest lucru, fiind cunoscută rivalitatea dintre ei şi suporterii Viitorului, cei care-şi susţineau echipa „în câmp”.

„Eu chiar dacă nu voi fi în ţară vreau să-mi iau abonament. Chiar şi cu abonament şi să fiu în ţară, tot nu voi merge în câmp”, spune un suporter al Farului. Deocamdată, FC Farul Constanţa va juca pe stadionul din Ovidiu meciurile din campionat.


Stadionul Farul Constanţa - foto: Baricada Verde

Stadion farul constanta

„Vom reconstrui stadionul, acum suntem la studiul de fezabilitate, se va finaliza în două luni, apoi vom merge la CNI să facă proiectul şi licitaţia. Sunt convins că vom găsi şi acolo înţelegere, mă angajez într-o puternică acţiune de lobby în sensul ăsta“, a declarat luni primarul Vergil Chiţac.

Inaugurat pe 23 August 1954, stadionul „1 Mai” din Constanţa avea o capacitate de 25.000 de persoane. După 1990 denumirea i-a fost schimbată în „Farul”, iar pentru câţiva ani (2000-2005) a purtat numele lui Gheorghe Hagi, dar la solicitarea suporterilor acesta a fost retras (deşi în acte el figurează în continuare Stadionul Gheorghe Hagi).

În primăvara anului 1958 s-a înfiinţat echipa FC Farul Constanţa prin preluarea echipei portuare Locomotiva PCA, care tocmai promovase în primul eşalon fotbalistic.

„A existat o vreme când suporterii nu încăpeau în tribune, arborii din jurul stadionului erau plini de oameni. Depinde de vârsta fiecăruia. Primele meciuri văzute de mine au fost cu tribunele pline, chiar dacă se juca cu ASA Târgu Mureş, FC Argeş sau Steaua. Vom trăi şi vom vedea noul stadion plin”, spune Adrian, unul dintre suporterii echipei.

Farul a avut numeroase moment de glorie, chiar şi după 1990. Omul de afaceri Gheorghe Bosînceanu a devenit finanţatorul echipei, în 2001. A urmat o perioadă bună pentru fotbalul constănţean, iar pe stadionul Farul a jucat chiar şi echipa naţională într-un meci împotriva Olandei (2007).

În 2009, Giani Nedelcu, fost investitor la Rocar Bucureşti şi Ştiinţa Bacău, a preluat echipa Farul Constanţa, iar lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Din acel moment, formaţia de la malul mării a retrogradat, ajungând chiar şi în Liga a III-a, iar stadionul s-a degradat şi el. Doar flacăra suporterilor a rămas aprinsă în toată această perioadă.

„Cu Farul până la moarte”

21 iunie 2021 este momentul când Constanţa şi fotbalul constănţean primesc un restart. Hagi a reuşir să unească fotbalul de la malul mării şi să readucă Farul în prima Ligă. Suporterii spun că este un vis care a devenit, în sfârşit o realitate. Iată câteva comentarii:

„Farul Constanţa în Liga 1, cu Hagi pe bancă, este un vis devenit realitate!”

„Sloganul fanilor FC Farul are sens acum: În Constanţa doar Farul contează!”

„Un oraş precum Constanţa are nevoie de o echipă, aşa cum a fost Farul, şi are nevoie de un stadion la nivelul anului 2021. Îmi pare rău că atunci când suporterii susţineau exclusiv echipa, nimeni din cei prezenţi acolo (conferinţa în care s-a prezentat fuziunea celor două echipe n.red.) nu erau interesaţi. Dar sper că aceşti oameni s-au trezit”.

„Astăzi, cu Gică antrenor, cu Paul Peniu, Cristian Cămui, Ştefan Petcu, Vasile Mănăilă, avem mai mulţi farişti în club decât în ultimii 20 de ani.”

Vă recomandăm să mai citiţi:

Hagi atacă titlul cu „marinarii“: Cum a renăscut Farul, un brand decăzut al fotbalului românesc

Farul Constanţa şi Viitorul au fuzionat. Hagi: „Putem deveni cei mai buni”  

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite