DEZBATERE ADEVĂRUL Fenomenul Viişoara. Părintele exorcist Dănuţ Costan - condamnat de Biserică, apărat de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele exorcist Dănuţ Costan din Viişoara (în centru) FOTO Sînziana Ionescu
Părintele exorcist Dănuţ Costan din Viişoara (în centru) FOTO Sînziana Ionescu

Părintele Dănuţ Costan (55 ani) din Viişoara este protagonistul unui scandal iscat în sânul Bisericii, care l-a pedepsit aspru, spun sătenii, dar nu pe cât ar merita, susţin slujitorii Bisericii. Preotul Costan este renumit în toată Dobrogea, dar şi peste hotarele Dunării, pentru slujbele de exorcizare pe care le face. Prea des şi fără măsură – după cum au constatat mai-marii Arhiepiscopiei Tomisului.

Satul Viişoara este o aşezare cu 1.000 suflete, situată la 40 kilometri de Constanţa, pe drumul de Cobadin. Majoritatea localnicilor sunt ortodocşi, dar există aici o importantă comunitate de sectanţi. Dintre cele 300 familii din sat, 230 sunt ortodoxe, iar 70 sunt adventişti şi penticostali.

La biserică slujeşte de 31 ani părintele Dănuţ Costan, venit aici pe când era un băietan de 14 ani. Localnicii l-au îmbrăţişat ca fiu al satului, iar harul lui prin care a devenit om al Bisericii l-a ridicat şi mai mult în ochii oamenilor.

O însuşire aparte avea să-l afirme însă definitiv în lumea credincioşilor: preotul Dănuţ are darul de a goni demonii din oameni.

Preotul tulburat

Faima lui s-a răspândit rapid, depăşind graniţele satului şi ale judeţului. La părintele exorcist sosesc în pelerinaj enoriaşii altor parohii, atunci când se simt greu încercaţi de Necurat. Îi cer preotului să le citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, cea mai importantă slujbă de alungare a diavolului.

Aşa multe au fost cererile, încât preotul a nesocotit precauţia cerută de strictele canoanele bisericeşti. Acestea impun un anumit ritual: dezlegare de la duhovnic, perioadă de postire înainte, spovedanie, citirea numai în zile de post şi numai atunci când cazul este deosebit de grav.

Foarte important este ca ambii, atât părintele, cât şi mireanul trebuie să fie curaţi sufleteşte şi trupeşte.

Dar cel mai important, părintele care citeşte slujba – considerată riscantă pentru legătura care se creează cu Necuratul prin invocarea şi alungarea acestuia - trebuie să aibă controlul asupra manifestărilor sale.

Aici, părintele Costan a greşit grav: când citeşte molitfele, îl apucă eructaţia. Pe româneşte spus, râgâie.

„Semn divin“

Oamenii s-au obişnuit cu reacţia preotului şi o pun pe seama gravităţii cazurilor celor care îi cer ajutorul. „El nu este de vină, săracu’. Dacă oamenii vin întruna la el şi vor să le citească molifta, el nu poate să-i refuze. Sunt oameni necăjiţi, cu necazuri grele, până la crimă. El pe toţi îi ajută, le face bine, că altfel n-ar mai veni la el. Nu cere bani, dai cât vrei, cât poţi. Aduci ceva de-ale gurii, părintele Dănuţ primeşte şi mâncare, şi obiecte. Strânge şi el cât poate, are 6 copii, are nepoţi, le-a făcut casă. E om tare cumsecade. Are el sughiţul ăsta al lui aşa, dar numai când omul pentru care citeşte este încercat greu. Altfel nu are nimic“, spun bătrânele satului.

Părintele Costan citeşte slujba cea periculoasă de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea. Iar cei care vin la biserică iau manifestarea digestivă a preotului ca pe un semn divin. „Înseamnă că acolo este Necuratul şi de acolo trebuie alungat“, socotesc ei.

Neobişnuitul obicei al părintelui a fost dat în vileag de presă, iar în faţa unui nou scandal, Arhiepiscopia Tomisului a decis: în august 2012 – avertizarea preotului, iar în ianuarie 2013 – oprirea acestuia de la citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare. Părintele Costan are voie să oficieze slujbe, dar numai împreună cu un alt preot desemnat de arhiepiscopie.

Dacă nu se conformează nici de această dată deciziei, preotul Dănuţ Costan va fi pus în discuţia Consistoriului Eparhial. Motivul: tulburarea slujbei şi a credincioşilor care pot fi induşi în eroare de manifestările sale.

Părintele s-a apărat spunând că aceste eructaţii greu de suportat le are numai la aceste slujbe, iar oamenii care îi cer ajutorul nu pot fi lăsaţi fără sprijin. „Nu e nimic voluntar, aşa reacţioneaz eu în prezenţa Răului, nu e uşor nici pentru mine. Şi dacă oamenii încercaţi vin la mine să le citesc, eu ce să le răspund?“, este marea întrebare a preotului Costan.

„Vor să-i facă rău părintelui“
 
Marţi, în satul Viişoara, un om a fost condus la groapă. „Era bătrân“, spun copiii, în timp ce se joacă aşteptând scoaterea sicriului din biserică. Şcoala este chiar vizavi de biserică, iar „un mort“ este un eveniment în aşezare. Elevii sunt obişnuiţi cu cele bisericeşti, pentru că părintele Costan le dă de mâncare la prânz tuturor copiilor din sat.

În biserică, slujba se desfăşoară în tihnă. Preotul Costan rosteşte cântările cu voce clară şi netulburată. Oficiază slujba împreună cu un preot mai tânâr, misionar, adus în comună în 2007.

Toţi ochii se aţintesc bănuitori asupra intruşilor, deşi localnicii sunt obişnuiţi cu străinii. „Părintele este urmărit. Vor să-i facă rău, de la Constanţa. Dacă vreţi slujbă, vorbiţi cu el, nu cu celălalt“, şoptesc oamenii care îşi fac evlavioşi cruce, după îndemnul părintelui. Nu ştiu - şi poate nici nu le pasă - că la ei în sat s-a deschis larg gura iadului, iar părintele în care au încredere le face mai mult rău decât bine. Aşa consideră slujitorii Bisericii care îl condamnă pe preotul Costan.

„Molitfele au un efect de bumerang“

„Ce face el la Viişoara este îngrozitor. Duce la pierzanie o întreagă comunitate de credincioşi. Biserica a făcut exorcisme din cele mai vechi timpuri. Însuşi Mântuitorul a săvârşit minunea de curăţire, eliberând oamenii de sub stăpânirea duhurilor necurate. Dar El le atrăgea atenţia ucenicilor şi celor încercaţi: trebuie multă rugăciune şi post care să îi scape de chinul sufletesc şi trupesc. „Acest neam de diavoli ies foarte greu din oameni», le-a spus Domnul Iisus Hristos ucenicilor uimiţi de puterea Necuratului“, explică venerabilul părinte călugăr Paisie Fantaziu de la Arhiepiscopia Tomisului.

Monahul este întristat de noua practică a oamenilor de a cere întruna astfel de slujbe. „Este o exarcerbare a psihozei dezlegărilor. Pentru orice problemă are, lumea crede că este necesar să se ajungă la o astfel de slujbă, care îşi are şi ea rostul ei. Mulţi preoţi sunt înclinaţi să facă aceste slujbe, alţii se feresc să le facă şi atunci trimit enoriaşii la alţi preoţi. Molitfele au un efect de bumerang, se pot întoarce asupra celui care le citeşte, dacă nu este pregătit aşa cum trebuie, dar şi a celui care le cere. Nevrednicia are consecinţe grave“, avertizează călugărul Paisie.

Ritualul corect al acestor slujbe impune o anumită ordine: întâi trebuie făcută slujba Aghiazmei, apoi trebuie citit Sfântul Maslu, urmează Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi se încheie cu Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur. „Molitfele sunt cea mai puternică armă împotriva diavolului, împreună cu crucea şi Psaltirea. Iar cea mai însemnată slujbă bisericească este Liturghia. Oamenii trebuie să ştie că prezenţa la Liturghie este benefică spiritului, dar şi trupului“, povăţuieşte călugărul Paisie Fantaziu.

În lumea spirituală, monahii sunt consideraţi chiar mai indicaţi în a citi aceste molitfe (încetăţenite sub denumirea de molifte). Motivul: ei nu au familie, deci sunt mai puţin expuşi. „Toţi preoţii au har, fie că sunt de mir, fie că sunt călugări. Harul se dobândeşte prin hirotonire. Dar puterea credinţei şi felul în care mirenii o resimt ţine de darul preotului ca om, dincolo de vestmântul bisericesc“, arată părintele călugăr Paisie.

Problemele părintelui Costan

Pelerinajul credincioşilor la biserica părintelui Costan face preoţii să vorbească despre „fenomenul Viişoara“. „Oamenii se duc acolo în pelerinaj, ca la Mecca. Parohul tinde să devină un guru. Dar la el apelează mai degrabă cei superstiţioşi, mai slabi de înger, mai puţin aşezaţi duhovniceşte. Părintele Costan a făcut exces de zel, poate şi pentru a arăta minunile ce se înfăptuiesc în parohia lui“, este de părere preotul Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului, blogger Adevărul.  

Despre semnele care se arată în urma abuzului de molitfe, vorbesc în surdină şi localnicii, şi preoţii. Părintele Dănuţ Costan a fost afectat de o gravă problemă de sănătate, de natură dermatologică. Pe faţa lui a erupt o acnee foarte vizibilă, pentru care preotul a fost internat în spital.

„Este spre binele lui că a fost oprit de la slujbe. Preotul este de două ori victimă: este în primul rând victima sa, apoi a Diavolului. A deschis larg uşa trupului său, iar Necuratul l-a luat în stăpânire, cu tot cu alaiul său“, a conchis părintele călugăr Paisie.

Spuneţi-vă părerea!

Decizia Arhiepiscopiei Tomisului a stârnit reacţii aprinse. Foarte multe voci sar în apărarea preotului Costan, considerând că acesta nu a greşit cu nimic. Ei vorbesc despre părinte ca despre un martir, care se sacrifică spre binele celorlalţi.

„Eu il stiu pe Parintele Costan de cativa ani buni. Pe mine m-a ajutat foarte mult si cunosc si alte persoane pe care le-a ajutat. Faptul ca aduce atat lume la biserica, atat din Constanta cat si din alte judete poate inseamna ceva. de ce vreti sa ne mai luati si ultimile lucruri bune si fiinte care ne fac bine? Nimeni nu este obligat sa mearga acolo. Cei care vin sunt indrumati de alte si alte persoane care au primit numai bine de la Parintele Danut. Nu mai loviti in ce avem de suflet atatia oameni“;

„Nu e usor sa faci asa ceva pentru ca fara pregatire risti sa pierzi ce ai mai drag,viata familiei tale, tot raul vine asupra ta. Atat parintele cat si familia dansului duc o viata cu frica de Dumnezeu, ii cunosc de multi ani tot respectul si admiratia“;

„Daca interziceti preotului costan sa citeasca moliftele inseamna k sf lumii nu e departe, oricum enoriasii nu il vor lasa singur in lupta asta sunt convins“ - scriu apărătorii părintelui pe site-ul dezvăluiri.ro, prima publicaţie care a vorbit despre obiceiul preotului.

Dumneavoastră ce părere aveţi? Invităm cititorii „Adevărul“ să-şi exprime opinia despre cazul preotului din satul constănţean Viişoara.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite