Destinul curmat al unei familii de evrei: „Unchiul meu credea că Hitler nu va ucide niciun evreu“
0
„Weekend Adevărul“ vă prezintă poveştile a doi evrei, unchi şi nepot, care au avut de suferit de pe urma politicii lui Adolf Hitler şi, ulterior, a regimului comunist. Paul Sander a fost ucis în Germania, în „Noaptea de cristal“, iar nepotul său din România, Paul Schwartz, a avut de suferit întreaga viaţă pentru singura sa vină că este evreu.
Paul Schwartz (76 de ani) este preşedintele comunităţii evreilor din Bucureşti. Până anul trecut, a fost vicepreşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Poartă prenumele unui unchi de-ai săi, dr. Paul Sander, un neamţ care s-a aflat printre primii evrei lichidaţi în Austria şi Germania în „Noaptea de cristal“, numită astfel după cioburile de la geamurile miilor de case şi sinagogi care au fost devastate, între 9 şi 13 noiembrie 1938. Atunci a început holocaustul evreilor din Germania nazistă, inclusiv din Austria, care la acea vreme era înglobată în Reich.
BĂTUT CRUNT LA GESTAPO
Nu toţi germanii au fost hitlerişti, spune Paul Schwartz, drept dovadă ne povesteşte drama prin care au trecut rudele sale din Germania. Unchiul său, Paul Sander, decorat în Primul Război Mondial, de profesie medic stomatolog, a fost ucis de Gestapo. „Era ora 2.00 noaptea, pe data de 11 noiembrie 1938, când cei de la Gestapo au spart uşa casei în care locuia unchiul meu, împreună cu soţia şi cei doi copii, în oraşul Braunschweig. Era o locuinţă închiriată, întrucât nu dispuneau de mulţi bani.
El era medic stomatolog, iar soţia sa, Rachella, asistenta lui. Timp de două ore li s-au furat lucrurile de preţ care erau la vedere, iar unchiul meu a fost îmbrâncit cu patul puştii şi apoi dus la sediul Gestapo. De acolo, în lagărul Buchenwald. Sora mamei mele a rămas în casă cu cei doi copii, de 10, respectiv de 14 ani, pe care-i chema Gustav şi Adolf“, povesteşte inginerul Paul Schwartz.
Casa unde a locuit Paul Sander
În urma bătăii primite, unchiul său a murit. Cei de la Gestapo i-au spus soţiei că l-a lăsat inima în timpul anchetei, dar evreul murise din cauza bătăii crunte. I s-a eliberat un certificat de deces în grabă şi a fost incinerat pentru a se pierde orice urmă a tratamentelor brutale la care a fost supus. „Incinerarea este considerată un păcat de către legea iudaică. Ba, mai mult, ca şi când asta nu ar fi fost de-ajuns, familia a fost obligată să achite cheltuielile cu incinerarea“, spune Paul Schwartz.
Soţia, Rachella, şi cei doi copii au fost, la rândul lor, anchetaţi. Când s-au întors în casă, au găsit-o distrusă. Cei de la Gestapo au desprins inclusiv ramele de la geam şi au căutat ca nu cumva evreii să ascundă acolo aur sau bani. Istoria rudelor sale a aflat-o de la istoricii din Germania, cei care au luptat pentru aflarea adevărului acelor ani.
CENUŞA EVREILOR, ÎNGRĂŞĂMÂNT ÎN AGRICULTURĂ
„A fost şi greşeala unchiului meu“, consideră Paul Schwartz. „«Nu vă luaţi după ceea ce se aude! Hitler nu va omorî niciun evreu», asta era convingerea lui. Numai că avea să se înşele. Până şi de pe urma cenuşii evreilor, Hitler avea să câştige“, adaugă urmaşul lui Paul Sander. Cenuşa din lagărele de exterminare, spune el, era încărcată în saci şi dată agricultorilor polonezi contra cost, fiind folosită ca îngrăşământ.
„În lagărul de la Auschwitz, după ce a venit Armata sovietică, mai rămăseseră încă şapte tone de cenuşă“, spune el. Acum se află într-o urnă funerară imensă. În cele din urmă, Rachella şi cei doi băieţi au reuşit să fugă în Anglia, acolo unde au trăit până la sfârşitul vieţii. În amintirea lor şi a capului familiei, cinci organizaţii creştine şi una din care fac parte evrei din fostul URSS au montat în faţa casei reconstruite, în care familia Sander a trăit, patru „pietre de împiedicare“, adică pietre comemorative. Pe fiecare sunt inscripţionate numele, data şi locul naşterii şi unde a murit fiecare.
De menţionat este faptul că oraşul Braunschweig a fost distrus complet după război, în urma bombardamentelor americane şi engleze, însă nemţii l-au refăcut, începând de la case, până la sediul temutului Gestapo. Singura clădire care nu a mai fost reconstruită a fost sinagoga. Nu ar mai fi folosit nimănui. În oraş nu mai exista după război niciun evreu.
Pietrele de împiedicare
„DOUĂ FEMEI GERMANE MI-AU CERUT IERTARE“
Paul Schwartz a avut ocazia să viziteze oraşul reconstruit din cenuşă în mai 2015. A fost invitat de liderii organizaţiilor, care au iniţiat un marş de comemorare a evreilor, în calitatea de nepot al unchiului său, care a fost ucis de Gestapo. „Au fost prezente la marş câteva sute de persoane. Cel mai emoţionant moment a fost când două femei germane mi-au cerut iertare pentru moartea unchiului meu şi a tuturor evreilor. Una a avut bunica în trupele SS, iar cealaltă a avut mătuşa în SS“, povesteşte el.
În cadrul marşului, au vizitat exteriorul sediului refăcut al Gestapo, unde în prezent funcţionează o firmă comercială, dar şi cimitirul din localitate, unde îşi dorm somnul de veci oameni din toate religiile. A trecut pe la mormântul unchiului său, unde este îngropată doar cenuşa, dar şi casa familiei, reconstruită din temelii. „În timp ce eram acolo, pe râul din spatele casei a trecut o barcă în care erau nuntaşi. Mi-a trecut prin minte că este un semn că viaţa merge mai departe“, adaugă Paul Schwartz.
O scurtă oprire a fost făcută şi în faţa fabricii de tancuri, unitate care funcţionează încă din timpul războiului. „Nu ni s-a dat voie să fotografiem şi nici să ne apropiem de intrare. Cineva a spus că «Este o ruşine că şi la ora actuală, de afacere se ocupă o familie care l-a ajutat pe Hitler»“, rememorează românul. În timpul războiului, la fabrică erau puşi la muncă forţată evrei tineri. Nu li se dădea de mâncare şi nici măcar apă. Cadavrele lor au fost aruncate într-un loc necunoscut.
Marşul trebuia să aibă loc şi în acest an, însă organizatorii s-au temut să MAI strângă laolaltă atâţia oameni într-o vreme în care extremiştii sunt tot mai vocali şi mai violenţi.
Paul Schwartz spune cu tristeţe că nu doar evreii au avut de suferit în timpul regimului criminal al lui Hitler, ci şi germanii pur-sânge. „Am mulţi prieteni în Germania care n-au decât mamă. Unii sunt mulatri, alţii au ochi ai rasei galbene. Practic, femeile germane au fost violate de toate naţiunile care au ocupat Germania. «Tu crezi că era dragoste?» îmi zic ei“, istoriseşte românul. ;
Sediul Gestapo
Salvat de la moarte de un preot ortodox
Nici pentru Paul Schwartz viaţa nu a fost uşoară. Numele pe care mama sa, Margareta, i l-a dat în amintirea unchiului ucis de Gestapo nu i-a purtat noroc.
Datorează faptul că încă mai este în viaţă unui preot ortodox din Bucureşti, Mihai Manoliu, care I-a ascuns pe el şi pe familia lui în podul casei sale pentru a nu fi trimişi în lagăr. „La 30 mai 1941 s-a făcut un recensământ al celor cu sânge evreiesc din România. Au avut şi acoperire legală cu Decretul Lege 3416/ 1941, care a fost publicat în Monitorul Oficial 299/ 1941. Ce voia Adolf Hitler a vrut şi Ion Antonescu: să lichideze toţi evreii. După un an, mi-a povestit tata, familia mea primise ordin să se prezinte la Jandarmerie.
Cred că atunci, preotul ne-a luat şi ne-a ascuns în casa lui, cu tot cu bunica, de peste 90 de ani, căreia îi muriseră patru băieţi pe front, în Primul Război Mondial“, îşi descrie Paul Schwartz calvarul. A revenit în casa familiei abia în 1946.
Lumea lui s-a redus la câţiva metri pătraţi. În spaţiul înghesuit, unde vara era insuportabil de cald şi iarna – frig teribil, a învăţat să vorbească, a făcut primii paşi. Mâncare primeau doar noaptea, întrucât preotul îşi lua măsuri de precauţie pentru a nu fi prins. „Am rămas cu traume. Mulţi ani după asta îmi era frică să dorm fără să am o lumină în cameră. Dar voi purta toată viaţa mea recunoştinţă acelui preot creştin ortodox care ne-a salvat. A făcut-o din omenie. Familia mea nu era bogată pentru ca să-i fi putut da bani“, spune Paul Schwartz.
CASĂ NAŢIONALIZATĂ DE FIECARE REGIM
Schwartz şi familia lui s-au întors în casa din centrul Bucureştiului ridicată de tatăl său, care luptase pe front în Primul Război Mondial. Se întâmpla imediat după instalarea regimului comunist în România. Au găsit în casa lor două familii de legionari. De membrii uneia dintre ele n-au putut scăpa. Au fost nevoiţi să locuiască împreună, după ce locuinţa le-a fost confiscată din nou, de data aceasta de comunişti, prin actul de naţionalizare din 20 mai 1950. „Ai mei nu aveau averi şi a fost un act ilegal, dar nu am avut ce să facem. În casa stil vagon, unde intri dintr-o cameră în alta, ni s-au luat baia şi bucătăria. Am locuit timp de 45 de ani în două camere şi o fostă magazie de lemne, transformată în baie şi bucătărie“, povesteşte bătrânul. În tot acest timp au plătit chirie statului român, care le confiscase imobilul. Casa a fost recuperată abia în 1993 după acţiuni în justiţie.
Şi acum îşi aminteşte cât de tare şi-a dorit o bicicletă, dar părinţii nu i-au putut împlini visul. A trebuit să muncească de la o vârstă fragedă. S-a angajat la început ca muncitor necalificat la Uzinele 23 August, foste Malaxa, însă încet-încet, a avansat. A absolvit Politehnica şi aşa a ajuns coordonator al unui proiect complex. Practic, proiecta compresoare industriale, apoi urmărea execuţia în fabrică, montajul la beneficiar al acestor compresoare, care reprezentau inima unor instalaţii din industria chimică, petrochimică, petrol şi gaze, dar şi industria metalurgică sau de transport de gaze şi altele. „Compresoarele de hidrogen au presiuni şi debite foarte mari, iar orice greşeală de proiectare sau execuţie puteau să le transforme într-un pericol chiar mai mare decât o bombă cu hidrogen“, explică el.
Urmaşele SS-istelor îi cer iertare
A EVITAT PARTIDUL COMUNIST
Nu a fost niciodată membru de partid, însă a fost apreciat de toţi şefii, care îl lăudau inclusiv atunci când vreun ministru sau Nicolae Ceauşescu veneau în vizită. Foloseau expresia „Inginerul Paul, specia-
listul nostru în compresoare“, dar niciodată nu îi pronunţau numele de familie.
Pe vremea când era tânăr inginer responsabil cu aspectele legate de calitate în fabrica „23 August“, i s-a interzis plecarea în Germania, la o specializare, originile evreieşti fiind motivul invocat de directori. Ar fi trebuit să lucreze acolo la firma care a licenţiat Maybach. Spune că, fără el, delegaţia care a plecat, totuşi, s-a întors în ţară după doar o săptămână, deşi ar fi trebuit să stea trei ani. În plus, contractul pe termen lung semnat între România şi Maybach, care prevedea furnizarea de piese motoare, a fost anulat.
URMĂRIT DE SECURITATE
După Revoluţia din 1989, a descoperit că are şi dosar la fosta Securitate. „Un bandit de legionar devenit comunist, şef pe la ICRAL, Ion Popescu, m-a turnat la Securitate că am rude bogate în Anglia. Am fost urmărit din 1956 până în 1990. Primul dosar, din cele trei, s-a închis în 1959 pentru că «nu are potenţial»“.
Ulterior s-au deschis alte două dosare, închise definitiv în anul 1990. Securitatea credea că el vrea să fugă în străinătate. „Ce rude bogate să am? Rachella, sora mamei mele, care fugise în Anglia după ce i-a fost ucis bărbatul, a muncit ca femeie de serviciu, deşi în Germania era asistent stomatolog. Pentru că nu a avut bani, nu a putut să-l trimită la studii decât pe băiatul cel mare. Pe cel mic l-a dat la o şcoală militară şi a murit mai târziu în războiul din Coreea. Nici el nu are mormânt“, povesteşte el.
Mama, Margareta, obişnuia să corespondeze cu sora sa, Rachella, din Anglia. Una dintre scrisori a fost interceptată de reprezentantul de la ICRAL, care-şi dăduse singur repartiţie în casa lui Paul Schwartz, şi astfel Securitatea a trimis informatori pe urmele lui. „Mă aşteptam să găsesc în dosarul de la Securitate şi poze de la nunta mea, pe care am făcut-o la Templul Coral, pentru că eu chemasem să facă poze fotograful de la uzină, despre care ştiam că trimite fotografii la Securitate, dar, spre surprinderea mea, nu era aşa ceva“, râde el acum.
COLEG CU STUDENŢI ARESTAŢI ABUZIV
Paul Schwartz povesteşte că i-a avut colegi la 23 August pe doi studenţi care, deşi n-au
făcut parte din revolta din 1956, inspirată din mişcările din Polonia şi Ungaria, prin care se urmărea înlăturarea comunismului, au fost arestaţi abuziv de Securitate. Poveştile au fost spuse abia după 1990.
„Unul dintre ei, pe vremea în care era student, a găsit pe mesele din sala de curs manifeste în care tinerii erau chemaţi la revoltă. El a luat biletul şi l-a băgat în pupitru. Cei care au dus biletul la Securitate au fost lăsaţi în pace, însă cei care au făcut greşeala să-l bage în geantă sau în altă parte au fost arestaţi. «M-au bătut în asemenea hal, că am semnat tot ce mi-au cerut ei», îmi povestea unul dintre colegii mei“, îşi aduce el aminte.
Vă mai recomandăm:
FOTO Mărturii din infern. Viaţa lui Sady Herşcovici, dat afară de la şcoală pentru că era evreu, apoi trimis în lagăr şi la construirea CanaluluiSupravieţuitorii pogromului din 1941 revin la Iaşi
Victimele pogromului din 1941, înhumate cu rabini (FOTO şi VIDEO)
Se încarcă comentariile...
