Cum şi-au luat românii „adio“ de la provinciile răpite. Nicolae Iorga: „Vor tăcea clopotele între Prut şi Nistru până la cea de-a doua Înviere, care va veni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 3 iulie 1940, în România a fost decretat doliu naţional, spectacolele şi manifestările cultural-sportive au fost suspendate, în biserici au fost oficiate slujbe şi rugăciuni pentru românii rămaşi sub stăpânire străină. Aflăm aceste detalii din volumul „Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944)“, semnat de reputatul istoric Alesandru Duţu.

„Cernit, Bucureştiul şi ţara întreagă şi-a luat rămas bun vremelnic de la cele două provincii răpite – consemna, în acele momente triste, ziarul „Curentul”. Parlamentul ţării s-a întrunit pentru „a păstra o clipă de tăcere”.

La 6 iulie, Academia Română a ţinut o şedinţă de doliu, prilej cu care Nicolae Iorga a prezentat lucrarea „Adevărul despre trecutul şi prezentul Basarabiei“ şi a propus ca aceasta să fie trimisă Academiei U.R.S.S. pentru a vedea că tezele susţinute în notele ultimative nu corespundeau realităţii. 

Raptul sovietic a fost condamnat de marii intelectuali. 

„Toată noaptea (30 iunie 1940 – n.n.) am căutat la radio ştiri despre drama abătută asupra noastră şi despre conducătorii acestei ţări care nu spun nimic. Sunt câţiva oameni mediocri care îşi asumă dreptul să hotărască despre pământul românesc cu uşile închise. În jurul nostru pârâie şi se prăbuşeşte tot şi noi nu ştim nimic. Ce să mai comentez când toată România este în primejdie de moarte! Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă sunt deja ocupate de ruşi. În patru zile trebuie evacuat tot – nici nu se ştie încă bine ce anume din Bucovina… E criza cea mai mare prin care a trecut România nouă. Şi perspectivele rămân negre”, spunea Liviu Rebreanu:

„Retragerea din Basarabia – Moldova străveche dintre Prut şi Nistru – şi din partea de miazănoapte a Bucovinei ne pune din nou în faţa sfârtecării neamului românesc, unit în stat naţional român în temeiul dreptăţii, al realităţii etnice şi al voinţii liber arătate de fraţii noştri de acolo. Doliul de azi şi de mâine nu e numai al fraţilor noştri din provinciile răpite, ci al întregii naţiuni româneşti, care a ajuns, după lupte şi jertfe crâncene, la unitate firească. Junghiul tragicului nostru destin s-a împlântat încă o dată până în prăsele în rărunchii fiinţei noastre naţionale. Pus în drumul tuturor năvălirilor barbare şi al ciocnirilor de interese ale marilor puteri vecine, poporul şi Ţara Românească n-au avut niciun răstimp de pace şi siguranţă statornică”, condamna Ion Agârbiceanu:

Nicolae Iorga, la rândul lui, consemna: „Se poate ca la ieşirea din Basarabia să plece cu noi unele greşeli de administraţie, pe care le plătim aşa de scump, dar care vor fi întrecute, fără îndoială, de regimul social, şi mai ales naţional, care se aşază acuma, dar împreună cu noi pleacă de acolo însuşiri a căror lipsă, pregătind alte vremuri, se va resimţi de îndată. Aşa cum eram în acea ţară, care făcea parte, după orice judecată dreaptă, din casa noastră, noi reprezentam Apusul. Un fel de a gândi şi de a lucra, care nu are a face cu ce vine în loc. Apusul altei libertăţi decât a celei de azi, o libertate care, în ciuda jandarmilor şi a unor teorii mai noi, se simţea în toate. De acum înainte asupra întregii vieţi, şi asupra celei casnice, până în intimitatea ei, se lasă perdeaua de fier. Ca în Galiţia, despre care de zece luni nu se aude nimic. Pleacă împreună cu noi o religie de două ori milenară, pe care o împărtăşeam şi o respectam. Vor tăcea clopotele între Prut şi Nistru. Vor tăcea cu toate până la … Până la cea de-a doua Înviere, care va veni!”.

Despre această dată nefastă şi despre ecourile ei în istorie puteţi afla mai multe amănunte în volumul semnat de Alesandru Duţu intitulat „Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944)“, în 2015. 

Ocuparea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, între 28 iunie şi 4 iulie 1940, a avut consecinţe grave pentru toţi românii, în primul rând pentru cei 3 500 000 de basarabeni şi bucovineni, rămaşi între Prut şi Nistru, cărora, la 8 martie 1941, li s-a impus cetăţenia sovietică şi regimul social-politic existent pe teritoriul U.R.S.S., cu toate consecinţele sale. 

220 501 dintre ei au reuşit să se refugieze la vest de Prut, fiind cazaţi în diferite zone ale ţării. 

Majoritatea familiilor fără venituri au primit, prin structuri speciale constituite, ajutoare lunare între 1.000 şi 12.000 lei, fără ca prin aceasta să li se asigure toate nevoile. În perioada următoare (până în iunie 1941), au mai venit în România, în mod clandestin sau cu acordul sovieticilor, alte câteva mii. 

Numeroase au fost şi situaţiile în care militarii sovietici au împuşcat pe cei care încercau să plece din teritoriile ocupate, la Fântâna Albă având loc, la 1 aprilie 1941 un adevărat măcel. 

Dramei românilor basarabeni şi bucovineni li s-au adăugat pierderea unei importante părţi din avuţia publică şi particulară, precum şi pagubele produse în toate domeniile de activitate. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite