Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Cum a avut loc crima petrecută după Festivalul Neversea. Declaraţia celui care a omorât cu o lovitură de pumn un tânăr: „Am nenorocit două familii“

15
10 Jan 2018 14:19:10
Autor: Călin Gavrilaş
Dumitru Caciandone (stânga) şi victima sa, Valentin Băicoianu                        FOTO Adevărul
Dumitru Caciandone (stânga) şi victima sa, Valentin Băicoianu                        FOTO Adevărul

Pe rolul Tribunalului Constanţa se află dosarul crimei petrecute la finalul Festivalului Neversea, pe o stradă din municipiul Constanţa. Dumitru Caciandone este judecat în stare de arest la domiciliu pentru loviri cauzatoare de moarte, faptă pentru care ar putea sta în închisoare până la 12 ani.

În dimineaţa zilei de 10 iulie 2017 a fost momentul când Festivalul Neversea, ţinut pe plaja din Constanţa, şi-a închis porţile. Totodată, această dimineaţă a reprezentat şi momentul în care un conflict izbucnit între câţiva tineri care se întorceau de la festival s-a transformat într-o dramă.

Valentin Băicoianu (34 de ani), însoţit de prietena lui, cu care urma să se căsătorească, şi alte 2 fete se întorceau la ora 7.00 de la Festivalul Neversea. În autobuzul 44 una dintre cele două tinere care îi însoţeau a intrat în vorbă cu doi băieţi, unul dintre aceştia coborând la un moment dat. Conform mărturiilor din dosarul întocmit de procurori, Dumitru Caciandone (31 de ani) este cel care a rămas în autobuz şi ascultând conversaţiile celor patru prieteni i-a spus la un moment dat lui Valentin „şi tu eşti prost”. A urmat un scurt schimb de replici, iar grupul a coborât din autobuz în staţia Grăniceri din cartierul constănţean Tomis Nord.

Prietena lui Valentin a povestit anchetatorilor că în staţie, Dumitru Caciandone s-a apropiat de iubitul ei, i-a dat un pumn în piept, apoi unul în faţă, acesta căzând şi lovindu-se cu capul de trotuar. Agresorul a plecat de acolo, iar ea a sunat la 112. Până la sosirea ambulanţei, primul ajutor i-a fost acordat lui Valentin de către un medic rezident care a constatat că tânărul nu mai avea puls şi a început să-l resusciteze.


    Valentin Băicoianu avea 34 de ani şi urma să se căsătorească  FOTO Facebook Valentin Baicoianu

La Spitalul Judeţean Constanţa i-au pus diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut închis, hemoragie subarahnodiană fronto-temporo-parientală bilaterală, fractură de os sfenoidal.

Starea pacientului fiind foarte gravă, după câteva zile de spitalizare în Constanţa, Valentin a fost transferat la cererea familiei la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Pe data de 18 iulie a murit, în urma autopsiei stabilindu-se că loviturile suferite în 10 iulie au determinat moartea persoanei.

Moartea lui Valentin Băicoianu i-a determinat pe anchetatori să schimbe încadrarea faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte - articolul 195 Cod Penal.

Cum a fost prins atacatorul

Ancheta poliţiei a început imediat însă nimeni nu ştia cine este cel care l-a lovit pe Valentin cu pumnul.

Mai întâi, poliţiştii au folosit filmările de pe camerele de supraveghere ale unei terase din Portul Tomis. Cele 3 fete care au fost martorele incidentului l-au recunoscut pe atacator şi însoţitorul acestuia. Erau imaginile surprinse cu câteva minute înainte de conflict, în timp ce tinerii mergeau spre staţia de autobuz.

A urmat perioada cea mai grea. Poliţia avea imaginea celui care l-a lovit pe Valentin, dar nu-i cunoştea identitatea. Detaliul care le-a venit în ajutor a fost că Dumitru Caciandone avea la mână o brăţară CREW, ceea ce însemna că lucra în zona de organizare a Festivalului Neversea.

Anchetatorii au folosit pentru identificarea tânărului lista tuturor bărbaţilor care au primit brăţări CREW şi care au lucrat în perimetrul Neversea. Aceste date, coroborate cu datele de la Serviciul de Evidenţa Populaţiei au făcut ca pe 19 iulie, Dumitru Caciandone să fie identificat de poliţie. Avea acea brăţară deoarece lucrase la terasa unei verişoare din zona de desfăşurare a Festivalului.  A fost găsit în satul Războieni, comuna Casimcea, judeţul Tulcea, acasă la părinţii săi. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, apoi instanţa l-a menţinut în arest până în luna… când s-a dispus arestul la domiciliu.

                    Dumitru Caciandone, surprins de camerele video ale unei terase din Portul Tomis

„Am nenorocit 2 familii”

În momentul în care a fost prins de poliţişti, Dumitru Caciandone avea aceeaşi încălţăminte sport cu care apărea şi în imaginile video de pe camerele de supraveghere din ziua incidentului. Acesta a recunoscut că a avut un conflict spontan cu Valentin, dar a declarat că el doar l-a împins de bărbie, că victima a pornit conflictul, chiar i-a dat şi un pumn (fapt nedovedit). „De friică am plecat. Îmi era teamă să nu se ridice şi să vină spre mine”, a explicat Dumitru plecarea lui de la locul faptei.

După o lună de anchetă, pe 10 august, Caciandone îşi modifică declaraţiile şi recunoaşte că şi-a lovit victima cu pumnul în zona feţei. „Îmi pare foarte rău că am nenorocit două familii, în principal pe victimă, adică a victimei şi a mea”. Caciandone Dumitru este căsătorit, iar la acea vreme soţia sa era însărcinată.

Pe aceeaşi temă:

Filmul complet al atacului animalic care a curmat viaţa unui tânăr de 32 de ani. Bărbatul şi-a apărat viitoarea soţie cu care se întorcea de la Neversea

Criminalul lui Valentin, tânărul lăsat lat în staţia de autobuz, băgat în arest. Dumitru Caciandone a pretins că nu ştia că şi-a lovit aşa grav victima


 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

alin ionescu
10.01.2018, 16:38:15

În acest caz, familia victimei şi toţi cei interesaţi de caz ar trebui să meargă în pulivrament şi să bată cu barosul în masă, amintindu-le pulivramentarilor că sunt doar nişte târtani vremelnic şi conjunctural ajunşi acolo, şi care (în ciuda a ceea ce le place să creadă!!!) nu au nici un drept să obstrucţioneze actul de justiţie prin schimbarea legilor. Mai clar spus, trebuie să li se spună pulivramentarilor, şi în special ''iniţiatorilor'' acestei aberaţii de a scoate imaginile video din probatoriul infracţional, că dacă urmare a ''deciziei'' lor aflarea adevărului este împiedicată într-o cât de mică măsură, pedeapsa pe care o vor primi va fi cel puţin egală cu vătămarea adusă victimelor sau celor prejudiciaţi, plus penalizări financiare usturătoare. În cazul de mai sus, pulivramentarii ''dashteptzi'' merită MOARTEA!!!

+10 (10 voturi)
gerula
10.01.2018, 18:00:29

Un nemernic care n-ar trebui să mai vadă lumina zilei... dacă noile modificări din justiție erau în vigoare, acum ar fi fost doar o crimă cu autor necunoscut. Aviz pentru parlamentarul PSD, Iordache.

+12 (12 voturi)
niki nikita11
10.01.2018, 22:34:59

inregistrarile audio si video nu sunt si nu trebuie sa fie dovezi de sine statatoare intr-un proces. pot fi usor falsificate cand e nevoie. ele sunt probe care augmenteaza sau diminueaza alte dovezi cum ar fi declaratiile martorilor, vinovatilor, existenta motivului etc alte anchete si studii. insa sunt si trebuie sa ramana probe de care anchetatorul tine cont si e ajutat in acheta lui. In ultima instanta, cand nu mai sunt alte probe se pot considera si acestea ca probe dupa o expertiza, dar e mai bine sa nu fie unice pt ca sunt foarte usor de combatut. nu va mai crispati atat. psdeii au intr-adevar capul gol cu modificarile astea care le fac si trebuie arsi pe rug... insa nu ne luam chiar de orice.

0 (4 voturi)
Soroş
11.01.2018, 10:08:02

Si asta prost, n-a asteptat sa-l omoare dupa ce intra in vigoare noile legi ale justitiei. Filmarile video erau fix zero in instanta

+2 (2 voturi)
Strajeru Dan
11.01.2018, 14:17:39

Pai vedeti ca nu e bine? Daca nu se foloseau prostiile alea de inregistrari video, il mai nenoroceau pe bietul baiat care a dat si el un pumn-doi, cu generoztate? Ca vorba aia, a dat, n-a luat. Nu avea Olguta dreptate? Uite, saraca olteanca, aia care a impins-o pe cascata aia in fata metroului, politistul simpatic care pupa copii si se joaca cu cocoselul in fata lor, ca sa-i amuze, acum baiatul asta. Pai nu era indreptatita doamna secretara de la Teleorman sa-i ceara demisia sceleratului aluia de la omoruri, care zicea ca nu-i bine sa se renunte la camerele video?

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările