Dana 80 din Portul Constanţa va fi modernizată. Valoarea contractului este 14 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Digul de larg si iesirea din portul Constanta. FOTO Adrian Boioglu

CN APM SA Constanţa a semnat contractul pentru realizarea proiectului de investiţie „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80)” şi au fost emise ordinele de începere a lucrărilor.

Sunt prevăzute lucrări pentru modernizarea Danei nr.80, instalarea de noi echipamente pentru dană adecvate primirii de nave de cereale mai mari, precum şi extinderea infrastructurii feroviare până la parcul de silozuri. Prin alocarea danei 80 pentru alte activităţi se eficientizează utilizarea danelor de mare adâncime existente în portul Constanţa.

Realizarea racordului CF va conduce la suplimentarea traficului feroviar şi prin aceasta la eficientizarea sistemului feroviar din sectorul fluvio-maritim al portului şi al celui din ţară. Prin realizarea investiţiei va creşte atractivitatea portului Constanţa în comparaţie cu celelalte porturi din bazinul Mării Negre.

Lucrările vor fi executate de un consorţiu format din SC ABC VAL SRL Constanţa – SC EURO CONSTRUCT SA – SC VAMIG SRL Constanţa – UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI. Valoarea contractului este 14.421.650,85 lei (fără TVA).

Contractul de servicii de consultanţă şi supervizare a lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru realizarea obiectivului de investiţie „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80)” l-a câştigat asocierea de firme SC TPF CPROJECT SRL Bucureşti – TPF GETINSA EUROESTUDIOS SL Madrid, Spania, în calitate de consultant/inginer.

Valoarea contractului este 583.310 lei (fără TVA), iar durata este de 37 de luni de la data de începere a contractului. Obiectivul principal urmărit de CN APM SA Constanţa este creşterea traficului portuar prin dezvoltarea infrastructurii.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite