UPDATE Poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie A2 au identificat personale care au participat la eveniment. Este vorba despre doi bărbaţi, de 27, respectiv 40 de ani, conducători ai autoturismelor în cauză, ambii din judeţul Constanţa.
UPDATE În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care doi conducători auto participă la o întrecere neautorizată, Poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, potrivit legislaţiei în vigoare
O cursă ilegală de maşini a fost transmisă în direct pe Facebook noaptea trecută (miercuri/joi) şi a stârnit un val de reacţii din partea celor care au văzut imaginile.
„Liniuţa” s-a desfăşura pe A4, autostrada care leagă localităţile Agigea şi Ovidiu. Cel puţin aşa rezultă din comentariile celor care au urmărit totul.
Cupă cum se poate observa din imagini, protagoniştii, maşinile puse pe avarii, alături de alţi susţinători, pleacă într-o cursă nebună, depăşind în mare viteză alte maşini care circulau normal pe autostradă.
Întrecerea durează aproximativ un minut şi jumătate, terminându-se la una dintre ieşirile de pe A4. Se pare că zona este una „tradiţională” pentru astfel de curse.
Vă recomandăm şi:
„Dorel“ a ajuns la Constanţa. Cum a montat un muncitor instalaţia sanitară la Policlinica nr. 2
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
"Poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, potrivit legislaţiei în vigoare." Exprimare stil Scânteia 100% în 2022...