„Despre Cazino a scris şi Eminescu“ - criticul de artă Doina Păuleanu a lansat prima monografie a edificiului de la malul mării
0
La 30 noiembrie criticul de artă Doina Păuleanu a lansat prima monografie dedicată clădirii-simbol a Constanţei, în care dezvăluie amănunte legate de monumentul de arhitectură construit în stil Art Nouveau.
Când începe povestea Cazinoului, aşa cum este ea prezentată în scrierile vremii?
Am găsit nenumărate surse necunoscute despre Cazino. Despre Cazino vorbeşte chiar şi Eminescu, în 1882, când a fost în Constanţa. El vorbeşte despre o „terasă înaltă deasupra mării“, care nu era alta decât terasa Cazinoului.
Există şi alte referinţe literare?
Sigur. Romanul „Întunecare“, al lui Cezar Petrescu, începe pe scena Cazinoului şi eu chiar reproduc acea scenă care demonstrează la ce nivel de high-life, de elită ajunsese Cazinoul în acea perioadă.
Cum este structurată cartea dumneavoastră?
Am un capitol special dedicat primei clădiri a Cazinoului, apoi bulevardului şi modului în care se structura în legătură cu bulevardul toată zona aceea. Faleza a fost special cumva gândită în raport cu aşezarea Cazinoului. Apoi este clădirea începută în 1904, care se termină în 1910.
Cât a costat ridicarea Cazinoului?
1.200.000 de lei, în 1910. Erau bani pe vremea aceea! Ca să putem face o comparaţie, vă pot spune că faleza a costat 370.000 de lei.
Dar Cazinoul de ce a costat atât de mult?
În primul rând pentru că terenul a fost extras din mare ca şi bulevard. A trecut prin multe transformări. Daniel Renard îi dă această formă de la fundaţie. Apoi vin conservatorii, care decid că se va face un alt cazino, arhitectul Petre Antonescu face un alt proiect şi concepe al doilea rând de fundaţie. Apoi vin din nou liberalii, iar Daniel Renard spune: „Mi s-au stricat fundaţiile“ şi face al treilea rând. Clădirea are trei rânduri de fundaţii, care au costat cam 70.000 de lei fiecare. Iniţial au vrut doar cazino de vară, dar apoi a fost nevoie de electricitate, încălzire. Daniel Renard a folosit stâlpi de beton armat, care au costat imens. Mobilierul cazinoului, cu care s-a deschis în 1910, a costat 90.000 de lei. A costat mult pentru că a fost o lucrare de excepţie.
Revenind la povestea acestui minunat edificiu. Ce soluţii vedeţi pentru Cazino?
Trebuie să rămână ceea ce a fost. A fost conceput ca un spaţiu de loisir, adică de distracţie, voie-bună. Am certitudinea că asta va rămâne, să fie, de ce nu, un loc unde să se desfăşoare jocuri de noroc. Din parcurgerea celor 100 de ani acest cazino a fost rentabil când a fost concesionat pentru jocuri de noroc. Este o clădire care poate aduce bani.
Ar putea deveni muzeu?
Oamenii nu dau bani să viziteze un simbol, ci să se simtă bine. Niciun muzeu nu este vizitat. Eu vreau, ca prin această monografie, să-şi amintească lumea ce a fost.
Şi ce a fost?
Cazinoul a fost concesionat unui baron – Edgar de Marcay. Aici venea lume din toată Europa să joace. Era un spaţiu de elită. Edgar de Marcay a făcut publicitate în toată Europa cazinoului.
Este unul dintre edificiile care prezintă cel mai mare interes din ţara noastră pentru că toată lumea are amintiri legate de Cazino. În plus, aşezarea lui este foarte poetică. Această clădire a fost făcută de un arhitect de 32 de ani şi a fost opera vieţii lui!
Cum se încheie această istorie a Cazinoului? Aduceţi povestea la zi?
Nu, nu-l aduc la zi.
Îl lăsaţi în glorie...
În las în glorie în primul rând pentru că vreau să-l extrag din perioada comunistă, când a fost pur şi simplu un restaurant. Sigur c-o să spun că s-a transformat, că din funcţia de strălucire, loisir, de bucurie, divertisment a fost făcut un banal restaurant, că s-au făcut nişte reparaţii capitale, dar nu mă refer la istoria actuală, ci la ceea ce a fost şi trebuie să redevină. Şi închei cu o evocare inedită într-un roman franţuzesc. Un scriitor francez scrie despre Cazino în 1938.
Arhitectul unui simbol
Criticul de artă Doina Păuleanu vorbeşte şi despre arhitectul după planurile căruia a fost ridicat edificiul arhitectonic. Renard părea să fie un arhitect venit de nicăieri, arhitectul unei singure opere. Dar sunt şi alte clădiri realizate de el. „Este vorba despre cele trei palate – Palatul Administrativ – Prefectura, care este acum Centrul Militar, tribunalul vechi şi clădirea din mijloc, care era reşedinţa regală. Apoi, o clădire în Piaţa Ovidiu, frontul estic, care a fost dărâmată, hotelul Intim şi restaurantul de vizavi de Cazino, adică Acvariul de astăzi“, a declarat Doina Păuleanu.
Se încarcă comentariile...
