Distracţia dintr-un club s-a terminat la spital. Victimele refuză să depună plângere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Distracţia dintr-un club s-a transformat în bătaie, iar patru bărbaţi au ajuns la spital. Incidentul s-a produs în noaptea de 4 spre 5 ianuarie.

poliţiştii din Cernavodă, judeţul Constanţa, au fost sesizaţi sâmbără, 5 ianuarie, la ora 4.30, „despre faptul că pe strada Plantaţiei este un conflict în desfăşurare.”

Conflictul s-a desfăşurat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un club din localitatea Saligny. Aici au început discuţii contradictorii între 2 fraţi, pe de o parte, şi alţi 2 bărbaţi, pe de altă parte.

„Fraţii s-au deplasat la domiciliul lor, aceştia fiind urmaţi de ceilalţi doi bărbaţi, care au pătruns fără drept în curtea imobilului, au spart geamurile şi uşile de la ferestre, după care a început o altercaţie fizică între toate persoanele menţionate”, spun poliţiştii.

cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Niciuna dintre persoane nu a dorit sa depună plângere.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe şi distrugere.

Pe aceeaşi temă:

Imagini ireale în prima zi a anului: şoferul vinovat de producerea unui accident i-a întâmpinat gol-puşcă pe poliţişti

UPDATE Copil de 10 luni înecat într-o găleată cu apă. Medicii au declarat decesul

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite