DOCUMENTAR Cum a ajuns oina, din sport naţional, un joc uitat. Invenţia jocului: ciobanii dădeau cu bastonul în minge, iar copiii o aduceau înapoi
0
Menţionat de lege ca „sport naţional”, oina a trecut prin aproape două decenii de anonimat, după un secol în care era unul dintre cele mai populare jocuri din România. Acum, Federaţia Română de Oină face eforturi pentru renaşterea acestui sport.
Jocul de oină este menţionat în operele multor scriitori români, precum Ion Creangă, Petre Ispirescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, I.L. Caragiale, Nicolae Iorga, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Take Ionescu, Demostene Botez, Ionel Teodoreanu, Constantin Giurescu, Marin Preda, Fănuş Neagu şi mulţi alţii. Referiri literare despre acest joc apar chiar şi în opera lui Alexandru Davila, „Vlaicu Vodă”, ceea ce poate duce originea oinei chiar în secolul XIV.
Izvoarele scrise atestă acest joc în jurul anului 1800, iar din diferite documente reiese că oina s-a jucat în mai multe zone ale ţării având denumiri diverse, dar cu elemente comune: „dealunga”, „loptapila” şi altele.
„Necunoscându-se originile exacte ale acestui sport, se pare că materialele folosite (mingea şi bastonul), mai ales bastonul, au fost apanajul la început a modului de a-şi petrece timpul ciobanii. Mingea se pare că s-a realizat dintr-un păr, ciobanii au dat cu bastonul în această minge, iar copiii o aduceau înapoi. Cam asta este legenda apariţiei oinei, pentru că nu există date concrete”, spune Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină (FRO).
Oina, primul sport de echipă introdus în şcoală
Cea ce se ştie cu siguranţă este că bazele oinei ca şi competiţie naţională, cu reguli unice au fost puse în jurul anului 1897-1898. „Avem izvoare scrise, când Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii Publice venind dintr-o zonă unde se practica acest joc (Iaşi) a hotărât la nivel de minister să introducă oina în şcoli, să ia o formă organizată. Aşa se naşte regulamentul unic şi se instituie ca pe data de 9 mai să se ţină concursurile şcolare. În anul 1899 are loc primul campionat de oină cu 17 echipe. Câştigătoarea este echipa Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila care este prima campioană naţională din istorie”, mai spune Nicolae Dobre.
Echipa Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, prima campioană naţională din istorie FOTO FRO
Astfel, oina a fost primul joc de echipă introdus prin lege în învăţământul românesc. Până la acea dată, elevii studiau scrima şi atletismul, sporturi individuale.
Frumuseţea jocului constă în faptul că un jucător de oină trebuie să aibă multe calităţi, care la un loc nu se regăsesc în alte sporturi: forţă (trebuie să lovească mingea cu bastonul), viteză (trebuie să alerge), atenţie distributivă (trebuie să se apere), reflexe, îndemânare (mingea şi bastonul sunt rotunde), inteligenţă (trebuie să ia decizii în fracţiuni de secundă). „Este un joc foarte complex, care la prima vedere poate fi greu pentru unii, dar după ce intri în el totul vine de la sine”, ne asigură preşedintele FRO.
Jocul în sine reuşeşte să te atragă de la început, spun specialiştii, dacă reuşeşti să treci de bariera aceea în care crezi că este un sport greu, cu faze multe. În acelaşi timp este o joacă de copii. El a plecat de la o joacă şi s-a transformat într-o activitate elaborată cu reguli precise şi s-a transmis până azi.
Oina, de la apogeu la anonimat
Apogeul jocului de oină este atins în perioada anilor ’80, când în România existau peste 1.000 de echipe care practicau acest joc, iar competiţiile la diferite niveluri (şcolar, juniori, seniori) erau foarte multe. Acest sport era susţinut de întreprinderi, de CAP-uri, iar în fiecare judeţ existau mai multe echipe de oină în rândul şcolarilor şi tinerilor. De aici veneau şi denumirile pe care le primeau de „Pionierul”, „UTC” sau altele care reflectau modul de organizare de atunci. Trebuie menţionat că oina la acea vreme se juca doar de către bărbaţi.
„Oina a decăzut în anul 1990, când s-au desfiinţat CAP-urile, s-au închis sau privatizat marile întreprinderi, cele care până în acel moment susţineau financiar echipele de oină. Totul se rezumă la bani. Acum, dacă avem echipe noi, ele au apărut datorită sprijinului financiar din partea unor foşti jucători de oină care au ajuns în funcţii importate sau ataşamentului faţă de ideea de sport naţional”, declară preşedintele.
Revitalizarea jocului de oină
Anul acesta sunt înscrise în calendarul competiţional 39 de evenimente, cu 35-40 de cluburi afiliate la FRO şi 250 de echipe de oină la nivelul şcolilor din România. În anul 2008, când Nicolae Dobre a ajuns preşedintele Federaţiei Române de Oină, erau 5 competiţii cu 5 echipe.
„Suntem pe un trend ascendent. A început lumea să aplice această lege prin care se pot aloca fonduri separate pentru acest sport. Oina nu a dispărut niciodată din competiţiile şcolare, chiar dacă erau echipe mai puţine, acest sport a existat în permanenţă prins în legea învăţământului. În anul 2008 aveam la nivel naţional o singură competiţie de gimnaziu, acum avem competiţie şcolară pe gimnaziu la băieţi, o competiţie pe gimnaziu la fete şi competiţie la licee băieţi. Se joacă fază pe judeţ, zonă şi finală. Avem peste 250 de echipe şcolare în toată ţara. De aici începe totul, din şcoală”, spune Nicolae Dobre.
Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină
Ce mai mare problemă cu care se confruntă Federaţia de Oină în încercarea de revitalizare a acestui joc este lipsa profesorilor care să predea oina. „Nu pot să învăţ copilul să joace oină dacă nu avem profesori. Prima barieră pe care a trebuit să o spargem a fost acea mentalitate a profesorilor care au făcut altă specializare sportivă, care alegeau să predea în şcoli sportul pe care l-au practicat şi în care s-au specializat. Am reuşit, prin meciuri demonstrative, să atragem câţiva profesori de sport, dra să ştiţi că avem profesori de geografie sau alte materii care predau copiilor oină”, adaugă preşedintele FRO.
Un pas decisiv pentru formarea viitorilor profesori de oină va fi apariţia primului doctor în oină din România. Cristian Văduva este în acest moment doctorand în anul al doilea Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca. Astfel, iubitorii oinei speră să poată înfiinţa o catedră de oină la mai multe facultăţi de sport.
„Multe facultăţi care organizează doctorate au refuzat ideea de a face doctor în oină. În cele din urmă, am ajuns la Cluj-Napoca unde am fost acceptat de profesorul Gheorghe Monea. La finalul anului viitor voi susţine lucrarea de doctorat care este despre biomecanica bătăii la baston. Am constatat că echipele sunt foarte echilibrate la prindere la nivel de seniorat, iar diferenţa în joc o realizează prin obţinerea punctelor la baston”, spune doctorandul Cristian Văduva.
Cristian Văduva, primul doctorand în oină din istorie
Pe lângă acestea, FRO organizează competiţii sau meciuri demonstrative în diferite locuri, cum ar fi pe plajă sau în cadrul unor concerte de muzică, pentru ca jocul să fie văzut şi înţeles de câţi mai mulţi oameni.
Oina, sport naţional
„Până în 89 în jocurile de Rebus era întrebarea joc naţional din 4 litere, iar răspunsul era oina. Nu exista un document care să ateste că oina este sport naţional, dar din rebus toată România ştia acest lucru. Aşa că ne-am propus să facem oina sport naţional prin lege. A durat 5 sau 6 ani de zile până a apărut Legea 96/2014 care modifică Legea Educaţiei Fizice şi Sportului şi se introduce un capitol redescoperă oina în care apare scrisă fraza aceasta oina este sportul naţional al României. De atunci acest sport primeşte o finanţare separată de la ministerul de resort”, arată Nicolae Dobre.
Anul acesta, cu prilejul Centenarului, FRO organizează în perioada 24-26 august Cupa Federaţiei „100 de ani”, la Sebeş în judeţul Alba, judeţul Marii Uniri. Aici se vor desfăşura două competiţii în paralel: Cupa Federaţiei la fete şi Cupa federaţiei la băieţi. În jur de 200 de sportivi vor intra în competiţie.
„Oina este o creaţie a poporului român, este sportul care a luat naştere din trăirile pe care le-a avut poporul nostru. Eu aşa văd jocul acesta, ca o transpunere a poporului nostru. Peste tot unde îl promovăm, noi promovăm ideea de identitate naţională. Sportul fără oină este ca o nuntă fără horă. Oina există în sângele fiecărui român. Trebuie doar să-l atragi spre joc”, declară Nicolae Dobre.
Deşi multă lume confundă oina cu baseball-ul, preşedintele FRO spune că jucători americani au confirmat că sportul naţional este frumos, spectaculos şi mai dinamic decât jocul lor pentru că nu are acei timpi morţi. „Am făcut mai multe meciuri demonstrative la Constanţa, cu militari americani de la Baza Mihail Kogălniceanu, iar unii dintre aceştia făcuseră diferite şcoli de baseball. De aici vine spectaculozitatea oinei: sunt culoare, eşti în priză tot timpul, faci ceva tot timpul în jocul de oină.”
Regulile de jocului de oină
Jocul de oină se desfăşoară pe un teren plat, de preferinţă acoperit cu gazon, între două echipe formate din 11 jucători, pe durata a două reprize nelimitate în timp. În prima repriză o echipă se află „la bătaie”, iar cealaltă „la prindere”, în repriza a doua echipele schimbându-şi rolurile.
Teren de oină FOTO FRO
În oină se utilizează ca materiale de joc o minge din piele(cu circumferinţa de 8 centimetri) şi un baston din lemn (cu lungimea de 1 metru). Terenul are o lungime de 70 de metri şi o lăţime de 32 de metri pentru seniori, respectiv 58 x 26 metri pentru juniori.
Jucătorii de la „la bătaie” lovesc mingea cu bastonul pentru a o trimite cât mai departe, încercând astfel să obţină puncte, apoi se apară de loviturile adversarilor la trecerea prin culoare.
Jucătorii de „la prindere “recuperează rapid mingea şi încearcă să lovească adversarul pentru a obţine puncte. Punctele realizate de către fiecare echipă în cele două reprize se adună. Echipa care realizează cele mai multe puncte este declarată câştigătoare.
Repriza se încheie când toţi cei 11 jucători ai echipei de „la bătaie” au bătut mingea cu bastonul şi au trecut prin cele două culoare (de ducere şi de întoarcere), ieşind din teren peste linia de scăpare.
Pe aceeaşi temă:
Cort terapeutic pe plaja din Vama Veche. „Este cel mai potrivit loc prin nepotrivirea lui”
Se încarcă comentariile...
