Doi ponei au fost confiscaţi de Poliţia Locală în staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poneii au fost confiscaţi FOTO: primăria Constanţa
Poneii au fost confiscaţi FOTO: primăria Constanţa

Animalele erau închiriate turiştilor cu sume care se negociau direct pe plajă. Cei doi ponei au ajuns la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.

Poliţia Locală a confiscat 2 ponei pe plaja din staţiunea Mamaia, transmite într-un comunicat de presă primăria Constanţa.

„În urma acţiunilor de control desfăşurate pentru combaterea comerţului neautorizat pe plajele din Constanţa şi Mamaia, poliţiştii locali din cadrul Primăriei Constanţa au descoperit 2 indivizi care închiriau doritorilor ponei. Contra unor sume negociabile, oricine se putea plimba câteva minute cu bietele animale”, spun reprezentanţii primăriei.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi conform Legii 12/1990, iar poneii au fost confiscaţi şi transportaţi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa unde vor beneficia de condiţii mult mai bune de trai.

„Reamintim faptul că operatorii economici nu trebuie să permită desfăşurarea activităţilor de comerţ ambulant pe plajă. Doar dacă acţionăm împreună putem să ne bucurăm de un litoral civilizat şi sigur”, explică primăria Constanţa.

Citeşte şi:

Razie a Poliţiei în „cartierul lui Mazăre” din Constanţa. Peste 1.000 de persoane au fost verificate

VIDEO Concert Vali Vijelie în Eforie Nord, „acompaniat” de Poliţie. Spectatorii, împrăştiaţi într-un mod inedit

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite